Timișoara va lua pulsul boxului profesionist! Flavius Biea va lupta acasă pentru titlul național

538357_203820816427646_1608198830_n
După doi ani în care galele de box, fie ele și de amatori, au fost o raritate în Timișoara, anul 2014 anunță o revenire spectaculoasă a orașului de pe Bega în lumea bună a nobilei arte. Pe 29 martie, sala „Constantin Jude” va fi gazda primei gale de box profesionist organizată în capitala Banatului după ani buni, în cadrul căreia Flavius Biea va lupta pentru centura națională.

În urmă cu câțiva ani, Timișoara se obișnuise cu spectacolul galelor de box, ce-i drept, la nivel semiprofesionist. Prin participarea clubului Timișoara Lions în Liga Europeană Boxing One, orașul de pe Bega a găzduit câteva gale spectaculoase, ultima în decembrie 2011. Adrian Faur, cel ce s-a ocupat, la vremea respectivă, de organizarea galelor, muncește acum de zor pentru a aduce Timișoara în circuitul boxului profesionist, prima provocare urmând a fi pe 29 martie.

„Acum vorbim de un alt nivel și, din punct de vedere organizatoric, cred că vom putea ridica ștacheta. Nu e simplu, însă nu pornim de la zero, pentru că avem și sprijinul Primăriei. Trebuie să definitivăm meciurile și sponsorii, pentru că autoritățile locale nu pot asigura întregul cost al galei”, a declarat Adrian Faur, în cadrul emisiunii Divizia Locală, de pe Digi 24 Timișoara.

Gala îl va avea ca protagonist pe Flavius Biea, cel mai important exponent al boxului timișorean din ultimul deceniu, și va cuprinde cel puțin șase meciuri. „Toți vor fi profesioniști, iar sportivii vor veni din toate colțurile lumii. Trebuie să ne încadrăm într-un anume buget și să căutăm soluțiile cele mai bune. E clar că un sportiv, cu cât e mai bun, cu atât cere mai mulți bani”, a mai precizat Faur.

La rândul său, Flavius Biea e încântat de șansa pe care o are, atât în ceea ce privește propria sa carieră, cât și în calitate de portdrapel al boxului timișorean. „Va fi ceva deosebit, la nivel mare. Trebuie să atragem publicul și spre box. E greu să organizezi astfel de gale, deoarece implică mai multe costuri, iar boxul e puțin sprijinit, cel puțin în România. Deși în străinătate e mai ușor, eu vreau să mă întorc la Timișoara, vreau să boxez pentru Timișoara, să ridic boxul de aici, să atragem lumea, să avem sala plină. Până la urmă, boxul e o artă, nu doar doi oameni care se luptă”, a declarat Biea, pentru aceeași sursă.

Pugilistul timișorean va boxa pentru centura națională, un titlu obligatoriu pentru parcursul ulterior al acestuia. În acest moment, adversarul său din gala de pe 29 martie nu e bătut în cuie dar, cel mai probabil, acesta va fi Ionuț Trandafir. Cei doi s-au mai întâlnit pe 23 august, într-o gală organizată la Galați, Biea ieșind învingător la puncte după șase runde. „Nu îmi cunosc încă adversarul, dar va fi sigur pentru titlul național, pentru ca ulterior să pot boxa pentru titlul european. S-ar putea să fac un rematch cu Ionuț Trandafir, cel cu care am mai boxat anul trecut, la Galați. Sperăm să putem găsi în România un adversar destul de puternic, care să se ridice la nivelul competiției, care să îmi pună realmente probleme. Vreau un meci mai greu, nu un meci simplu, după care să spun <L-am bătut și pe ăsta!>. Cu fiecare meci, vreau să cresc în valoare, vreau să ajung printre cei buni. Iar acest lucru se poate doar dacă îi bat pe cei buni”, a mai spus Biea.

Visul boxerului timișorean e ca la sfârșitul acestui an să ajungă să se lupte pentru o centură europeană, iar gala respectivă să se desfășoare tot în orașul de pe Bega.

„Sper să boxez, tot în Timișoara, pentru titlul european. Îmi doresc să ajung în primii 100, să am posibilitatea să mă bat pentru centura europeană, să mi-o apăr de două-trei ori, după care să pot fi challenger pentru o centură mondială. Acesta e obiectivul nostru pe termen lung și sper ca și atunci, pentru titlul mondial, să mă lupt tot la Timișoara”, a mai spus Flavius Biea.

2013 a fost primul an pentru Flavius Biea în boxul profesionist, începutul său de drum fiind unul cât se poate de promițător: șase victorii din tot atâtea partide disputate, dintre care trei prin knock-out.

About Gabriel Toth