Comunicat de presă legat de procedurile în faţa TAS iniţiate de SC Politehnica Timişoara (Marian Iancu)

Aşa cum am informat deja opinia publică, SC Politehnica Timişoara SA (în reorganizare) a demarat o acţiune în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne împotriva ASU Politehnica Timişoara solicitând obligarea sa la plata unor despăgubiri de aproape un milion de euro şi interzicerea folosirii denumirii Politehnica Timişoara şi a culorilor alb-violet.

În motivarea acţiunii, societatea controlată de Marian Iancu, susţine, între altele, că funcţionarea clubului nostru, secţie sportivă a Universităţii „Politehnica Timişoara”, aduce atingere drepturilor şi intereselor clubului ACS Poli Timişoara. Din niciunul dintre documentele dosarului nu rezultă faptul că Marian Iancu ar fi fost mandatat în vreun fel de ACS Poli Timişoara să demareze o astfel de acţiune sau să îi susţină interesele, după cum nu rezultă nici faptul că ACS Poli Timişoara ar fi fost vreodată prejudiciată în sensul celor afirmate în faţa TAS.

În acest context, apreciem intervenţia publică a dlui. Nicolae Robu, prin comunicatul de presă privitor la acest subiect. În calitatea sa primar al municipiului Timişoara, principal susţinător financiar al ACS Poli Timişoara, domnia sa a negat orice mandat acordat dlui. Iancu şi a susţinut că echipa tutelată de municipalitate nu este afectată de funcţionarea ASU Politehnica Timişoara. De aceea, suntem convinşi că aceeaşi poziţie o vor avea şi reprezentanţii oficiali ai clubului susţinut de primărie, cărora le-am solicitat un punct de vedere oficial asupra acestui subiect. Răspunsul pe care îl vom primi de la oficialii clubului ACS Poli Timişoara va fi depus în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv pentru a demasca susţinerile mincinoase ale dlui. Marian Iancu, care îşi permite cu o nonşalanţă aflată la limita legii penale să vorbească în numele unui club cu care nu are nicio legătură.

Pe această cale, dorim să asigurăm toţi poliştii că vom folosi toate mijloacele legale de care dispunem pentru a ne apăra şi clubul, istoria, tradiţia şi principiile şi le garantăm tuturor, inclusiv dlui. Iancu, că cei mai frumoşi ani sunt cei ce vor veni.