Rugby european pe Bega! Vicecampioana Italiei și campioana Portugaliei, în grupă cu Timișoara Saracens

DSCF0250Biroul Federal al Federației Române de Rugby a aprobat participarea celor de la Timișoara Saracens ca unic reprezentant în Challenge Cup, ediția 2016/2017. Iubitorii de rugby din capitala Banatului nu vor avea însă de așteptat un an de zile pentru a vedea meciuri de cupe europene la Timișoara, deoarece pentru calificarea în grupele principale ale competiției, „sarazinii” vor trebui să treacă de două „filtre” preliminare, care vor începe chiar din această toamnă.

Timișoara Saracens va lua startul în preliminarii în luna noiembrie a acestui an, fiind repartizată într-o grupă dificilă, cu două formații italiene – Rugby Rovigo Delta și Rugbi Viadana – și una din Portugalia, DG Direito Lisabona.

Cea mai puternică formație a grupei este, în acest moment, Rugby Rovigo Delta. De 11 ori campioană a Italiei (ultima oară în 1990), gruparea din nord-estul Peninsulei a disputat finala ultimei ediții de campionat, pierdută la limită, 10-11, în fața celor de la Calvisano. Să mai spunem că la Rovigo a evoluat, la începutul anilor 70, și românul Alexandru Penciu.

Rugby Viadana e una dintre formațiile de tradiție ale rugby-ului italian, fiind o participantă constantă în cupele europene în ultimul deceniu și jumătate. Lombarzii au la activ trei participări în cea mai importantă competiție inter-cluburi a continentului, Heineken Cup (2002/2003, 2007/2008 și 2009/2010) și alte nouă prezențe în Challenge Cup (a doua întrecere europeană, sub diferitele sale denumiri). Viadana are în palmares și un titlu al Italiei, cucerit în 2002.

DG Direito Lisabona, cea de-a treia formație care va putea fi văzută la Timișoara, e câștigătoarea ultimelor două ediții ale campionatului portughez. Echipa din capitală are în palmares 10 titluri, toate cucerite din 1999 încoace, situându-se pe poziția a doua într-o ierarhie all-time a campioanelor, după CD Universitario Lisabona, cu 19 titluri. De altfel, cele două formații s-au întâlnit și în ultima finală a campionatului Portugaliei, adjudecată de Direito cu 29-16.

În urma acestui turneu de calificare, Timișoara Saracens va susține, în primăvara anului viitor, un baraj cu Enisey (Rusia) sau Calvisano (Italia), grupele principale ale Challenge Cup urmând a începe abia în toamna anului viitor.

„E un drum lung, necesită o logistică specială. Reprezintă și impulsul de care aveam nevoie pentru a duce rugby-ul timișorean unde îi e locul, în Europa. Așteptăm să primim mai multe informații și să începem pregătirile”, a explicat vicepreședintele celor de la Timișoara Saracens, Dușan Filipaș.