ASU Politehnica va primi sâmbătă vizita celor de la CS Ineu, în cadrul etapei a 11-a din C4. E a doua vizită consecutivă a unei formații din județul Arad pe arena „Știința”, după cea a lui Național Sebiș. Și de această dată, vorbim despre o echipă aflată pe val, trupa pregătită de Cristian Sculici înregistrând trei victorii în ultimele trei meciuri de campionat.
CS Ineu a împlinit în acest an un deceniu de la înființare. Actuala reprezentnantă a orașului arădean în eșalonul terț s-a născut în 2005, după desființarea echipei istorice a localității, Tricotaje. Era vorba despre un club de mare tradiție, înființat în 1920, care și-a trăit momentele de maximă glorie chiar la finalul existenței, în sezoanele 2003/2004 și 2004/2005, când a evoluat în Divizia B.
În ultimul deceniu, CS Ineu a fost o prezență constantă în Liga a III-a, lipsind doar în perioada 2010-2013. Actuala echipă a Ineului a promovat ultima oară în C în vara lui 2013, într-un meci de baraj susținut la Alba Iulia, în compania bihorenilor de la Kinder Junior Paleu. A fost atunci 1-0 pentru arădeni, prin golul marcat de Alin Drăgan, în prelungirile primei reprize.
În ultimele sezoane, CS Ineu a obținut clasări în zona de mijloc a clasamentului, departe de grijile retrogradării. În 2013/2014, arădenii au evoluat în C5, reușind să se claseze pe locul 6 în sezonul regular și apoi pe locul 5 în play-off. În sezonul trecut (când s-a renunțat la sistemul cu play-off și play-out), Ineul a încheiat pe locul 8 în C4.
În acest moment, CS Ineu ocupă locul 11 în clasamentul seriei a 4-a, cu 10 puncte din nouă meciuri disputate. Cum spuneam, Ineul vine după un șir de trei victorii consecutive, însă începutul de sezon a fost nereușit pentru băieții lui Cristian Sculici, care vreme de opt etape n-au reușit să își croiască drumul spre succes.
CS Ineu are, în acest moment, cel mai slab atac din C4, cu 6 goluri marcate, la egalitate cu Millenium Giarmata și Minerul Motru. Principalele pericole ale formației lui Cristian Sculici se anunță a fi atacantul Raul Stănaia (care e și căpitanul echipei) și mijlocașul Vlad Filimon, ambii cu câte două goluri marcate în acest sezon. Pentru Ineu au mai reușit să înscrie, câte o dată, fundașul Ewald Wild și mijlocașul Darius Ciocan.
La jocul de săptămâna trecută, cu Măgura Cisnădie, câștigat cu 2-0 pe propriul teren, Ineul a aliniat formula Bujor – Zdrențan, Bier, Tudoroiu, Hulbăr – Huțanu, Clej, Kocsis, Ciocan – Stănaia, Filimon. Au mai intrat Mașniță și Șulumberchean.
Partida ASU Politehnica – CS Ineu va avea loc sâmbătă, de la ora 14, pe arena „Știința”.
Foto: sportarad.ro