Unul dintre cele mai interesante meciuri ale etapei a 7-a din Liga a II-a se va desfășura sâmbătă, la Sibiu. Pe stadionul „Municipal”, se vor întâlni două formații care au acumulat punctaj maxim în ultimele două runde, liderul AFC Hermannstadt și Politehnica Timișoara. Gazdele se așteaptă la o afluență mare de public, date fiind rezultatele obținute de formația locală în acest debut de sezon.
Nou-promovata Hermannstadt s-a instalat pe prima poziție în Liga a II-a după victoria de săptămâna trecută, de la Motru, 3-1 cu Pandurii Târgu Jiu. Președintele grupării sibiene, Teodor Birț, speră ca echipa să demonstreze în teren că nu au ajuns în fruntea ierarhiei doar din întâmplare. „Este greu să ajungi sus, dar e și mai greu să te menții. încercăm să nu ne îmbătăm cu acest miraj al primului loc, din contră, vom încerca să demonstrăm că faptul că am ajuns aici nu a fost o întâmplare, ci a fost rodul muncii jucătorilor și a antrenorilor deopotrivă”, a declarat Birț, la conferința de presă organizată astăzi.
Teodor Birț face apel la publicul sibian să vină în număr cât mai mare la stadion, mai ales că Politehnica Timișoara e recunoscută pentru susținerea puternică pe care o are în deplasări din partea suporterilor din Peluza Sud.
„Sâmbătă vom întâlni un adversar de tradiție, jucăm cu Politehnica Timișoara, o echipă care va veni însoțită de fani. Știți foarte bine, la nivel de Liga a II-a au galeria cea mai numeroasă, care însoțește echipa peste tot, în toate deplasările. Vom încerca să câștigăm cele trei puncte puse în joc și, de asemenea, sper ca sibienii să vină la stadion, să ne susțină din tribune”, a mai spus Teodor Birț.
După cinci victorii în primele șase runde, moralul trupei de pe Cibin e unul ridicat, fapt confirmat și de antrenorul cu portarii, Florin Berța: „Băieții sunt cu un moral foarte bun, i-am simțit la antrenament foarte motivați. Acest lucru nu poate decât să ne bucure și să ne dea încredere pentru următoarele etape”.
Singurul absent din tabăra Sibiului e Ștefan Blănaru. Golgheterul din sezonul trecut al Politehnicii Timișoara nu va avea ocazia să joace împotriva fostei sale echipe, deoarece a suferit o accidentare gravă la mâna stângă, în meciul din etapa a 4-a, de la Satu Mare. La antrenamentele celor de la Hermannstadt s-a întors, de ieri, și portarul Cătălin Căbuz, singurul fotbalist din Liga a II-a convocat la reprezentativa U21 a României pentru jocul cu Elveția (1-1 marți, la Ovidiu), din preliminariile Euro 2019.
Antrenorul gazdelor, Alexandru Pelici, e în continuare suspendat, după eliminarea pe care a suferit-o în urmă cu două etape, la victoria sibienilor din meciul cu UTA. Interesant e că și omologul său de pe banca Politehnicii, Bogdan Andone, își ispășește cea de-a treia și ultima etapă de suspendare, el fiind sancționat în urma meciului din runda intermediară, cu Metaloglobus București.
Partida AFC Hermannstadt – Politehnica Timișoara se va disputa sâmbătă, de la ora 16:00, și va încheia etapa a 7-a a ligii secunde. Meciul va fi televizat de Digi Sport.