Pentru al șaptelea an consecutiv, Asociația Suporterilor Timișoreni a organizat Acțiunea de Crăciun, prin care încearcă să aducă un strop de bucurie în viețile familiilor necăjite din zona Banatului. De această dată, acțiunea a fost concentrată pe localitățile din Banatul Montan.
Reprezentanții A.S.T. „Druckeria” s-au aflat pe drumuri, atât ieri, cât și astăzi, în dimineața de Ajun, pentru a împărți daruri familiilor nevoiașe din Banat. Ieri, în prima zi a acțiunii, au fost vizitate localitățile Fârdea, Zolt, Glanda Română, Balinț, Fădimac și Târgoviște, iar astăzi s-a trecut pe la Criciova, Cireșu și Jdioara. De menționat că la Jdioara, suporterii au împărțit pachete și la o casă de copii.
În total, au fost vizitate în jur de 45 de familii, cu peste 110 copii. În cele două zile în care au fost împărțite pachetele, un total de 9 mașini cu suporteri au colindat satele din Banatul Montan, iar la pregătirea acțiunii (cumpărături, sortare etc.) au participat în total peste 50 de fani alb-violeți.
Așa cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, la Acțiunea de Crăciun au participat activ mai multe cluburi sportive din oraș. E vorba despre echipa de handbal SCM Politehnica, echipele de volei feminin UVT Agroland, CSU Politehnica și CSM Târgoviște (cu mulțumiri speciale pentru gruparea din jud. Dâmbovița!), echipa de volei masculin CSU UVT Timișoara, echipa de baschet BC SCM Timișoara și echipa de fotbal american Timișoara 89ers. Contribuții financiare au venit și din mediul privat, de la partenerii clubului Politehnica Timișoara: MEWI, Aba Consulting și Alexandrion. O implicare cu totul excepțională am consemnat din partea profesorilor Aurica și Mihai Lazarov, care la inițiativa elevului Vasile Ciprian, un fan înfocat al Politehnicii, au inițiat o campanie de strângere de donații în liceu și au trimis un pachet cu alimente și jucării spre Timișoara, care au fost împărțite în aceste două zile. La achiziționarea produselor au contribuit, de asemenea, o membrii cotizanți ai clubului Politehnica, precum și membri ai Peluzei Sud Timișoara.
Vă oferim, mai jos, o galerie foto de la a opta ediție a Acțiunii de Crăciun Druckeria, realizată de Emanuel Titus Ilieși (MEDIAFAX FOTO):