Site-ul nostru vă propune un nou serial, în care vom rememora perioada de glorie a atletismului timișorean, anii 40-50. Cluburile C.A.T., Chinezul, Prima Banat și, mai cu seamă, Electrica (ulterior Progresul) au format nume mari ale atletismului românesc și internațional. Mulți dintre ei au fost uitați odată cu trecerea anilor. Noi am suflat praful de pe paginile îngălbenite ale ziarelor vremii și îi vom readuce, pe rând, în prim plan.

În primul episod al serialului dedicat atletismului timișorean, o vom cunoaște pe Luiza Ernst-Lupșa. Una dintre cele mai importante atlete timișorene ale anilor 1942-1952, multiplă campioană națională în nu mai puțin de 9 probe atletice.

Face cunoștință cu atletismul de la o vârstă fragedă. Participă la primul concurs oficial sub egida clubului Electrica în 1939. E vorba despre Campionatele Regionale, la care se remarcă din start, câștigând trei medalii de aur: la 100m (14.9 secunde), aruncarea greutății (8.08m) și săritura în lungime (3m15). La Campionatele Naționale, obține primul succes în 1942, la aruncarea greutății, iar un an mai târziu câștigă proba de pentatlon.

După o perioadă de pauză, Luiza Ernst revine în forță, iar la Campionatele Naționale de fete (sic!) din 1946 cucerește nu mai puțin de cinci titluri: la sprint – 100m, săritura în lungime, greutate, disc și suliță. Cel mai bun an al carierei avea să fie însă 1948, marcat tot cu cinci titluri naționale (100m, 200m, 800m, lungime, greutate), la care s-a adăugat și medalia de argint obținută la prima ediție a Campionatelor Internaționale ale României. La 26 septembrie 1948, la București, Luiza Ernst sare 15,31 metri, fiind depășită doar de Olga Gyarmati, din Ungaria, una dintre cele mai importante săritoare ale continentului la vremea respectivă.

Iată o statistică a titlurilor naționale cucerite de Luiza Ernst:
1942 (București):Aruncarea greutății (9.47m);
1943 (Timișoara): Pentatlon (3.019,2p.)
1946 (Timișoara): 100m (13,0), lungime (4,89m), greutate (10,51m), disc (29,42m), suliță: (26,94m);
1947 (Cluj): 100m (13,5), lungime (5.05m), ștafeta 4x100m a Electricii Timișoara (55.3 sec.);
1948 (Brașov): 100m (13.2 sec.), 200m (27,9 sec.), lungime (5,10m), greutate (10,91m), ștafeta 4x100m a Electricii Timișoara;
1950 (Cluj): Lungime (5,27m);
1951 (Brașov):Pentatlon (3.010p.)
1952 (București): Lungime (5,19m),  triatlon (1.993p.), pentatlon (2.763p.).

I-a prezentat atletismul Iolandei Balaș

Luiza Ernst a fost pomenită, de-a lungul anilor, în numeroase rânduri de Iolanda Balaș, una dintre cele mai importante săritoare în înățlțime ale tuturor timpurilor la nivel mondial. Născută la Timișoara, Iolanda Balaș a copilărit în cartierul Iosefin, fiind vecină cu Luiza Ernst și cu soțul ei, sprinterul Eugen Lupșa.

Într-un interviu acordat Revistei Kamikaze, Iolanda Balaș a rememorat în amănunt primul contact cu soții Lupșa și, mai apoi, cu atletismul:

„M-am născut la Timișoara, în cartierul Iosefin, și am avut norocul că am locuit în aceeași clădire cu Luiza Lupșa, campioana României la pentatlon, și cu Eugen Lupșa, campion național la suta de metri. Într-o zi, aveam nouă ani și jumătate atunci, fiindcă dețineau un aparat de filmat pe opt milimetri, m-au invitat pe la ei ca să văd filmul Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin. Era în ’47-’48, deci trecuseră zece ani. Apărea și Hitler în film. Esențialul a fost că l-am remarcat pe Jesse Owens, care a cîștigat atunci patru titluri olimpice, la sută, la două sute, la ștafetă și la lungime. Asta m-a marcat extraordinar, mai ales că pregătiseră un neamț ca să cîștige titlul la suta de metri. De supărare că a cîștigat un negru, Hitler a plecat din tribună și nu a mai făcut premierea. Am rămas cu imaginea marelui atlet Jesse Owens, pe care l-am revăzut în 1967, la Olympia. I-am spus: «Știi, Jesse Owens, că eu, impresionată de performanțele tale, m-am îndrăgostit de atletism?» A rămas și el impresionat, a zis că îi pare bine, mă știa de la diferite concursuri. Ideea e că, impresionată de acest film văzut la tanti Luiza, m-am dus jos în curte și am luat o sfoară, am legat-o de doi pomi, am făcut sărituri la înălțime și am alergat în curte. Improvizasem un stadion. Luizei, care se uita și m-a văzut din geam de la ei, probabil i-a plăcut cum m-am mișcat și nu a trecut mult și m-a luat de mînă și m-a dus la Stadionul «Electrica», unde am făcut cunoștință cu cei mai mari campioni ai României din vremea respectivă: Tahoianu, Wiessmayer, frații Raica și așa mai departe, care întîmplător sau nu erau timișoreni și făceau parte din acest club. Mi-a zis: «Ăla e Sőtér».“ Era vorba de viitorul său antrenor și soț, Ioan (János) Sőtér”.

Povestea anilor de glorie ale atletismului timișorean va continua pe site-ul www.druckeria.ro. Până la un nou episod, vă propunem să lecturați din nou povestea unui alt colos al vremii, Hans Wiesenmayer, despre care am scris la începutul anului trecut.

Sursa foto: Colecțiile revistei „Stadion”