Misiune grea pentru BCM Danzio la Sfântu Gheorghe


BCM Danzio va evolua sâmbătă pe terenul formației Sepsi Sfântu Gheorghe, una dintre favoritele la ocuparea locului 4 la finele acestui sezon. În tur, „panterele roz” s-au impus, după ce au practicat unul dintre cele mai bune jocuri ale stagiunii, astfel că gruparea din Covasna își va dori, cu siguranță, revanșa.

BCM Danzio se deplasează la Sfântu Gheorghe, pe terenul uneia dintre echipele solide ale campionatului. În tur, formația timișoreană a reușit să se impună, la mare luptă, scor final 73-70. De această dată, misiunea fetelor lui Dan Ionescu e mult mai dificilă.

„Sfântu Gheorghe e o echipă ce luptă pentru primele patru locuri ale campionatului, e în competiție directă cu Alba Iulia și probabil că vor pregăti foarte bine meciul împotriva noastră. Noi vom merge acolo și vom vedea dacă reușim să producem o surpriză. Pe noi oricum ne interesează doar play-off-ul, iar momentan suntem în grafic”, a declarat Dan Ionescu.

Partida Sepsi Sfântu Gheorghe – BCM Danzio se va desfășura sâmbătă, cu începere de la ora 18. Săptămâna viitoare, formația timișoreană va evolua în prima etapă intermediară din retur, miercuri urmând să sosească pe Bega echipa din Alexandria, un nou adversar direct pentru play-off.