Liderii grupelor preliminare din Challenge Cup se întâlnesc pe Bega! Fiamme Oro Roma vizitează Timișoara Saracens

12360296_1152961138064489_3520697455289392510_nTimișoara Saracens va disputa sâmbătă ultimul meci oficial din acest an calendaristic. Campioana României va întâlni, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, formația italiană Fiamme Oro Rugby Roma, o grupare co o istorie bogată în spate, care a evoluat de-a lungul anilor în trei orașe diferite.

Povestea clubului de rugby Fiamme Oro începe în 1956 la Padova. Un grup de polițiști înființează o echipă de rugby, care devine ulterior parte integrantă a sectorului sportiv al Poliției italiene (Polizia di Stato). Urcușul spre succes al grupării e extrem de rapid, cucerind primul titlu în 1958, urmând apoi alte trei triumfuri consecutive. Al cincilea și ultimul „scudetto” îl obține în 1968. În palmaresul echipei figurează și cinci Cupe ale Italiei, ultima fiind câștigată în 2014 – singurul trofeu important de la mutarea echipei în Roma.

De altfel, istoria celor de la Fiamme Oro e una extrem de zbuciumată. În 1978, echipa Poliției retrograda pentru prima oară de pe prima scenă, activitatea echipei fiind suspendată aproape un deceniu. Clubul reapare sub aceeași denumire, în 1985, însă la Milano, unde își va continua existența alți doi ani, până la mutarea la Roma, acolo unde activează și astăzi.

De la sosirea în „Cetatea Eternă”, Fiamme Oro nu a reușit să repete performanțele înregistrate în „era padovană”, pendulând între primele două eșaloane până în 2011, când revine pentru ultima oară în „Eccelenza”. În ultimii ani, echipa a înregistrat o creștere în ceea ce privește rezultatele, reușind să câștige, cum spuneam mai sus, Cupa Italiei în 2014.

În prezent, Fiamme Oro ocupă locul 6 în elita italiană, iar în EPCR Challenge Cup conduce Grupa A preliminară, cu trei victorii din trei partide, însă niciuna cu punct bonus. Italienii au învins cu 24-6 în Belgia, pe Royal Kituro, apoi au trecut acasă cu 19-0 de conaționalii de la Mogliano, pentru ca săptămâna trecută să înregistreze un nou succes pe propriul teren, 17-10 cu portughezii de la Direito.

Lotul formației romane e format aproape în totalitate de rugbyști autohtoni. Excepțiile se numesc Troy Callander, neo-zeelandez, și samoanul Patrick Fa’apale, prezentat oficial chiar astăzi de Fiamme Oro. Tot în cursul zilei de astăzi, italienii au anunțat despărțirea de un alt stranier, neo-zeelandezul Thomas Halse.

Antrenorul formației din Roma e Eugenio Eugenio, un tehnician în vârstă de 50 de ani, care o pregătește de la începutul acestui sezon pe Fiamme Oro. Eugenio a avut o carieră scurtă ca jucător, încheiată la doar 23 de ani, dedicându-se, din 1991, activității de antrenor. De-a lungul ultimului sfert de veac, a pregătit nu mai puțin de 12 echipe de diverse categorii din Italia. Printre altele, a fost antrenorul lui Mogliano, o altă formație participantă la actualele preliminarii din EPCR Challenge Cup.

Partida Timișoara Saracens – Fiamme Oro Rugby Roma se va disputa sâmbătă, de la ora 12.30, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

Timișoara Saracens, cu un pas la barajul EPCR Challenge Cup

© Emanuel Titus Iliesi

Vasile Rus își avertizează colegii să nu se vadă deja cu sacii-n căruță (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

Timișoara Saracens a debutat furtunos în preliminariile EPCR Challenge Cup. În primele două jocuri din această fază, bănățenii au reușit două victorii cu punct bonus ofensiv, care îi situează în pole position la calificarea pentru barajul din primăvara anului viitor. Campioana României e conduce autoritar Grupa B a rundei preliminare, cu 10 puncte.

Timișoara Saracens a obținut sâmbătă a doua victorie cu punct bonus din preliminariile EPCR Challenge Cup 45-13 în fața vicecampioanei Italiei, Rugby Rovigo Delta. Jucătorul timișorenilor, Vasile Rus, admite că nici el, nici colegii săi nu se așteptau la o astfel de diferență, în fața unei formații ce a cucerit de 11 ori titlul în Italia.

„Nu cred că se aștepta nimeni la o diferență atât de mare, mai ales că meciul s-a câștigat din prima repriză. Echipa a dat dovadă încă o dată de maturitate. În repriza secundă am încercat să ținem de scor, să ne menținem efectivul pentru meciul de sâmbăta viitoare, care va fi unul dificil”, a declarat Rus.

Timișoara Saracens conduce autoritar Grupa B a fazei preliminare, cu maximum de puncte, 10. O urmează gruparea portugheză Direito, cu 2 puncte din trei jocuri, tot două puncte acumulând și italienii de la Mogliano. „Lanternă” e gruparea belgiană Royal Kituro, singura fără punct acumulat din această întrecere.

După startul în forță din preliminarii, Timișoara e cu un pas la barajul din primăvară, unde se va lupta, cel mai probabil, cu Enisey Krasnoyarsk și Calvisano pentru accederea în grupele principale ale competiției. La baraj vor accede primele clasate din cele două grupe. În cealaltă serie, lider e viitorul adversar al bănățenilor, Fiamme Oro Roma, cu 12 puncte din trei meciuri (trei victorii fără punct bonus), urmată la trei lungimi de formația germană Heidelberger Ruderklub.

Deși calificarea la barajul EPCR Challenge Cup e aproape realizată, Vasile Rus atenționează că el și colegii săi nu trebuie să se culce pe o ureche. „Noi ne dorim calificarea, pentru asta ne antrenăm. Face parte din obiectivele noastre, pentru că pe plan intern ne-am propus să câștigăm toate cele trei trofee. Rămânem cu picioarele pe pământ, să câștigăm și sâmbăta viitoare, iar apoi să luăm o binemeritată vacanță, pentru ca în ianuarie să fim pregătiți pentru meciul din Germania. Sperăm ca înaintea plecării în Germania, calificarea să fie deja a noastră”, a mai spus Rus.

În weekend-ul trecut, în preliminariile EPCR Challenge Cup s-au disputat patru partide:
Timișoara Saracens – Rovigo 45-13
Fiamme Oro Roma – Direito 17-10
Mogliano – Heidelberger 26-32
Valladolid – Royal Kituro 62-0

La finele acestei săptămâni e programată ultima rundă din 2015 și penultima a fazei:
Timișoara Saracens – Roma (sâmbătă, ora 12.30, stadionul „Dan Păltinișanu)
Heidelberger – Royal Kituro
Mogliano – Valladolid

Pagini din atletismul timișorean (III): Ioan Sőtér, șlefuitorul Iolandei Balaș

„Mult timp înaintea cosmonauților, eu am avut prin Sőtér senzația plecării solemne în spațiu. Un semen al nostru, un tânăr blond și superb în mișcări urma să se înalțe în aer. Era una dintre clipele cele mai curate pe care mi le-a dăruit stadionul.”

soter6Începem povestea lui Ioan (János) Sőtér pornind de la cuvintele scriitorului Radu Cosașu. Pentru că, înainte de a fi antrenor și mai apoi soț al celei mai apreciate atlete timișorene din toate timpurile – Iolanda Balaș –  „Hansi” a fost un atlet desăvârșit.

Ioan Sőtér s-a născut în 1927 la Timișoara. A cochetat cu mai multe sporturi. Era, totuși o perioadă în care polivalența nu era deloc un lucru neobișnuit. De pildă, în 1949, îl regăsim în echipa de volei a Electricii, clasată pe poziția a 4-a la prima ediție a Campionatului Național. Însă marea sa dragoste a fost întotdeauna atletismul. Și ca, să fim și mai exacți, săritura în înălțime.

Ioan Sőtér a devenit portdrapelul secției de atletism a clubului Electrica. La finele anilor ’40, era cea mai prestigioasă din țară. Din 1948 începând, „Hansi” s-a impus de opt ori în proba de săritură în înălțime la Campionatele Naționale. De fapt, din 1948 până în 1956, a lipsit de pe prima treaptă a podiumului doar în 1955, când nu a concurat, din cauza unei accidentări.

Mai mult decât atât, Ioan Sőtér a stabilit de 14 ori recordul național la această probă. Prima sa reușită s-a consemnat la 14 iunie 1947 chiar la Timișoara, când a sărit 1.87m, depășind cu un centimetru ștacheta ridicată cu șapte ani în urmă de Pompiliu Stoichițescu. Rămâne deținătorul recordului naționale vrem de aproape 15 ani. Și-a bătut propriul record de nu mai puțin de 13 ori, iar ultima „bornă” a atins-o la 2 iunie 1956, la Jocurile Balcanice de la Istanbul, când a sărit 2.05m. Abia în 1961, Cornel Porumb avea să depășească această reușită, sărind 2.06m la Internaționalele României de la București.

De-a lungul carierei sale, Ioan Sőtér a sărit peste 2 metri – o „bornă” atinsă cu mare greutate la nivel mondial în acea perioadă – de peste 150 de ori, în concursuri sau antrenamente.

Antrenor vreme de trei decenii

„Cornel Iovănescu a fost primul meu dascăl, la Timișoara, de la care am învățat mult. Foarte mult… Mai întâi ca sportiv de performanță dar și despre cum ar trebui să se comporte un antrenor – iar acesta îl consider lucrul cel mai important. Mi-au rămas o serie de obiceiuri de la Cornel Iovănescu, pentru care am toată stima.” – Ioan Sőtér

Soter-Ioli

Coperta revistei „Sport” din ianuarie 1968. Iolanda Balaș și Ioan Sőtér, la cununia civilă.

Spre finalul anilor ’50, Ioan Sőtér a abandonat activitatea competițională, axându-se pe cea de antrenor, pe care o desfășura deja în paralel. O începuse deja de ceva vreme, pregătind-o, din 1955, pe tânăra Iolanda Balaș, pentru prima mare provocare a carierei, Jocurile Olimpice de la Melbourne.

Originea sa maghiară și faptul că fratele său se stabilise în Australia l-au împiedicat să o însoțească pe tânăra Ioli la debutul ei sub semnul celor cinci cercuri. „Nu i s-a dat voie să plece pentru că avea un frate în Australia… Autorităţile vremii ştiau că Söter n-a ascuns vreo clipă acest lucru, dar văzând relaţiile antrenor-sportiv, şi nu numai, şi-au imaginat că, dacă plecăm împreună, rămânem acolo”, povestea Iolanda Balaș într-un interviu acordat revistei Q Magazine. Ioan Sőtér și-a putut însoți eleva abia la Jocurile Olimpice din 1960, de la Roma, acolo unde avea să cucerească și prima ei medalie de aur. Iar asta după un act nebunesc de curaj al atletei, care l-a abordat franc pe însuși Gheorghe Gheorghiu-Dej: „Delegaţia olimpică a României plecase deja la Roma, eu am cerut să nu plec, ca să rămân să mă antrenez împreună cu Söter până în ultimul moment. Şi atunci, într-o nebunie, nici eu nu ştiu de unde am avut curajul să fac ultima încercare. I-am spus lui Gheorghiu-Dej că eu nu pot reprezenta ţara care nu are încredere în mine. A avut un şoc. I-am spus toată povestea care ne acuza pe noi că am rămâne acolo. Mi-a spus: «Se va rezolva aşa cum trebuie». Era vineri. Luni aveam avion de pe Băneasa. Am fost anunţată oficial că plecăm împreună. În mod miraculos, Hansi Söter a primit paşaportul la aeroport”, a povestit Iolanda Balaș în același interviu.

Ioan Sőtér și-a dedicat întreaga carieră atletismului, activând ca antrenor la clubul Steaua până în ultimele săptămâni ale vieții sale. În 1987 însă, fostul mare atlet s-a consumat excesiv în urma unor incidente cu conducerea de atunci a clubului militar, care ulterior au dus la cele două comoții cerebrale care i-au curmat viața la doar 60 de ani. „În 1987, el fiind antrenor în lotul naţional şi fiind şi şeful secţiei de atletism de la Steaua, a fost chemat şi i s-au reproşat nişte lucruri nemeritate. Cuvinte ca: «Eşti incapabil! Nu eşti bun de nimic! Te dau afară!». L-au luat tare de tot. El nu mi-a spus nimic, dar am văzut că era foarte abătut. I-a venit rău, am mers la spital, iar în timp de două săpxămâni a repetat accidentul cerebral… Pentru noi, a fost o tragedie… Băiatul a fost marcat, a terminat liceul şi nu a putut să reuşească la admiterea la facultate”, a rememorat Iolanda Balaș momentul pierderii omului care i-a definit viața pe toate planurile.

Băiatul despre care vorbește timișoreanca e Doru, unicul fiu al soților Sőtér. A fost la rândul său apropiat de atletism, fiind campion național de juniori în proba de sprint. Astăzi, Doru Sőtér e consilier în cadrul Agenției Naționale Anti-Doping.