Un panou mare, înțesat cu fotografii vechi, în alb și negru, fură pentru câteva clipe privirile celor care trec prin holul Facultății de Educație Fizică și Sport. Sunt handbalistele Universității, campioane naționale în sezonul 1968/1969, sub conducerea profesorului Constantin Lache. De atunci au trecut aproape 45 de ani. Dar privind la starea actuală a handbalului feminin din oraș, ni se pare că a trecut cel puțin un secol…

Cum și-a împins Timișoara spre mediocritate o ramură care îi aducea 11 titluri de campioană? Cum a ajuns în anonimat Universitatea, un club al cărui palmares e depășit astăzi doar de Oltchim? Cum se face că orașul de pe Bega nu mai există în handbalul feminin decât prin două grupări semi-amatoare, situate în a doua jumătate a ligii secunde? Răspunsurile nu sunt din păcate la noi, dar putem încerca o retrospectivă a lumii handbalistice din Timișoara de după revoluție.

1990-2000

Deși era deja departe de gloria anilor ’60-’70, handbalul feminin timișorean s-a obișnuit cel puțin cu prezențe constante în prima ligă. În prima decadă de democrație, formațiile Poli AEM și ILSA au orbitat între primul și al doilea eșalon, găsind resurse de a reveni aproape după fiecare cădere. O situație nu extraordinară, dar la care astăzi nici nu mai îndrăznim să visăm.

• 1990/1991 Primul sezon disputat integral după revoluție și pe care iubitorii sportului pe semicerc și-l vor aminti întotdeauna, grație titlului câștigat de băieții de la Politehnica. La feminin însă, orașul de pe Bega n-a avut nicio reprezentantă, însă în primăvara lui 1991 avea să obțină promovarea Poli AEM.
• 1991/1992 Poli AEM reușește cu dificultate să se mențină în prima ligă, câștigând lupta pentru supraviețuire cu Rulmentul Brașov și CSM Sfântu Gheorghe. În același sezon, din Divizia B se ridică o altă formație timișoreană, ILSA.
• 1992/1993 Fără îndoială, cel mai bun sezon pentru handbalul feminin timișorean de la revoluție încoace. Orașul de pe Bega e reprezentat de două grupări în elită. Poli AEM are parte de un sezon fără emoții, terminând întrecerea pe locul 8. În schimb, ILSA Timișoara nu rezistă în primul an de Divizia A și retrogradează de pe penultima poziție, depășind doar Voința Râmnicu Vâlcea.
• 1993/1994 Rămasă singură în primul eșalon, Universitatea AEM are parte de un sezon dezastruos, soldat cu o retrogradare de pe ultimul loc. În primăvara lui 1994, are însă loc schimbul de ștafetă, ILSA obținând promovarea după doar un sezon petrecut în „B”.
• 1994/1995 La fel ca și după ultima promovare, ILSA nu reușește mai mult de un loc 11 în Divizia A. Timișorencele câștigă lupta cu Textila Buhuși, însă nu reușesc să salte peste CSM Iași, pentru a se salva de la retrogradare. Un nou schimb de ștafetă și în această primăvară, Politehnica AEM promovând la limită, alături de Fibrex Săvinești și CFR Cora Craiova.
• 1995/1996 Politehnica AEM rezistă cu brio în prima ligă, terminând campionatul pe locul 10, în fața retrogradatelor Universitatea Bacău și CFR Craiova.
• 1996/1997 Universitatea AEM își păstrează locul 10, cucerit în ediția precedentă, după o luptă strânsă pentru evitarea eșalonului secund, unde au ajuns în cele din urmă Arpechim Pitești și R.A.T. București.  Din liga secundă urcă echipa Industriei Lânii.
• 1997/1998 Deși în mod normal Timișoara ar fi trebuit să fie reprezentată din nou, după câțiva ani, de două formații, sezonul avea să fie abordat de combinata ILSA Universitatea Timișoara. Gruparea bănățeană nu are emoții în a se menține în primul eșalon, terminând campionatul pe locul 9.
• 1998/1999 Începutul sfârșitului pentru handbalul feminin timișorean. ILSA Universitatea retrogradează de pe ultimul loc, lăsând orașul fără o reprezentantă în prima ligă pentru următorii cinci ani.

2000-prezent

Fără îndoială, cea mai neagră perioadă din istoria handbalului feminin din Timișoara. Încep să dispară, rând pe rând, formațiile de eșalon inferior. În sezonul 2001/2002, ILSA Universitatea e aproape de o revenire în elită, câștigând seria vestică de șase echipe din liga secundă. La baraj, a încheiat însă pe locul 3 din 4, Astral Poșta Câlnău și CSM Sibiu fiind grupările promovate. Titulatura „ILSA” dispare definitiv de pe harta sportului timișorean, odată cu închiderea fabricii, la doi ani după ce mult mai titrata secție de polo își închisese ușile pentru totdeauna.

Din 2000 încoace, Timișoara n-a mai bifat decât două sezoane în elită. În 2004/2005, Universitatea, rămasă doar cu sprijin ministerial, încheie întrecerea pe locul 14, ultimul, și ia drumul ligii secunde. Gruparea studențească se reorganizează rapid, iar în sezonul următor reușește să revină în primul eșalon, cu Tiberiu Puta pe bancă. Nici de această dată însă, aventura timișorencelor în Liga Națională nu durează mai mult de un sezon. În 2006/2007, Universitatea se clasează pe penultimul loc, devansând doar Mureșul Târgu Mureș, și ea tot o nou-promovată.

Timișoara traversează, așadar, cel de-al șaselea sezon consecutiv fără reprezentantă în prima ligă, o serie neagră fără precedent, ce va fi cu siguranță prelungită, în condițiile în care CST și Universitatea se află momentan în cea de-a doua jumătate a ierarhiei din liga secundă. Vara lui 2012 a reaprins totuși speranțele unei participări în elită, prin CS Timișoara, calificată la barajul de promovare, după ce a încheiat pe 2 competiția, în urma formației CSS Caracal. Numeroasele accidentări din lot l-au determinat însă pe antrenorul Sorinel Voicu să spună „pas” turneului pentru accederea în elită, în locul bănățencelor mergând formația din Târgu Mureș.

Vitrina de trofee

• Titluri naționale la handbal feminin (în 7)

1964 Știința Timișoara
1966 Știința-Universitatea Timișoara
1968, 1969, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976, 1977, 1978 Universitatea Timișoara

• Cupe ale României

1978 Universitatea Timișoara

• Performanțe europene

1973 Universitatea Timișoara – finalista Cupei Campionilor Europeni (7-13 cu Spartak Kiev)