nicolae robu Archives

Anotimpul promisiunilor: Timișoara va dispune de o sală polivalentă de 16.000 de locuri

Din când în când, Timișoara e un oraș cu o infrastructură sportivă decentă, ba chiar revoluționară pe plan european, pe care orice urbe de pe continent o invidiază. Stadioanele, sălile și bazinele orașului de pe Bega se clădesc, de regulă, în luna premergătoare deschiderii urnelor, cu materiale de construcție neconvenționale și nepoluante: machete în format electronic ori din polistiren, studii de fezabilitate, asigurări primite de la București, planuri, licitații sau firme în insolvență, toate legate cu un aluat de gogoși bine crescut.

Ne aflăm la jumătatea campaniei electorale, iar infrastructura sportivă din Timișoara nu avea cum să lipsească din „ofertă”. Astăzi, primarul Nicolae Robu a anunțat că orașul pe care îl administrează va beneficia de o sală polivalentă de (atenție!) 16.000 de locuri.

„De la Compania Națională de Investiții am primit o înștiințare că s-a aprobat construirea unei săli polivalente cu o capacitate de 16.000 de locuri. Noi am cerut una de 15.000 de locuri, dar este în derulare un proiect-pilot care prevede realizarea unei săli cu 16.000 de locuri, pe scaune, așa scrie. Studiul de fezabilitate a fost elaborat și necesită acum o actualizare. Eu am primit informațiile că se elaborează un proiect-pilot, dar atunci era vorba despre o sală de 14.000 de locuri, pentru ca proiectul să fie implementat la Timișoara și București. Mi s-a spus asta în 2012. Acum, Compania Națională de Investiții face această înștiințare că s-a aprobat și la Ministerul Dezvoltării, dar și în consiliul de administrație al companiei, să se deruleze acest proiect-pilot”, a declarat Nicolae Robu, citat de tion.ro. Conform aceleiași surse, edilul-șef al orașului a estimat că noua „catedrală” a sportului timișorean va fi gata în 2018.

Așadar, o construcție faraonică, ce urmează a fi finalizată în timp record, și care va fi amplasată în deja celebrul campus sportiv imaginat de Nicolae Robu în zona actualului stadion „Dan Păltinișanu”. O promisiune pe cât de măreață, pe atât de greu de înghițit, iar sursa principală a îndoielii se află tot în apropierea viitorului „campus sportiv”. Se numește Sala Polivalentă Politehnica, e prevăzută să găzduiască aproape 3.000 de spectatori la evenimentele sportive și se află în construcție din octombrie 2010! De câteva luni bune, munca de pe șantier a încetat, după ce firma plătită pentru construirea edificiului a intrat în insolvență, iar acum se așteaptă refacerea licitației și numirea unui nou constructor. O sală ce avea ca termen inițial de finalizare luna octombrie a anului 2012 și care, în vara anului trecut, ar fi trebuit să găzduiască o grupă a Eurobasket Women.

Culoarea politică a lansatorilor de proiecte nu are nimic de a face cu textul de față. În 26 de ani, în Timișoara a plouat literalmente cu planuri și promisiuni în ceea ce privește infrastructura sportivă a orașului, care au „căzut” din toate zările spectrului politic. În aproape 27 de ani de democrație, infrastructura sportivă a Timișoarei nu a progresat câtuși de puțin. Ba mai mult, a pierdut câteva edificii esențiale:

Stadionul UMT – cu o capacitate de 8.000 de locuri și o tribună de lemn acoperită, rămasă moștenire din perioada interbelică. A fost demolat complet în 2012, iar în momentul de față, pe spațiul respectiv nu se găsesc decât urme de pământ, moloz și bălării. (Mai multe despre dispariția stadionului UMT » AICI)
Sala de atletism – distrusă complet în urma unui incendiu, în vara anului 1997. Deși era departe de standardele moderne ale unei săli de profil, era extrem de utilă pentru antrenamentele atleților pe perioada iernii. (Mai multe despre fosta sală de atletism din Timișoara » AICI)
Bazinul ILSA – demolat în 2009, de către proprietarul de atunci al terenului pe care se înălța una dintre fabricile istorice ale Timișoarei, Industria Lânii. O piscină de mult depășită ca standarde, însă cu o însemnătate simbolică pentru natația timișoreană. Mai mult decât atât, odată ce bazinul a devenit nefuncțional, a dispărut complet din oraș o ramură sportivă – polo pe apă – care a adus șase titluri naționale Timișoarei. (Mai multe despre bazinul ILSA » AICI)
Nenumărate terenuri de fotbal din cartiere fie au dispărut complet, fie au ajuns într-o stare deplorabilă. (Exemple: [1] [2] [3] [4])

Peste mai puțin de o lună, se împlinesc 27 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Cum arată acum infrastructura sportivă a Timișoarei?

Foto: Claudiu Sav

Stadionul „Dan Păltinișanu”, dat în folosință în urmă cu 53 de ani, începe să devină un real pericol pentru spectatori. În „curba” dintre Tribuna a II-a și Peluza Sud, pământul de sub construcția de beton a început să cedeze. Imaginea alăturată vorbește de la sine.
Sala „Constantin Jude” (fostă Olimpia), singura „polivalentă” funcțională a orașului, a împlinit în această toamnă 47 de ani de când a fost dată în folosință. O sală cosmetizată anul trecut, pentru organizarea grupei de la Eurobasket Women, însă insuficientă pentru cerințele reale ale sportului de performanță din Timișoara.
Stadionul „CFR”, al doilea ca mărime din Timișoara, e nefuncțional pe jumătate. Procesele interminabile asupra stadionului au dus la oprirea unei demolări a tribunei a II-a, începută în primăvara lui 2013, astfel că a urmări un meci de fotbal din acea zonă a arenei inaugurate în 1949 e o adevărată aventură, chiar și pentru cei pasionați de alpinism și escaladă.
Pista de atletism de pe „Știința” e singura variantă decentă pentru antrenamentele atleților. E utilizată în toate cele patru anotimpuri (tocmai din cauza lipsei unei săli de atletism, așa cum menționam mai sus). Din păcate, dotările celei mai centrale arene din Timișoara pot deservi doar alergătorii. Probele tehnice de atletism (săritura în lungime, înălțime și cu prăjina, aruncarea ciocanului, greutății, discului și suliței etc), care au adus faima Timișoarei în prima jumătate a secolului trecut, au dispărut de ani buni.
Înotătorii de performanță din Timișoara (marea majoritate, copii și juniori) se antrenează în principal doar la bazinul scurt din zona Dacia și la „privatul” Aquasport Arena. Bazine care nu se pretează însă organizării unor concursuri oficiale, din cauza dimensiunilor neconforme cu regulamentul. Din păcate, un bazin olimpic a fost dintotdeauna doar un vis pentru lumea natației timișorene, despre necesitatea unei asemenea facilități vorbindu-se încă de acum patru-cinci decenii!
Rugby-ul, sportul care a adus Timișoarei nu mai puțin de 7 trofee interne doar în ultimii cinci ani nu beneficiază nici astăzi de un stadion specific profilului. Timișoara Saracens continuă să se antreneze și să dispute majoritatea partidelor pe fostul teren „Electomotor” din Ronaț. O arenă greu accesibilă, cu o tribună nu foarte generoasă, cu vestiare înghesuite și un teren de joc mlăștinos. De altfel, un stadion de rugby de 5.000 de locuri, în vecinătatea arenei „Tehnomet” din Ciarda Roșie, figurează pe lista de promisiuni ale actualei administrații locale, iar șansele ca lucrările la acest obiectiv să înceapă în 2017 sunt mai degrabă nule.

Date fiind facilitățile de care dispune, sportul timișorean își depășește cu mult condiția. Orașul are, după foarte mulți ani, două reprezentante în cupele europene (handbaliștii de la Poli și rugbyștii de la Saracens), are șapte prim-divizionare la sporturile de echipă (ACS Poli, CFR Timișoara – fotbal feminin, Informatica Timișoara, SCM Politehnica, BC SCM Timișoara, Timișoara Saracens, Timișoara 89ers – fotbal american), atletismul din oraș a fost reprezentat la Jocurile Olimpice de la Rio (prin Adelina Pastor), iar tinerii înotători din oraș se întorc an de an cu medalii de la întrecerile naționale.

Și totuși, până când să repetăm că „echipa sau sportivul X din Timișoara și-a depășit propria condiție”? Până când să subliniem că rezultatele sportive au luat-o înaintea infrastructurii? Cât vor mai dura și aceste rezultate, mai mult sau mai puțin notabile, în condițiile în care baza materială a sportului timișorean nu se regăsește astăzi nici măcar la nivelul din 1989?

Gabriel Toth

Servim ceva? Tradiția tenisului timișorean, neînsemnată în fața intereselor imobiliare

A fost odată… Cuplul Florin Segărceanu – Andrei Dîrzu câștigă titlul național la dublu, pe terenul central de la „Electrica”, în 1982.

Hai, noroc! Să mai cerem un rând și să depănăm amintiri. Știți… chiar sub masa la care stăm, acum câțiva ani, Victor Hănescu se pregătea să-i dea lovitura câștigătoare lui Rufin. Un francez. Și vedeți unde-i barul? Pe-acolo și-a făcut intrarea pe teren iugoslavul Zivojnovic, la Balcaniada din ’82. Auzi, știi ce? Cheamă chelnerița. Spune-i să dea pe… cred că se transmite un meci de Cupa Davis. Prin ’88 sau așa ceva, am văzut și eu unul pe viu. România cu Portugalia. Culmea, tot aici! Vezi, pe-acolo, pe lângă umbrelele alea, pe-acolo am prins loc, înghesuit, să-l văd pe Segărceanu împotriva lui Cunha-Silva. A pierdut, aia țin minte…

Ceea ce ați citit mai sus, poate fi numită o incursiune într-un viitor foarte apropiat. Timișoara mai pierde o bază sportivă de tradiție. Din vară, pe terenul central de la „Electrica”, nu se vor mai servi mingi, ci băuturi alcoolice. Zgura pe care, în ultima jumătate de veac, au jucat nume precum Ilie Năstase, Dumitru Hărădău, Florin Segărceanu, Adrian Marcu și, mai spre zilele noastre, Victor Hănescu se va transforma în terasă.

În urmă cu două săptămâni, Radio Timișoara relata despre dispariția terenurilor din stânga intrării în Baza Electrica. Au fost vândute de proprietar. Nu mai erau rentabile, iar ofertele afaceriștilor imobiliari sunt greu de rezistat. Indiferent la câți euro pe metru pătrat s-au înțeles cele două părți, prețul e mult prea mic față de ceea ce a însemnat baza Electrica pentru sportul timișorean.

Spaniolul Ruben Ramirez Hidalgo, servind în finala cu austriacul Haider-Maurer, la BRD Timișoara Challenger 2013

Am văzut cu ochii noștri, în urmă cu câțiva ani, forfota de nedescris din jurul terenurilor. În 2012 și 2013, aici s-a organizat BRD Timișoara Challenger, turneu cu premii de 30.000 de dolari, care a adus pe Bega nume interesante ale tenisului românesc și mondial. În prima ediție desfășurată la Electrica, în 2012, Victor Hănescu și-a adjudecat trofeul, după 6-0, 6-3 în finala cu francezul Guillaume Rufin. Anul următor, a fost rândul austriacului Andreas Haider-Maurer să triumfe pe zgura timișoreană, după un ultim act palpitant: 6-4, 3-6, 6-4 în fața spaniolului Ruben Ramirez Hidalgo.

Tradiția turneelor challenger s-a întrerupt însă în 2014 și în 2015. Chipurile, din cauza șantierului de la pasajul Michelangelo. Ei bine, în 2016 orice scuză a sponsorilor, a federalilor sau a autorităților nu își mai are rostul. Terenul central și terenul 2 nu mai există.

Cupa Davis, punctul de maximă strălucire al arenei

Baza de tenis Electrica funcționează pe actualul bulevard Vasile Pârvan din 1951. Aici s-a mutat secția de tenis a clubului omonim, care ființa încă din 1933. De-a lungul a 65 de ani, în acest spațiu s-au desfășurat sute de turnee, de la Campionate Naționale de copii, până la meciuri de Cupa Davis.

Anul 1988 îl putem considera cel mai important din istoria bazei Electrica, aici desfășurându-se meciul de Cupa Davis dintre România și Portugalia. Tricolorii, în componența Adrian Marcu, Florin Segărceanu, Mihai Vanta, au pierdut cu 3-2 în fața lusitanilor, care se bazau pe Joao Cunha-Silva, Nuno Marques și Marco Seruca.

Cu șase ani în urmă, Timișoara a organizat Balcaniada de tenis, o competiție la care au fost prezente nume mari ale sportului alb din această parte a continentului. Meciurile s-au desfășurat pe bazele Electrica și AEM, cea din urmă fiind scoasă de mult din circuit.

Gemenele Maria și Lucia Romanov, fotografiate în 1982, pe terenul central de la Electrica

România a cucerit titlul balcanic la feminin, avându-le în componență pe Lucia Romanov, Maria Romanov, Daniela Moise și Alice Dănilă ca rezervă. Reprezentantele țării noastre au reușit un turneu de excepție, în care au participat nume importante ale tenisului mondial la acea dată, cum ar fi surorile Maleeva (Bulgaria), Renata Sasak și Sabrina Goles (Iugoslavia) sau Angeliki Kanellopulou (Grecia). La masculin, România a încheiat pe locul secund, avându-i la dispoziție pe Florin Segărceanu, Andrei Dîrzu, Liviu Mancaș și Cristinel Ștefănescu. Primul loc a revenit puternicei reprezentante a Iugoslaviei, care îi avea în componență, printre alții, pe cunoscuții Slobodan Jivojnovic și Goran Prpic.

De altfel, clubul sportiv Electrica a participat la Campionatul Național al României, la nivel de seniori, până în 1995 (când s-a prezentat doar în concursul masculin). Unul dintre cei ce au slujit clubul până la dispariția sa e Ovidiu Șola, care a activat la Electrica din 1967 până în 1995 ca jucător și mai apoi antrenor.

„Mă doare sufletul pentru orice teren de tenis care dispare din Timișoara. Ori în ultimii zece ani au dispărut, după calculele mele, cel puțin 16 terenuri de tenis. Electrica a fost o legendă a sportului timișorean, singurul club de dinainte de ’89 cu o anvergură națională”, spunea Șola la Radio Timișoara.

În pericol și baza din Parcul Rozelor?

Într-o lume în care piața imoblilarelor e într-o continuă dezvoltare, nicio bază sportivă din Timișoara nu se poate simți în siguranță. Iar pericolul crește direct proporțional cu apropierea față de centru. Antrenorul Ovidiu Șola atrage atenția că și alte terenuri din oraș vor avea, cât de curând, soarta Electricii. Și le nominalizează pe cele din curtea Liceului de Arte (strada Miron Cristea, colț cu C.D. Loga), dar și terenurile de beton din Parcul Rozelor, care aparțin de Clubul Sportiv Municipal. Și în acest caz, vorbim despre cea mai veche bază de tenis care mai funcționează astăzi în Timișoara.

Baza de tenis din Parcul Rozelor, așa cum arăta cu aproape un secol în urmă

„Probabil că intențiile de dezvoltare imboliliară vor fi tot mai accentuate. Sunt câteva terenuri de tenis ale căror locație e extrem de tentantă… Parcul Rozelor, Liceul de Arte, pentru că mai sunt două terenuri acolo… După câte știu, vor dispărea și ele în curând”, a declarat Șola pentru sursa citată.

Interesant e că în urmă cu o săptămână, primarul Nicolae Robu declara, pentru tion.ro, că sub terenurile din Parcul Rozelor se are în vedere amenajarea unei parcări subterane. Fără a alunga însă sportul alb din zonă. Mai mult, edilul a vorbit chiar despre construcția unei baze cu tribune, pentru competiții. „Una din variantele de folosire ar fi să facem acolo o parcare subterană, iar la suprafață să rămână o amenajare pentru petrecerea timpului liber, de tip bază sportivă. Am putea face chiar o amenajare mai complexă pentru un teren de tenis pentru competiții, cu tribune”, a declarat Robu pentru sursa citată. O idee bună și de urmărit. Fără să uităm totuși că ne aflăm în an electoral…

Timișoara încheie în forță anul 2015 la capitolul infrastructură sportivă: cu promisiuni

Unul dintre numeroasele proiecte de infrastructură sportivă prezentate în ultimii 25 de ani la Timișoara (Foto: banatulmeu.ro)

2016 e an electoral. An de alegeri locale. Iar în cazul în care cineva a uitat acest lucru, i s-a reamintit ieri, când primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a vorbit, din nou, despre un stadion și o sală polivalentă, ambele de mari dimensiuni. Edilul-șef al orașului ne-a asigurat că a primit… promisiuni din partea Guvernului Cioloș că pe Bega se vor construi un nou stadion, de 42.000 de locuri, și o sală polivalentă multifuncțională, cu o capacitate maximă de aproximativ 15.000 de locuri.

„S-a dat undă verde către Compania Națională de Investiții să includă aceste obiective majore pentru Timișoara în planul de investiții. Desigur, acesta este doar primul pas. Urmează să se aloce bani pentru primele etape ale acestei investiții, pentru un studiu de prefezabilitate, sau chiar direct studiu de fezabilitate, elaborare de proiect și, în final, finanțarea execuției propriu-zise”, a declarat ieri Nicolae Robu. „Nu e încă niciun timing stabilt, dar aceste două obiective sunt incluse în portofoliul de investiții”, a continuat apoi primarul Timișoarei.

Un stadion nou, la standarde actuale, și o sală polivalentă de o capacitate mare sunt, fără doar și poate, investiții de care Timișoara are mare nevoie. Totuși, privind în ansamblu la ceea ce s-a realizat din ’90 încoace în domeniul infrastructurii sportive din oraș, astfel de discuții aduc mai mult a cenaclu S.F.

În anul pe care stăm să-l încheiem, Timișoara a organizat o grupă a Campionatului European de baschet feminin. Grupa A, cea din care au făcut parte, printre altele, gazda România și vicecampioana continentală Franța, s-a disputat în sala „Constantin Jude”, o construcție dată în folosință în 1969, recosmetizată în primăvara acestui an, pentru a o aduce cât mai aproape de standardele impuse de FIBA. Să recapitulăm însă pașii făcuți de la alegerea Timișoarei ca oraș-gazdă al Eurobasket Women 2015.

În noiembrie 2012, președintele ANST, Carmen Tocală, a declarat, într-o vizită la Timișoara, că până la disputarea meciurilor din Grupa A a Campionatului European, în orașul de pe Bega se va finaliza o sală polivalentă de mari dimensiuni. „Vom avea șansa să găzduim o competiție importantă de seniori, Campionatul European de baschet fete, ce se va desfășura la Timișoara, în 2015. Până atunci, trebuie să rezolvăm problema sălii polivalente, la Timișoara urmând a fi găzduite cinci echipe. Voi merge personal cu domnul primar pentru a găsi o locație potrivită acestei construcții. Această sală se va realiza în mod sigur și, din punctul meu de vedere, ar ieși mai ieftin decât încercarea reamenajării sălii Olimpia”, spunea, în urmă cu mai bine de trei ani, Carmen Tocală.

La această variantă s-a renunțat rapid, după ce Timișoara nu a primit niciun ban din bugetul alocat pentru anul 2013 pentru începerea unei astfel de investiții. Grupa de la Eurobasket s-a relocat apoi pe fosta stradă Coresi, acolo unde se afla în construcție o nouă sală polivalentă, cea a Politehnicii. Lucrările începuseră în 2010, municipalitatea preluase investiția în 2012, iar la vremea respectivă nu se întrevedea niciun motiv pentru care acest nou edificiu, cu o capacitate de aproape 3.000 de locuri, să nu fie finalizat în timp util.

Eurobasket avea să se desfășoare, în condiții totuși decente, în vechea Sală Olimpia, recosmetizată și recompartimentată în timp record. Cât despre sala de lângă Baza 2 a Politehnicii, e greu de prevăzut când o vom vedea funcțională. Vorbim despre o construcție pornită în 2010, care se pregătește să intre în al șaptelea an de „execuție”.

Sala Polivalentă de pe strada Podeanu reprezintă, până în momentul de față, cel mai îndrăzneț proiect de infrastructură sportivă demarat în Timișoara de la Revoluție încoace. Planuri și promisiuni s-au tot lansat în acești ani de către administrațiile locale, indiferent de afilierea politică.

S-a vorbit an în șir despre construcția unui bazin olimpic, fiind prezentate până acum patru proiecte diferite pentru un astfel de obiectiv. Între timp, înotătorii de performanță din oraș, câți au mai rămas, se pregătesc în piscine care nu respectă normele de concurs sau, în cel mai bun caz, în bazine din alte orașe.

S-a vorbit obsesiv, mai cu seamă în ultimul deceniu, despre un nou stadion. Care ar putea fi construit ba pe locul actualului „Dan Păltinișanu”, ba în vecinătatea lui, ba încadrat într-un cartier nou-nouț. Ne-am ales doar cu planșe și machete, unele, ce-i drept, spectaculoase. Între timp, stadionul dat în funcțiune în 1963 începe să-și arate din plin vârsta. Și dacă vă îndoiți de acest lucru, vă invit să inspectați „curba” dintre Tribuna a II-a și Peluza Sud. Și, dacă tot suntem la capitolul fotbal, am pierdut în acești ani și „bijuteria” UMT, o arenă cu iz britanic, gazon natural impecabil și o tribună de lemn rămasă moștenire din perioada interbelică. Iar arena CFR, cu a doua capacitate după „Dan Păltinișanu”, e într-o avansată stare de degradare, deși e încă utilizată din plin de echipele clubului feroviar.

S-a vorbit recent despre construirea unui stadion de rugby, cu o capacitate de 5.000 de locuri, în Ciarda Roșie. Până la a vorbi despre o arenă ultramodernă, cu +40.000 de scaune, ar fi esențial să trecem acest test minor. Pentru că vorbim, practic, de un prim stadion construit la Timișoara după Revoluție.

Un obiectiv pe care până și politicienii l-au omis e sala de atletism. Timișoara a beneficiat de un astfel de edificu, situat în zona Dacia, în vecinătatea bazinului și a sălii de gimnastică. În vara anului 1997, clădirea a ars însă din temelii și, de atunci, nimeni nu a pus în discuție construcția unei noi săli de atletism. Iar talentele din atletismul timișorean, care nu au lipsit în această perioadă, s-au pregătit pentru competițiile de început de an (toate indoor), fie ele interne sau internaționale, tot în aer liber, nu de puține ori pe temperaturi negative. În schimb, dacă ne amintim bine, s-a lansat la un moment dat ideea construirii unui patinoar olimpic în zona „Dan Păltinișanu”. Un proiect neconform cu necesitățile sportive actuale ale Timișoarei, abandonat însă rapid.

De altminteri, scuze s-au găsit de fiecare dată. „Bucureștiul ne ignoră”, „Guvernul nu ne bagă în seamă”, „Firma a intrat în insolvență”. Și totuși, promisiunile au curs în toți acești ani fără nici cea mai mică ezitare. Iar 2016 e an electoral. An de alegeri locale…

Proiectul „bazine de cartier” începe să miște! Calea Șagului și Calea Buziașului, primele beneficiare

Una dintre promisiunile actualei administrații locale din Timișoara pe care site-ul nostru a marșat în ultimii ani e cel al construirii a patru bazine semi-olimpice în marile cartiere ale orașului. După mai bine de trei ani, în care nici măcar n-au fost identificate cartierele care ar urma să beneficieze de aceste facilități, iată că s-a ajuns în faza votării PUZ-ului pentru primele două amenajări, în Calea Șagului și Calea Buziașului.

În conferința de presă susținută astăzi, primarul Nicolae Robu a declarat că, în ședința de săptămâna viitoare, consilierii locali vor vota PUZ-ul (Plan Urbanistic Zonal) pentru amenajarea primelor două obiective, în Calea Șagului și Calea Buziașului.

E vorba despre complexe sportive ce vor avea în prim-plan câte două bazine de înot, unul acoperit și altul descoperit. Cel din urmă va fi utilizat, pe timpul iernii, ca patinoar. În zonă se vor mai regăsi și terenuri de minifotbal, baschet și handbal. Complexul din Calea Buziașului va fi integrat în planul stadionului ce intenționează să se construiască în vecinătatea terenului „Tehnomet”, pentru echipa de rugby. Conform spuselor lui Nicolae Robu, stadionul va avea în primă fază o capacitate de 5.000 de locuri, dar cu posibilitate de extindere până la 15.000.

Dacă PUZ-ul pentru cele două obiective va fi votat în viitorul plen al Consiliului Local, lucrările vor putea începe în martie 2016. De asemenea, în perioada următoare, se vor porni demersurile și pentru celelalte două bazine semi-olimpice, care vor fi situate în Calea Lipovei și, cel mai probabil, Mehala (în zona Ovidiu Balea).

***

Cele patru bazine vor fi construite „pe modelul de mare succes implementat de mine la Universitatea Politehnica”, după spusele lui Nicolae Robu, făcând referire la cel de la Baza 2. Așadar, e vorba strict despre bazine de agrement, cu dimensiuni incompatibile cu sportul de performanță, dar care, cu siguranță, vor avea utilitatea lor pentru locuitorii din zonele respective.

Și totuși, Timișoara duce lipsă în primul rând de bazine pentru sportul de performanță. În momentul de față, nici nu îți trebuie toate degetele de la o mână pentru a le enumera. Astăzi, doar bazinul din zona Dacia, cel de 25 de metri, îndeplinește criterii adecvate pentru natație. Și, cu toate că în oraș au apărut și alte piscine acoperite, dimensiunile de omologare pentru competiții oficiale au fost „driblate” încă de la proiectare.

Am subliniat în repetate rânduri [1], [2], [3], [4] importanța orașului de pe Bega în istoria natației și a poloului românesc. Iar faptul că astăzi, Timișoara nu poate organiza concursuri oficiale de înot, nici măcar la nivel juvenil, iar poloul pe apă (care a adus șase titluri naționale) a dispărut cu desăvârșire, în principal din lipsa unui bazin omologabil, ar trebui să dea serios de gândit tuturor celor ce au condus, conduc și vor conduce pe viitor orașul.

Un nou Club Sportiv Municipal la Timișoara! Colac de salvare pentru baschet, rugby și handbal?

Consiliul Local Timișoara a votat astăzi o nouă formă prin care trei dintre cluburile asociate cu autoritățile locale pot fi salvate de la dispariție. Actualele BC Timișoara, CH Politehnica și Timișoara Saracens ar urma să intre sub umbrela unui nou Club Sportiv Municipal (pe modelul SCM-ului din Craiova, de pildă), căruia i-a fost alocat deja peste 1 milion de lei dintr-o rectificare de buget.

Noua structură va fi un club sportiv de drept public, în această formă fiind posibilă plata tuturor cheltuielilor necesare funcționării, inclusiv cele salariale. Consiliul Local a aprobat astăzi alocarea a 1.069.000 de lei (aproximativ 242.000 de euro) dintr-o rectificare de buget, bani ce ar putea rezolva rapid situația datoriilor, extrem de stringentă mai cu seamă la echipele de baschet și handbal.

Consiliul Local va fi reprezentat în noul club de Radu Țoancă (PSD) și Ciprian Jichici (PNL), iar Primăria de Mihai Costa, directorul Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale.

„Nu putem sta cu mâinile la piept așteptând să se judece contestația noastră pentru decizia Curții de Conturi. Aici, parametrul timp e esențial, iar cluburile de baschet, handbal și rugby mor dacă nu primesc bani într-un timp foarte scurt. Astfel, am creat un cadru care e în compatibilitate cu regulamentele federațiilor acestor ramuri sportive și care ne-ar permite să alocăm bani fără nicio grijă că ar fi probleme de ilegalitate”, a spus primarul Nicolae Robu, după ședința de astăzi a Consiliului Local.

Deocamdată, doar cele trei cluburi amintite (baschet, handbal și rugby) vor face parte din noua structură. În cazul echipei de fotbal ACS Poli, intrarea în noul CSM nu e posibil, deoarece FRF nu acceptă în competiție cluburi de drept public.

În altă ordine de idei, varianta CSM-ului ar putea fi abandonată, în cazul în care Curtea de Conturi va da câștig de cauză autorităților timișorene în urma contestației. Reprezentanții municipalității sunt optimiști, după ce în Teleorman și Sălaj s-a petrecut un scenariu similar, Curtea de Conturi blocând inițial finanțările, iar apoi întorcând decizia în urma contestațiilor.

Legea 350/2005, varianta votată de Consiliul Local pentru finanțarea sportului! Problemele sunt însă departe de rezolvare

Mult așteptata ședință de ieri a Consiliului Local nu a reprezentat nici pe departe colacul de salvare atât de așteptat pentru cele patru structuri sportive asociate cu autoritățile. Legea 350/2005 a fost votată ca modalitate de finanțare a cluburilor sportive, însă aceasta nu permite decontarea cheltuielilor de natură salarială către personal și nici achitarea unor datorii în mod retroactiv. Iar problema cea mai spinoasă a acestor grupări se leagă chiar de salariile restante către proprii jucători.

Sportul timișorean e în pragul colapsului. După ce controalele Curții de Conturi au blocat finanțările pe Legea 69, cea utilizată până în prezent de Consiliul Local, cluburile ACS Poli, BC Timișoara, CH Poli și Timișoara Saracens au ajuns în situații extrem de delicate, punându-se în pericol chiar continuarea activității.

Situația cea mai disperată e la BC Timișoara, clubul cu ponderea cea mai mică a veniturilor din alte surse decât banul public. Efectele s-au făcut deja din plin resimțite la deținătoarea Cupei Românie. Alb-violeții și-au pierdut aproape întreg lotul transferat în vară, l-au pierdut pe antrenorul Dragan Petricevic și au fost nevoiți să renunțe la participarea în cupele europene. De un abandon se pregătește și clubul de rugby Timișoara Saracens, care la finele lunii viitoare ar trebui să își înceapă campania europeană, în grupa preliminară a Challenge Cup. Situații critice sunt și la handbal, dar și la fotbal, la ACS Poli, chiar Daniel Stanciu indicând recent, într-o emisiune televizată, că nu mai sunt bani decât pentru deplasarea de la Botoșani, de peste două săptămâni. De salarii, nici nu mai poate fi vorba.

Soluția adoptată ieri de către consilierii locali e finanțarea pe Legea 350/2005, care presupune un concurs de proiecte, ce urmează a fi organizat în perioada următoare și la care poate participa orice structură sportivă din oraș. Doar că această lege vine și cu două condiționări importante: nu se pot deconta cheltuieli de natură salarială, iar beneficiarul trebuie să asigure cofinanțare cu cel puțin 10 procente.

„Există perspectiva dezastrului. Noi încercăm să dăm o gură de oxigen tuturor structurilor, pentru că ele reprezintă valori uriașe în fiecare dintre aceste sporturi. Ar fi foarte bine să se alăture și mediul privat acestor cluburi”, a spus primarul Nicolae Robu, care continuă să spere însă că va primi un verdict favorabil din partea Curții de Conturi pentru continuarea finanțării pe Legea 69: „Dacă se rezolvă favorabil nouă la Curtea de Conturi, evident că vom relua plata de cotizații”.

Edilul a vorbit și despre concursul de proiecte ce va fi organizat în perioada următoare și precizează că finanțare vor primi doar cluburile care vor îndeplini cerințele acestei legi. Cu alte cuvinte, asocierea de până acum cu Consiliul Local nu garantează celor patru grupări că vor fi în continuare finanțate dinspre bugetul local.

„Cele patru cluburi au posibilitatea, alături de alți competitori, să intre într-un concurs de proiecte pentru finanțări nerambursabile pe Legea 350. Dar în momentul de față, această lege nu permite decontarea cheltuielilor de personal și încă nu este clar pentru noi dacă se poate aplica cumulativ Legea 350 cu Legea 69, care permite decontarea cheltuielilor de ordin salarial. De aceea, până nu se va produce o clarificare legislativă, nu vom face niciun fel de decont de cheltuieli de personal către nicio structură sportivă. Pe Legea 350 va fi competiție, deci nimeni nu îți poate garanta victoria într-o competiție. Nu eu scriu proiecte. Cei de la cluburi vor întocmi aceste proiecte, citind legea și valorificând toate atuurile. Dacă vor fi în stare să câștige, vor primi finanțare, dacă nu, nu. Primarul nu poate interveni în această problemă”, a mai spus Nicolae Robu.

În cazul echipei de fotbal ACS Poli, s-a găsit o soluție de moment pentru a se achita salarii, cel puțin pentru o perioadă. Clubul va solicita un credit bancar, girând cu banii din drepturile TV pentru a nu exista pericolul încetării activității în săptămânile care urmează.

BC Timișoara, aproape de retragerea din toate competițiile

Viitor incert pentru baschetul timișorean. De la derby-uri BC Timișoara – Timba în elită, spre absența completă de pe harta primei divizii?

Problema finanțării cluburilor de către autoritățile locale continuă să fie una extrem de acută. BC Timișoara, deținătoarea Cupei României la baschet masculin și participantă în FIBA Europe Club Competition e la un pas de a trage obloanele. Totul e cauzat de refuzul juriștilor din Primărie de a semna avizul pentru proiectul de finanțare al cluburilor la care Consiliul Local este membru asociat.

Proiectul de alocare de fonduri către cele patru structuri sportive în care este asociată Municipalitatea nu a ajuns pe ordinea de zi a ședinței de plen de ieri. De teama unor noi controale ale DNA sau Curții de Conturi, juriștii din Primărie au refuzat să dea avizul proiectului. Iar această întârziere poate fi fatală pentru aceste grupări, prima care și-ar putea înceta activitatea fiind BC Timișoara.

„Percepția mea e că e vorba de incompetență, însoțită de teama de asumare. Și îmi pun întrebarea dacă nu cumva aceste probleme se trag din niște bube mai vechi pe care unii și le cunosc. Eu nu dau niciodată dispoziții cuiva să semneze împotriva convingerii sale un anumit lucru. Dar cer explicații logice și utilizarea raționamentului, lucruri de care, am văzut, unii nu sunt în stare”, a declarat ieri primarul Nicolae Robu.

Soarta clubului poate fi decisă astăzi când, conform totalbaschet.ro, se va întruni de urgență Consiliul Director al clubului.

„Proiectul prin care banii urmau a fi deblocați nici nu a intrat în plen, pentru a fi votat, iar astfel situația a rămas neschimbată. Ne aflăm în imposibilitatea de a plăti, de a ne respecta obligațiile, iar în acest fel nu putem funcționa. Mâine (n.r. – azi) se va întruni de urgență Consiliul Director și va decide viitorul clubului”, a declarat managerul BCT, Leontin Demaio, pentru sursa citată.

28 de sezoane consecutive pe prima scenă

Dispariția de pe harta primei divizii a Timișoarei ar însemna întreruperea celei mai lungi perioade de continuitate pe care o echipă din oraș a avut-o în eșalonul de elită de la revoluție încoace. Actuala BC Timișoara (cu diversele ei denumiri în decursul anilor, ELBA, Universitatea ELBA, Politehnica ELBA etc.) joacă neîntrerupt în prima divizie de baschet masculin începând din sezonul 1987/1988. Cu alte cuvinte, ediția 2015/2016 ar urma să fie cea de-a 29-a la rând pentru gruparea alb-violetă la acest nivel.

În aceste aproape trei decenii de prezențe constante în elită, echipa Timișoarei a cucerit de două ori Cupa României (2010 și 2015), a disputat de două ori finala campionatului (2009 și 2012) și are la activ șapte campanii în cupele europene: 1993/1994 și 1994/1995 în Cupa Radivoj Korac, 2007/2008 în FIBA EuroCup, 2008/2009 și 2009/2010 în Liga Europei Centrale, 2011/2012 în Liga Balcanică și 2012/2013 în FIBA EuroChallenge.

În plus, ar fi o cădere bruscă pentru baschetul timișorean, care timp de trei sezoane consecutiv (până în această primăvară) a avut două echipe în primul eșalon (BCT și Timba), iar din această toamnă riscă să nu mai aibă niciuna.

Revenind la situația din prezent de la echipă, să spunem că jucătorii s-au pregătit normal și ieri, în vederea returului din Cupa României, cu Energia Târgu Jiu, programat mâine, de la ora 18, în sala „Constantin Jude”.

După 52 de luni de lucrări la noua sală, „Olimpia” e în pole-position pentru organizarea Eurobasket 2015

Deși ar trebui să se lucreze la foc continuu, la noua Sală Polivalentă a Timișoarei nu-i prea mare zarvă. Nici n-ai spune că, peste exact patru luni, acolo ar trebui să înceapă meciurile din Campionatul European de baschet feminin. Să vedeți… frigul, gheața, ninsoarea ori ploaia… Nu se poate lucra! Motive există. Acoperiș, parțial. Iar locația cea mai realistă de găzduire a partidelor din grupa României pare, în acest moment, tot ponosita „Olimpia”, intrată deja în cel de-al 47-lea an de utilizare.

Octombrie 2010. Atunci a început, în apropierea Bazei 2 a Politehnicii, construcția unei săli polivalente de o capacitate mai mare decât a vechii „Olimpia”, destinată inițial echipelor clubului sportiv ale instituției de învățământ superior. Lucrarea a fost preluată în 2012 de municipalitate, însă problemele legate de firmele contractate, insolvența acestora și apoi relicitările au continuat să îngreuneze avansarea construcției. Așadar, de la apariția primelor buldozere pe fosta stradă Coresi s-au scurs mai bine de 52 de luni. Pe alte meleaguri (probabil ferite de orice capriciu al vremii) în acest răstimp s-ar fi ridicat un sat olimpic. Să oferim totuși un strop de răgaz unui oraș aflat în plin proces de execuție al primului proiect important de infrastructură sportivă din ultimii 25 de ani (ba chiar mai bine!).

Iar dacă noi am mai avea răbdare, timpul n-are… Iar asta pentru că Timișoara s-a oferit să găzduiască meciuri la Campionatul European de baschet feminin, care va începe în luna iunie a acestui an. În momentul depunerii candidaturii, se spunea că partidele vor fi găzduite într-o cu totul altă sală, de dimensiuni impresionante, care va fi situată în imediata apropiere a stadionului „Dan Păltinișanu”. Cum bani de la guvern n-au fost, iar pe terenul respectiv continuă să crească în voie buruienile, comitetul de organizare s-a orientat spre Polivalenta de lângă Baza 2, aflată în construcție. În cele din urmă, se pare că va fi adoptată soluția de „back-up”, sala „Constantin Jude”, dată în folosință în 1969 și neschimbată în mod spectaculos de atunci.

„Am vizitat luni șantierul Sălii Polivalente. Am constatat că se lucra, dar mai mult în interior, foarte puțin pe afară. M-a nemulțumit că nu s-a finalizat nici acum închiderea acoperișului, acea porțiune de câțiva metri din acoperiș. Văd că tot întârzie a fi realizată. Mi s-a spus că nu s-a putut lucra din cauza frigului, că era să cadă un muncitor, că se alunecă sus… Lucrarea se poate termina până în luna mai, dacă se produce o mobilizare serioasă. Nu se va pune problema pierderii organizării Campionatului European. Noi am propus oricum ca soluție de back-up Sala Olimpia. Ea corespunde în termeni aproximativi acestui nivel. Evident că o sală nouă, are cu totul alte funcționalități. Dar nu cred că vom ajunge acolo, eu sper că vom finaliza sala nouă în timp util”, a spus primarul Nicolae Robu, ieri, într-o conferință de presă.

Peste exact 4 luni, pe 11 iunie, la Timișoara vor începe meciurile din Grupa A, din care fac parte România, Franța, Cehia, Ucraina și Muntenegru. Iar la începutul lunii martie, la Timișoara va sosi o nouă inspecție FIBA. De urmărit…

2014, anul în care infrastructura sportivă din Timișoara a bătut pasul pe loc

Timișoara. Poarta către Occident. Mica Vienă. Oraș candidat la titul de Capitală Culturală a Europei. Cel puțin prin prisma infrastructurii sportive, toate supranumele de mai sus pot fi niște bune titluri de basme. Basme pe care autoritățile au continuat să ni le servească la fiecare ocazie.

Timișoara a bătut pasul pe loc în 2014 în ceea ce privește infrastructura sportivă. Cel mai important proiect, cel al Sălii Polivalente de lângă Baza 2 a Politehnicii, stagnează. Termenul inițial de finalizare al proiectului – 24 de luni – a fost deja depășit cu… 26 de luni. Iar Campionatul European de baschet feminin bate la ușă. Pe 11 iunie 2015 ar trebui să înceapă meciurile din Grupa A, cea a României, în care au mai fost repartizate naționalele Franței, Cehiei, Ucrainei și Muntenegrului. Autoritățile au dat asigurări, atât în fața populației, cât și în fața forului european, că sala va fi gata la timp. Permiteți-ne să avem însă o urmă de îndoială, având în vedere faptul că, peste câteva zile, vom păși în cel de-al șaselea an de șantier.

Conform promisiunilor electorale din 2012, anul care vine ar fi trebuit să fie unul al tăierilor grandioase de panglici în sportul timișorean. La vremea respectivă, ne erau puse pe tavă câteva proiecte la care, firește, am ridicat din sprâncene. Se vorbea despre o sală polivalentă de mari dimensiuni, gata să organizeze evenimente sportive de mare anvergură și concerte ale unor artiști de nivel internațional. Urma să fie plasată în vecinătarea stadionului „Dan Păltinișanu”, în același spațiu fiind prognozată și construcția unui bazin olimpic, pe care natația timișoreană îl așteaptă dintotdeauna. După doi ani și jumătate, n-am asistat nici măcar la fixarea în pământ a țărușilor care să marcheze șantierul. „Iar ne-a refuzat Bucureștiul…”, ne-au tot spus mai-marii orașului și ai județului. O scuză pe care, vrem, nu vrem, trebuie să o înghițim. La fel ca lingurița cu sirop de tuse la răceală. Ne mai uităm o dată visători la machete (deși în aceste două cazuri nu e vorba nici măcar de așa ceva) și-apoi aruncăm o privire scurtă spre sălile și bazinele inaugurate chiar în ultimile luni la Cluj ori București. Răbdare și tutun? Deja ambele ne dăunează grav sănătății…

Dacă tot am adus vorba despre bazinul olimpic, nu pot să nu-mi amintesc ce abundență urma să-i aștepte pe înotătorii din Timișoara. În aceeași campanie electorală din 2012, ni se promiteau patru bazine semiolimpice, de cartier, destinate agrementului dar și antrenamentelor pentru sportivii de performanță. După doi ani și jumătate, n-am aflat nici măcar numele celor patru cartiere. Să nu credeți însă că e vorba despre un proiect abandonat. La Gala Sportului Timișorean, desfășurată în urmă cu exact două săptămâni, viceprimarul Dan Diaconu relua povestea celor patru bazine, pe scena Sălii Capitol. De față cu înotătorii și antrenorii lor, cărora nu le-a mai rămas decât să-și râdă în barbă. „Poate nepoții noștri vor apuca să înoate în ele, că noi în niciun caz”, ne spunea campionul național la 50 de metri bras, Levente Revesz, imediat după gală.

În cadrul aceleiași gale, primarul Nicolae Robu a reluat promisiunea construirii unui stadion pentru rugby. E vorba despre spațiul pe care se află actualmente terenul 2 de la CFR. Un spațiu intens disputat prin tribunale în ultimele două decenii, în care și Regionala CFR are un rol esențilal în stagnarea proiectului. Din păcate, toată această tevatură imobiliară nu a dus decât la degradarea unui complex sportiv cochet în alte vremuri. Stadionul „CFR” nu mai poate fi utilizat decât pe jumătate, tribuna dinspre Centru fiind într-o stare mai proastă decât multe dintre ruinele descoperite în urma lucrărilor de reamenajare din zona Unirii. Sala de box din vecinătate – care, de bine, de rău, încă mai produce talente în „nobila artă” – a fost și ea roasă de timp și de indiferență. Un spațiu în care, în toamna lui 2010, diriguitorii clubului CFR ne vorbeau despre un proiect măreț, din fonduri europene: stadion de 10-15.000 de locuri, pistă de atletism și terenuri de minifotbal, baschet, volei, tenis etc. pentru agrement.

Să vorbim și despre lucrări de infrastructură finalizate în 2014 la Timișoara, să nu fim acuzați că privim doar jumătatea goală a paharului. Pentru că, într-adevăr, în capitala Banatului a fost finalizată, în urmă cu câteva luni, o nouă sală de sport. Ea aparține Universității de Vest și se află amplasată în zona Oituz, pe vastul teren dintre Facultatea de Arte și Penitenciarul de pe Popa Șapcă. Cu toate acestea, n-a fost dată în folosință. Motivul? Nu a fost branșată încă la curent, apă, căldură și așa mai departe.

Punem punct celui de-al 14-lea an de mileniu III în Timișoara. N-avem nimic nou sub soare. Podul ne e plin de promisiuni. Iar amatorii de ruine au, slavă Domnului, ce vedea! În plin centrul orașului, la doi pași de Catedrală, avem un veritabil focar de infecție, populat de rozătoare, maidanezi și boschetari. E vorba despre fostul ștrand Uszoda, cel mai vechi edificiu al natației timișorene rămas încă în picioare. Mergem mai departe. Ajungem la Punctele Cardinale, facem sensul giratoriu și pornim în jos, pe Take Ionescu. Ne oprim la colțul de la Poliție. Să privim puțin peste gardul de vizavi. Mormane de moloz și bălării ce depășesc deja înălțimea pivoților din baschet. Ascunsă printre tufe și gunoaie, zărim cuva fostului bazin de la ILSA. Acolo unde, în urmă cu mai bine de 60 de ani, echipa de polo a fabricii domina autoritar întrecerea internă, cucerind șase titluri consecutive, între 1946 și 1951. Stănescu, Novak, Hoszpodar și ceilalți au fost uitați de mult de iubitorii de sport din oraș. La fel ca și polo-ul, care s-a scurs odată cu ultima golire a bazinului, în 1999. Și dus a fost! Ne îndreptăm spre „UMT”. Nici nu știu cum l-aș putea ghida pe șofer. Spre ștrand sau spre fostul stadion? Pentru că despre cel din urmă nu mai vorbim decât la timpul trecut. O arenă cu iz britanic, cu un gazon de excepție și cu o tribună de lemn rămasă moștenire de pe vremea vechii Ripensia a fost făcută una cu pământul, pentru a face loc altor proiecte, altor ambiții, care n-au legătură cu sportul decât, poate, în limitele legilor românești, mai interpretabile decât o poezie simbolistă.

Rămânem în continuare cu vechea Sală Olimpia, unde în vară s-a montat atât de necesara instalație de aer condiționat, neutilizată însă din motive ce ne scapă. Rămânem și cu stadionul „Dan Păltinișanu”, o arenă care a mai văzut o bidinea și-un șpaclu în ultimii ani, datorită participărilor lui Poli în eurocupe. Dar care, în ciuda dotărilor, nu mai poate deservi jurnaliștii cu acces la internet și, uneori, nici măcar cu curent electric. Ce să mai spunem de confortul spectatorilor? Care, de ani de zile, fie ger ori caniculă, au la dispoziție două variante la chioșcurile de pe coronament: „Cola” sau „Fanta”.

Nu vreau să fiu înțeles greșit. N-am scris aceste rânduri pentru a mă da rotund și la anul pe vremea asta. Nu îmi doresc câtuși de puțin să am dreptate. Ba chiar aștept cu nerăbdare ziua când mi se va da peste nas cu bucata de panglică tăiată la noua Sală Polivalentă, la noul Bazin Olimpic, la cele patru semi-olimpice din cartiere, la stadionul de rugby… Aștept, domnilor!

Levente Revesz, un campion de înot resemnat: „Poate nepoții noștri vor înota într-un bazin olimpic”

Levente Revesz începe să își dezvolte un obicei frumos la fiecare final de an. Înotătorul timișorean a devenit, la fel ca și în noiembrie 2013, campion național în bazin scurt, singura competiție la care, spune el, poate emite pretenții, raportat la condițiile de pregătire pe care i le oferă orașul său. Și câtă dreptate are, din păcate! În ultimii doi ani și jumătate, site-ul nostru a atras de nenumărate ori atenția asupra infrastructurii de-a dreptul mizere de care beneficiază natația în Timișoara, orașul cvintuplului campion olimpic Johnny Weissmuller, dar și a primului înotător care a concurat pentru România la Jocurile Olimpice, Jozsef Novak.

La Campionatele Naționale în bazin scurt desfășurate luna trecută la Hunedoara, Levente Revesz și-a apărat titlul la 50 de metri bras. Timișoreanul în vârstă de 27 de ani a încheiat primul cursa, fiind cronometrat cu 28.30 de secunde, cu 26 de sutimi în fața constănțeanului Andrei Grădinaru. Tot în bazinul de sub furnale, Revesz a cucerit medalia de argint la 100 de metri bras – probă pe care o câștigase în 2013 – înregistrând 1:02,62, în urma băimăreanului Andrei Roman.

„M-am pregătit în fiecare an pentru acest concurs. În Timișoara, nu dispunem decât de un bazin de 25 de metri lungime, iar cum Campionatele Naționale din luna noiembrie se țin în bazin scurt, e ceva realizabil, prin prisma condițiilor pe care le avem. M-am pregătit cât am putut de bine, atât cât am avut și suport, iar acesta a fost rezultatul”, a declarat Levente Revesz.

Înotătorul timișorean în vârstă de 27 de ani participă la competiții sub egida clubului local CSM, dar programul de antrenament și-l concepe singur. „Per ansamblu, sunt foarte mulțumit de anul 2014, având în vedere faptul că mă antrenez singur. Eu sunt antrenorul meu, eu sunt preparatorul meu, eu sunt nutriționistul meu. Tot suportul vine din partea mea, astfel că sunt mulțumit de orice rezultat. Chiar dacă n-aș fi cucerit nicio medalie, tot aș fi fost mulțumit”, mai spune Revesz.

Fără o susținere deosebită din partea autorităților sau a sponsorilor, Levente Revesz e hotărât să meargă mai departe. Ce îl îndeamnă totuși să continue? „Mă motivează doar competiția și adrenalina de la concurs. E o senzație specială înainte de start, niște emoții pe care eu încerc să le transform în ceva constructiv”, explică Levente Revesz.

Chiar dacă Revesz a recidivat în acest an, după reușitele din 2013, medaliile de aur din natație pentru Timișoara nu sunt decât excepții de la regulă. Pasiunea practicanților și a antrenorilor reușește să țină acest sport la… nivel de plutire. Ce le oferă însă orașul? Un bazin scurt, în Circumvalațiunii, depășit și neomologabil pentru întreceri, precum și un bazin lung, privat și neeligibil pentru întreceri oficiale din cauza lungimii și adâncimii (voit!) necorespunzătoare. În rest? Promisiuni, vorbe goale, gargară. La începutul Galei Sportului Timișorean, desfășurată luni, la Sala Capitol, primarul Nicolae Robu și vicele Dan Diaconu, au scos de la naftalină o veche poveste, din campania electorală din 2012: cele patru bazine semiolimpice, care vor fi construite în patru cartiere ale Timișoarei, pentru agrement și nu numai. Care sunt aceste cartiere, n-am aflat nici acum, la doi ani și jumătate de la prima rostire a acestor făgăduințe electorale.

„Legat de bazinele despre care se vorbește în Timișoara de câțiva ani, nu știu ce să zic… E doar un vis. Nu cred că voi ajunge să înot vreodată în acele bazine. Aceste promisiuni le aud de o grămadă de ani. Toată lumea vorbește despre bazinul olimpic, dar nu știm care e termenul de finalizare, când vor începe lucrările, dacă mai încep. Se vorbește de acest bazin doar de dragul de a vorbi. Poate doar nepoții noștri vor vedea acel bazin finalizat”, concluzionează Revesz, zâmbind amar.