Din când în când, Timișoara e un oraș cu o infrastructură sportivă decentă, ba chiar revoluționară pe plan european, pe care orice urbe de pe continent o invidiază. Stadioanele, sălile și bazinele orașului de pe Bega se clădesc, de regulă, în luna premergătoare deschiderii urnelor, cu materiale de construcție neconvenționale și nepoluante: machete în format electronic ori din polistiren, studii de fezabilitate, asigurări primite de la București, planuri, licitații sau firme în insolvență, toate legate cu un aluat de gogoși bine crescut.
Ne aflăm la jumătatea campaniei electorale, iar infrastructura sportivă din Timișoara nu avea cum să lipsească din „ofertă”. Astăzi, primarul Nicolae Robu a anunțat că orașul pe care îl administrează va beneficia de o sală polivalentă de (atenție!) 16.000 de locuri.
„De la Compania Națională de Investiții am primit o înștiințare că s-a aprobat construirea unei săli polivalente cu o capacitate de 16.000 de locuri. Noi am cerut una de 15.000 de locuri, dar este în derulare un proiect-pilot care prevede realizarea unei săli cu 16.000 de locuri, pe scaune, așa scrie. Studiul de fezabilitate a fost elaborat și necesită acum o actualizare. Eu am primit informațiile că se elaborează un proiect-pilot, dar atunci era vorba despre o sală de 14.000 de locuri, pentru ca proiectul să fie implementat la Timișoara și București. Mi s-a spus asta în 2012. Acum, Compania Națională de Investiții face această înștiințare că s-a aprobat și la Ministerul Dezvoltării, dar și în consiliul de administrație al companiei, să se deruleze acest proiect-pilot”, a declarat Nicolae Robu, citat de tion.ro. Conform aceleiași surse, edilul-șef al orașului a estimat că noua „catedrală” a sportului timișorean va fi gata în 2018.
Așadar, o construcție faraonică, ce urmează a fi finalizată în timp record, și care va fi amplasată în deja celebrul campus sportiv imaginat de Nicolae Robu în zona actualului stadion „Dan Păltinișanu”. O promisiune pe cât de măreață, pe atât de greu de înghițit, iar sursa principală a îndoielii se află tot în apropierea viitorului „campus sportiv”. Se numește Sala Polivalentă Politehnica, e prevăzută să găzduiască aproape 3.000 de spectatori la evenimentele sportive și se află în construcție din octombrie 2010! De câteva luni bune, munca de pe șantier a încetat, după ce firma plătită pentru construirea edificiului a intrat în insolvență, iar acum se așteaptă refacerea licitației și numirea unui nou constructor. O sală ce avea ca termen inițial de finalizare luna octombrie a anului 2012 și care, în vara anului trecut, ar fi trebuit să găzduiască o grupă a Eurobasket Women.
Culoarea politică a lansatorilor de proiecte nu are nimic de a face cu textul de față. În 26 de ani, în Timișoara a plouat literalmente cu planuri și promisiuni în ceea ce privește infrastructura sportivă a orașului, care au „căzut” din toate zările spectrului politic. În aproape 27 de ani de democrație, infrastructura sportivă a Timișoarei nu a progresat câtuși de puțin. Ba mai mult, a pierdut câteva edificii esențiale:
- Stadionul UMT – cu o capacitate de 8.000 de locuri și o tribună de lemn acoperită, rămasă moștenire din perioada interbelică. A fost demolat complet în 2012, iar în momentul de față, pe spațiul respectiv nu se găsesc decât urme de pământ, moloz și bălării. (Mai multe despre dispariția stadionului UMT » AICI)
- Sala de atletism – distrusă complet în urma unui incendiu, în vara anului 1997. Deși era departe de standardele moderne ale unei săli de profil, era extrem de utilă pentru antrenamentele atleților pe perioada iernii. (Mai multe despre fosta sală de atletism din Timișoara » AICI)
- Bazinul ILSA – demolat în 2009, de către proprietarul de atunci al terenului pe care se înălța una dintre fabricile istorice ale Timișoarei, Industria Lânii. O piscină de mult depășită ca standarde, însă cu o însemnătate simbolică pentru natația timișoreană. Mai mult decât atât, odată ce bazinul a devenit nefuncțional, a dispărut complet din oraș o ramură sportivă – polo pe apă – care a adus șase titluri naționale Timișoarei. (Mai multe despre bazinul ILSA » AICI)
- Nenumărate terenuri de fotbal din cartiere fie au dispărut complet, fie au ajuns într-o stare deplorabilă. (Exemple: [1] [2] [3] [4])
Peste mai puțin de o lună, se împlinesc 27 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Cum arată acum infrastructura sportivă a Timișoarei?
-
Stadionul „Dan Păltinișanu”, dat în folosință în urmă cu 53 de ani, începe să devină un real pericol pentru spectatori. În „curba” dintre Tribuna a II-a și Peluza Sud, pământul de sub construcția de beton a început să cedeze. Imaginea alăturată vorbește de la sine.
- Sala „Constantin Jude” (fostă Olimpia), singura „polivalentă” funcțională a orașului, a împlinit în această toamnă 47 de ani de când a fost dată în folosință. O sală cosmetizată anul trecut, pentru organizarea grupei de la Eurobasket Women, însă insuficientă pentru cerințele reale ale sportului de performanță din Timișoara.
- Stadionul „CFR”, al doilea ca mărime din Timișoara, e nefuncțional pe jumătate. Procesele interminabile asupra stadionului au dus la oprirea unei demolări a tribunei a II-a, începută în primăvara lui 2013, astfel că a urmări un meci de fotbal din acea zonă a arenei inaugurate în 1949 e o adevărată aventură, chiar și pentru cei pasionați de alpinism și escaladă.
- Pista de atletism de pe „Știința” e singura variantă decentă pentru antrenamentele atleților. E utilizată în toate cele patru anotimpuri (tocmai din cauza lipsei unei săli de atletism, așa cum menționam mai sus). Din păcate, dotările celei mai centrale arene din Timișoara pot deservi doar alergătorii. Probele tehnice de atletism (săritura în lungime, înălțime și cu prăjina, aruncarea ciocanului, greutății, discului și suliței etc), care au adus faima Timișoarei în prima jumătate a secolului trecut, au dispărut de ani buni.
- Înotătorii de performanță din Timișoara (marea majoritate, copii și juniori) se antrenează în principal doar la bazinul scurt din zona Dacia și la „privatul” Aquasport Arena. Bazine care nu se pretează însă organizării unor concursuri oficiale, din cauza dimensiunilor neconforme cu regulamentul. Din păcate, un bazin olimpic a fost dintotdeauna doar un vis pentru lumea natației timișorene, despre necesitatea unei asemenea facilități vorbindu-se încă de acum patru-cinci decenii!
- Rugby-ul, sportul care a adus Timișoarei nu mai puțin de 7 trofee interne doar în ultimii cinci ani nu beneficiază nici astăzi de un stadion specific profilului. Timișoara Saracens continuă să se antreneze și să dispute majoritatea partidelor pe fostul teren „Electomotor” din Ronaț. O arenă greu accesibilă, cu o tribună nu foarte generoasă, cu vestiare înghesuite și un teren de joc mlăștinos. De altfel, un stadion de rugby de 5.000 de locuri, în vecinătatea arenei „Tehnomet” din Ciarda Roșie, figurează pe lista de promisiuni ale actualei administrații locale, iar șansele ca lucrările la acest obiectiv să înceapă în 2017 sunt mai degrabă nule.
Date fiind facilitățile de care dispune, sportul timișorean își depășește cu mult condiția. Orașul are, după foarte mulți ani, două reprezentante în cupele europene (handbaliștii de la Poli și rugbyștii de la Saracens), are șapte prim-divizionare la sporturile de echipă (ACS Poli, CFR Timișoara – fotbal feminin, Informatica Timișoara, SCM Politehnica, BC SCM Timișoara, Timișoara Saracens, Timișoara 89ers – fotbal american), atletismul din oraș a fost reprezentat la Jocurile Olimpice de la Rio (prin Adelina Pastor), iar tinerii înotători din oraș se întorc an de an cu medalii de la întrecerile naționale.
Și totuși, până când să repetăm că „echipa sau sportivul X din Timișoara și-a depășit propria condiție”? Până când să subliniem că rezultatele sportive au luat-o înaintea infrastructurii? Cât vor mai dura și aceste rezultate, mai mult sau mai puțin notabile, în condițiile în care baza materială a sportului timișorean nu se regăsește astăzi nici măcar la nivelul din 1989?
Gabriel Toth