Nicolae Diminescu va da lovitura de începere a meciului ASU Politehnica – Orțișoara : „Vă asigur că nu voi pasa la adversar”

diminescu (Small)Meciul dintre ASU Politehnica și Cocoșul Orțișoara va fi precedat de un moment special. Lovitura de începere va fi dată de profesorul Nicolae Diminescu, jucător al Științei în perioada câștigării primei Cupe a României, în 1958, iar apoi conducător al clubului alb-violet la finele anilor ‘90.

Născut la 18 iunie 1939 la Timișoara, Nicolae Diminescu a început fotbalul la Politehnica, la vârsta de 10 ani, sub îndrumarea legendarului înaintaș al Ripensiei, Zoltan Beke. Pasul la echipa de seniori l-a făcut în 1955, pe vremea când avea doar 16 ani, însă primele meciuri avea să le joace abia în 1958. Deși nu fusese convocat în lot de antrenorul Dincă Schileriu, a asistat pe viu la performanța reușită de colegii săi în acel an, când au învins cu 1-0 pe Progresul București și au adus în premieră Cupa României în vitrina Științei. A urmat apoi un scurt periplu la Minerul Anina, alături de un alt fost mare ripensist, Silviu Bindea, pentru ca apoi să se stabilească în orașul Victoria, unde a rămas aproape trei decenii. S-a întors la Poli în 1996, ca președinte al Consiliului de Administrație, rămânând în conducerea clubului până la finele deceniului.

Nicolae Diminescu a fost invitat să dea lovitura de începere a meciului cu Cocoșul Orțișoara, o propunere pe care a acceptat-o cu mare bucurie. „Nu pot să spun că am fost surprins de această invitație, deoarece fac și eu parte din această familie a Politehnicii, și nu de acum, ci din 1949. Dar faptul că băieții s-au gândit acum la mine e o mare bucurie. Sunt sigur că voi avea emoții duminică, la revederea cu galeria alb-violetă, dar vă asigur că voi da bine prima pasă, nu la adversar”, ne-a declarat Nicolae Diminescu.

Într-un interviu acordat site-ului druckeria.ro în luna februarie, Nicolae Diminescu își exprima aprecierea pentru ceea ce se încearcă la ASU Politehnica, el menținându-și părerea și acum, la aproape nouă luni de la acel dialog. „Spun ceea ce am afirmat și în iarna trecută. Lumea e mai atrasă de proiectul acesta, în ciuda diviziei în care evoluează. În primul rând, pentru că are un iz mai romantic și aduce mai mult cu vechea Poli, asta deși majoritatea celor care vin pe „Știința” sunt tineri, care poate nu știau exact ce a însemnat acest stadion. Acolo e un spectacol la care nu participă doar cei din teren, ci și toți cei din jurul lui. Apoi, e extrem de important faptul că, încetul cu încetul, se alătură și fostele glorii. Să reușești să readuci un Codrea, un Rotariu sau un Varga e un mare plus”, ne-a mai spus profesorul Diminescu.

Lider detașat în Liga a IV-a începând din etapa trecută, ASU Politehnica nu va avea probleme în a-și asigura biletele pentru barajul de promovare, în opinia lui Nicolae Diminescu :„Eu zic că Politehnica nu va avea adversar la câștigarea seriei, cel puțin din ceea ce am văzut până acum. Bineînțeles, mai trebuie umblat puțin la selecție, deoarece mi se pare că sunt câțiva jucători cu capacități fizice limitate. Baza de selecție ar trebui mărită, poate chiar și în rândul studenților. De asemenea, trebuie continuată încercarea de promovare a jucătorilor talentați din zonă”.

Nicolae Diminescu: „E de înțeles ca suporterii să se implice într-un loc curat”

A slujit-o pe Poli atât din postura de jucător, cât și din cea de conducător. A trăit vremuri glorioase dar și „ploioase” alături de clubul studențesc. De ceva vreme s-a retras din sfera fotbalului, pe care-l privește și îl disecă de la distanță. Vorbim despre Nicolae Diminescu, martor ocular a peste șase decenii de istorie în alb și violet.

Nicolae Diminescu s-a născut la 18 iunie 1939 la Timișoara, iar la nici 10 ani a făcut primii pași în curtea Politehnicii. Cel care l-a luat în primire a fost Zoltan Beke, celebrul înaintaș al Ripensiei. Deși a fost primul său antrenor, Nicolae Diminescu mărturisește că nu s-a înțeles atât de bine cu niciunul dintre cei care au urmat. „Lui Zoli bacsi îi datorez totul. Era un om vesel, aproape copilăros aș spune, cu toate că avea deja o vârstă. El mai intra la joc cu noi, la copii, iar mai târziu, la juniori, chiar l-am convins să intre în echipă, la un meci amical. Era splendid să joci cu el”, ne-a spus Diminescu.

Primul meci pentru Poli l-a disputat în echipa de „pitici”, în 1949, în deschiderea unui amical de handbal în 11 între România și Ungaria. A urcat apoi toate treptele până în echipa de seniori, alături de care s-a pregătit încă din 1955, pe când nu avea decât 16 ani. 1958 a fost însă anul în care avea să fie pentru prima oară utilizat. Mai întâi într-un amical disputat la București cu Spartak Hradec Kralove, iar apoi în semifinala Cupei României, cu Steagul Roșu Brașov, partidă pe care Știința a câștigat-o cu 3-2.

Deși n-a fost convocat în lot, Nicolae Diminescu a asistat pe viu la câștigarea primului trofeu din istoria clubului. La 6 iulie 1958, pe stadionul „23 August” din capitală, Știința învingea cu 1-0 pe Progresul București, printr-un gol înscris de Petre Cădariu, și cucerea în premieră Cupa României.

„Cei de la Progresul erau  foarte încrezuți. Aveau jucători de mare excepție, precum Titus Ozon sau Florin Știrbei, care pur și simplu ne-au ridiculizat cu o săptămână înainte, învingându-ne cu 7-0. Nu se așteptau să ne mobilizăm. Țin minte că la încălzire erau foarte relaxați, total nemarcați de importanța meciului. Știința, chiar dacă era o echipă intelectuală, nu era foarte tehnică. Tactica noastră însemna două extreme în viteză, Cojereanu și Tănase, care trimiteau mingea la cei doi „stâlpi” din față, Ciosescu, Lereter sau Dinulescu. Eram o echipă cu calități fizice, o echipă muncitoare, de elan. A fost o victorie grea, au cam dominat ei, dar noi am știut să ieșim bine pe contraatac. Gârleanu era renumit pentru galopul său în viteză și pentru pasele sale. În plus, Ciosescu era mereu un pericol, era un jucător cu gabarit, mai lent, dar tot timpul aproape de poartă. În apărare am avut un Brânzei, care din păcate n-a fost suficient selecționat în echipa națională. Ca tehnică, îl putem nominaliza pe Tănase, care acoperea o mare parte a terenului”, povestește Nicolae Diminescu.

De altfel, fostul fotbalist consideră că gererația care a adus Cupa României în 1958 a fost și cea mai valoroasă din istoria Politehnicii. „Acea generație cred că a fost cea mai bună din istoria clubului, pentru că exista o valoare uniformă. Echipa în sine era o forță, nu valorile individuale. Echipa respectivă a fost construită de pedagogi excepționali, precum Eugen Mladin sau Silviu Bindea și, în plus, conducerea era formată din profesori universitari, oameni extraordinari, precum Panaitescu, Bulbuca, Bejan și alții. Pregătirea era cu totul alta. Erai obligat să faci o facultate, prin care nu treceai precum câinele prin apă”, argumentează Diminescu.

Artizanul primului mare succes al Științei a fost antrenorul Dincă Schileriu. „El mergea pe multă tactică. Jucase fotbal la București destul de puțin, dar știa să pună echipa în teren. Pe atunci nu exista preparator fizic. Antrenorul se ocupa și de pregătirea fizică și astfel cunoștea mai bine potențialul fiecărui jucător. În plus, tactica era bazată pe calitățile jucătorilor. Știa că are oameni de viteză, care au nevoie de mingi în adâncime”, povestește Nicolae Diminescu.

Campion la fileu

Format într-o perioadă în care sportivii polivalenți nu erau deloc o raritate, Nicolae Diminescu a practicat cu mare succes și voleiul. Legitimat la Locomotiva Timișoara (CFR), a cucerit două titluri naționale la juniori, în 1954 și 1955. În sportul cu mingea la fileu a făcut parte dintr-un sextet de excepție, în care se aflau Mihai Coste și Aurel Drăgan, doi dintre cei mai de seamă voleibaliști pe care i-a avut România. Pe lângă volei, Nicolae Diminescu a cochetat și cu înotul sau atletismul.

Ani de pribegie

După câștigarea Cupei României, negăsindu-și un loc în echipă, Nicolae Diminescu l-a urmat pe Silviu Bindea la Minerul Anina, unde avea să evolueze vreme de un sezon în Divizia C. După o scurtă reîntoarcere la Poli, s-a stabilit în orașul Victoria, pe atunci în raionul Făgăraș, unde a fost antrenor-jucător al echipei locale. „Eu eram un jucător tehnic, iar cei ca mine n-au prea avut succes în perioada respectivă. Se juca un cu totul alt tip de fotbal, bazat mai mult pe forță, un model inspirat de la ruși”, spune fostul coordonator de joc.

Reîntors la Timișoara după câteva decenii de pribegie, Nicolae Diminescu a fost consilier local între 1992 și 1996 și ulterior decan al Facultății de Ecologie a Universității Banatul. În sezonul 1996/1997 revine, după aproape trei decenii și jumătate, în clubul pe care l-a iubit încă de când a deschis ochii, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație. În 2000, odată cu sosirea lui Claudio Zambon, a ieșit complet din conducerea Politehnicii. „După ce a venit maestrul italian m-am retras, pentru că nu-mi plăcea ce se întâmpla, mai ales că erau aduși oameni din alte părți ca să conducă clubul”, spune Diminescu.

„Iancu a preluat modelul bucureștean”

Nicolae Diminescu îl consideră pe Marian Iancu drept principalul vinovat al scurtcircuitului din vara trecută, atunci când intrarea în insolvență a Politehnicii  a dus la formarea a două proiecte care să continue, într-un fel sau altul, drumul început în 1921.

„Această situație i se datorează lui Iancu. El fiind bucureștean, a preluat exact modelul de pe Dâmbovița, al lui Becali și al celor care apar zilnic la televizor. El a ieșit prea des în public și ne-a făcut de râs de atâtea ori. Sigur, noi am avut întotdeauna o oarecare ostilitate față de federație, însă Mircea Sandu, cândva, a fost aproape de Poli. Au fostr relații bune între club și federație în anii ’90, datorită lui Viorel Boiț și Stelian Anghel, care au știut să și întrețină aceste relații. În plus, toată acea trupă cu Iancu, Chivorchian și ceilalți era tabu față de tot ce înseamnă Timișoara. Era un grup ce n-avea aderență la publicul timișorean, avea și o oarecare aroganță. N-au reușit să aibă o relație bună nici cu școlile sportive din localitate, uitați-vă doar câți jucători crescuți aici sunt acum în alte părți”, spune cu mâhnire Nicolae Diminescu.

„Rotariu și Varga ar trebui luați ca model”

Nicolae Diminescu e un simpatizant al proiectului ASU Poli. Fostul fotbalist spune că înțelege ofurile suporterilor, mai ales că trăim vremuri în care banul și interesele dictează orice mișcare în fotbal.

„Îmi place acest proiect, e un eveniment splendid, care polarizează sentimentele oamenilor care au ținut la Poli. Probabil că la formula Recaș s-au speriat că iar va veni un Iancu și se va alege praful. Astfel că e de înțeles să se implice acolo unde e curat, chiar dacă nu e vorba de super-performanță, mai ales dacă și această performanță e falsă, vezi exemplele CFR Cluj sau Galați. În aceste cazuri, nu mai simți dorința de a participa la așa ceva, și atunci joci pentru plăcere. În plus, politica n-are ce căuta în sport, iar druckerii simt lucrul acesta, nu vor să poarte amprenta politicului și bine fac. Politica nu e nici purtătoarea norocului, nici a performanței, ci doar a deziluziei”, spune Nicolae Diminescu.

Fostul component al Științei se bucură să îi vadă pe Iosif Rotariu și Titi Varga jucând din nou împreună în alb-violet, sfătuindu-i pe elevii mai tineri ai lui Antonio Foale să le preia exemplul. „E splendid că joacă un Iosif Rotariu sau un Titi Varga. Ei au un apetit aparte pentru sport, care are un fond sufletesc. Ar fi bine ca toți ceilalți să le preia modelul. În plus, faptul că ei se reîntâlnesc și mai joacă împreună alimentează dorința de apartenență, un mare minus al vechiului club. S-a uitat repede de foștii jucători. Oare nu era mai bine să aibă un loc al lor în tribună?”, se întreabă retoric Nicolae Diminescu.