Eurobasket 2015 – ziua a II-a: România, blocată în sfertul 2. Muntenegru, la al doilea succes

rom-muntenZiua a doua a Campionatului European de baschet feminin a prilejuit și debutul celor două gazde, România și Ungaria. În sala „Constantin Jude” din Timișoara, tricolorele, susținute de un public restrâns, dar gălăgios, nu a rezistat în fața masivei și experimentatei naționale a Muntenegrului. A fost 79-61 pentru reprezentativa ex-iugoslavă, care a reușit să rezolve partida încă din prima jumătate.

Debutul României la Eurobasket a mai colorat puțin atmosfera în sala „Constantin Jude” față de prima zi a competiției, însă tribuna a fost și de această dată departe de a fi plină. Aproximativ 600 de spectatori au încurajat naționala pregătită de Florin Nini, Alexandru Radu și Monica Brosovschi, entuziasmul lor transmițându-se pe parchet, unde Gabi Mărginean &. co au reușit să joace de la egal la egal cu muntenegrencele până spre finalul primului sfert.

Muntenegru s-a distanțat chiar înaintea scurgerii primelor 10 minute, 26-18, iar apoi a început dezastrul pentru reprezentativa noastră. În sfertul al doilea, tricolorele n-au înscris decât 4 puncte, toate din aruncări libere. Ex-iugoslavele au recuperat minge după minge, au lovit nemilos pe contraatac, astfel că la pauza mare era deja 51-22 pentru trupa pregătită de Momir Mijatovic. Evadarea muntenegrencelor din prima parte s-a produs și grație Jelenei Dubljevic, care a intrat la cabine având deja 15 puncte în cont.

Situația s-a mai îmbunătățit pentru România după pauza mare. E drept, și pentru că Momir Milatovic a început să își odihnească, pe rând, jucătoarele de bază. Tricolorele au prins însă încredere și au reînceput să practice jocul în viteză pe care și-l dorește selecționerul Florin Nini, reușind să câștige ultimele două sferturi: 18-15 și 21-13, astfel că diferența finală a fost de 18 puncte în favoarea muntenegrencelor, 79-61.

Principala realizatoare a României a fost Gabriela Mărginean, autoare a 18 puncte, urmată de Florina Pașcalău, cu 12. Trei jucătoare originare din Timișoara a utilizat Florin Nini în jocul de vineri, toate trei aflându-se pe lista marcatoarelor: Annemarie Părău – 4 puncte, Adina Stoiedin – 2 puncte și Ancuța Stoenescu – 2 puncte.

De partea cealaltă, Jelena Dubljevic a încheiat cu 19 puncte în dreptul ei, urmată de Milica Jovanovic, 11 puncte, și americnca naturalizată, Angelica Robinson, cu 10.

Reacții la cald

„Cred că am început bine, am fost cap la cap cu Muntenegru, dar apoi a apărut un blocaj. Chiar dacă am cerut time-out la un parțial de 0-7, nu am putut redresa situația. Nu atât ne-a bătut Muntenegru, cât am comis noi greșeli grave, care le-au facilitat adversarelor noastre victoria. Adevărata față a echipei noastre, spun eu că s-a văzut în partea a doua, atunci când am luptat și am arătat caracter. Nu aș trage concluzii foarte pesimiste, după acel sfert 2. Pe mine mă interesează acum să mă asigur că acel sfert 2 nu se va repeta și mâine”. (Florin Nini, selecționer România)

„După victoria din primul joc, cu Cehia, știam că va fi o partidă grea contra României, care avea publicul de partea ei și dorea să ne surprindă. Dar noi am fost pregătiți. Am jucat foarte bine în defensivă, iar în ultimele două sferturi am dat șanse și unor jucătoare tinere, care au prins încredere, ceea ce mă bucură. Am știut că avem mai multe calități decât România, care nu are în primul rând experiența noastră”. (Momir Milatovic – selecționer Muntenegru)

„Ne-am trezit în partea a doua, dar a fost prea târziu. Totuși, e bine că ne-am trezit. Am reușit astăzi să vedem care e nivelul unei asemenea competiții, să vedem unde ne aflăm noi. Urmează meciul cu Ucraina, am jucat contra lor înaintea turneului final, la Minsk, unde am pierdut. Va fi un joc dificil, încercăm să ne revenim după acest eșec și să jucăm mai bine. Oricum, mai bine decât astăzi, va trebui să pierdem mai puține atacuri, să recuperăm mai multe mingi”. (Gabriela Mărginean, jucătoare România)

„A fost un joc foarte important pentru noi. A trebuit să câștigăm, pentru a ne consolida victoria din prima zi, cu Cehia. Am avut probleme în sfertul 1 cu atacul, dar apoi am prins mai multă încredere, reușind să tranșăm meciul încă de la pauză. Titlul european? O luăm pas cu pas… Nu vrem să mai repetăm greșelile din urmă cu doi ani. vem o echipă bună, care poate juca bine și sub panou, și afară. Ne gândim mai întâi la ziua de odihnă care urmează, apoi la meciul cu Ucraina, care va fi unul foarte dificil”. (Jelena Dubljevic, jucătoare Muntenegru)

În cel de-al doilea meci de vineri, Cehia – Ucraina 80-79. Astăzi, în ziua a treia, la sala „Constantin Jude” se vor disputa partidele Franța – Cehia (ora 18.00) și România – Ucraina (ora 20.30).