Acțiunea de Crăciun 2014, în toi: „O inițiativă extraordinară”

10846299_749641115120353_2598745832716441254_n„Născut în alb-violet e mai mult decât un slogan”. Sub această deviză se organizează Acțiunea de Crăciun a A.S.T. Druckeria în 2014. Pentru al cincilea an la rând, asociația suporterilor timișoreni își propune să dea o mână de ajutor comunității locale, în pragul sărbătorilor de iarnă. Dacă în anii trecuți, au fost vizitate familii nevoiașe din satele județului Timiș, în acest an, acțiunea își propune o strângere de fonduri ce are ca scop final renovarea salonului de nou născuți a Maternității Bega.

Șeful Clinicii de Neonatologie a Spitalului Județean, Constantin Ilie, ne-a prezentat care sunt, în acest moment, lipsurile salonului de nou-născuți a maternității de pe strada Victor Babeș.

„E nevoie de igienizare, de lucrări la infrastructură, la instalația electrică, pentru că e deja de mult depășită cea pe care o avem în momentul de față. Nu am estimat exact care sunt costurile acestor lucrări, dar dacă stau să mă gândesc bine, pe acolo s-ar învârti suma necesară, la 10.000 de euro”, ne-a spus profesorul Ilie Constantin.

Decizia A.S.T. Druckeria de a-și îndrepta atenția spre această problemă a fost primită cu bucurie de Constantin Ilie, care de ani buni se zbate pe cont propriu pentru a asigura condițiile minime necesare salonului de nou născuți.

„Inițiativa asociației Druckeria e extraordinară. Mi-a produs o emoție plăcută și pot să spun că pică bine acum, înainte de sărbători. Pentru noi, practic, s-ar încheia un efort ce cinci ani de zile, în care am mai reparat câte puțin, pe ici, pe colo. Din păcate, mai mult decât să promovăm și noi această acțiune cât putem de bine, nu avem ce face”, ne-a mai spus Constantin Ilie.

S-a strâns mai bine de jumătate din sumă

În doar două zile de la demararea campaniei, s-a reușit strângerea a mai bine de jumătate din suma necesară renovării salonului de nou născuți, estimat la 9.500 de euro. Firma MEWI, care an de an a dat o mână de ajutor la Acțiunea de Crăciun organizată de Druckeria, a contribuit cu o sumă impresionantă, 5.000 de euro. În contul acestei acțiuni se mai adaugă cei 1.999,82 lei strânși la amicalul de sâmbătă, dintre ASU Politehnica și FC Argeș, precum şi donații în valoare de 2.690 lei, sosite după startul campaniei. În acest moment, suma totală a ajuns la 60.50 de euro

Un tablou pentru o cauză nobilă

Druckeria a lansat astăzi prima licitație care are drept scop strângerea de fonduri pentru renovarea salonului de nou născuți de la Maternitatea Bega. Este vorba despre un tablou realizat de ColorS – Flavius Ivan, intitulat “Pasiune fără limite”. O pictură de ulei pe pânză, cu dimensiunile de 50×70 cm, cu ramă inclusă, realizată în 2014, licitaţia pornind de la suma de 300 lei.