Fetele de la CSU Politehnica, gata de start! Tinerețea, principala caracteristică a „studentelor”

12144916_948934778496326_9110819638920864086_nCSU Politehnica va începe sâmbătă cel de-al doilea sezon la rând în Divizia A2. Formația pregătită de Cerasella Șerban își menține în bună măsură nucleu pe care s-a bazat și în sezonul trecut, la care s-au mai adăugat junioare crescute pe plan local, la CSS Bega, dar și câteva tinere jucătoare venite de la Lugoj, Blaj sau Baia Mare.

Patru jucătoare a pierdut CSU Politehnica față de ediția precedentă de campionat. E vorba de Bianca Svaia, Cristina Prutanu, Daiana Vlaicu și Tanya Gligorovici, care au ales, din diverse motive, să abandoneze activitatea competițională. Nucleul s-a păstrat însă în marea lui parte. Au ales să continue alături de echipă Iovanka Demian, Claudia Fantaziu, Andreea Niculiță, Denisa Sfetescu, Aryana Gădian, Teodora Cotumbianu, Cybill Catargiu și Loredana Pașca, jucătoarea cea mai experimentată din echipă, care la 24 de ani neîmpliniți (e născută la 22 noiembrie 1991) e și „veterana” lotului.

La CSU Politehnica au sosit și opt jucătoare noi, cele venite de la Baia Mare și Blaj aflându-se la final de juniorat. Vor debuta în alb-violet Cristina Florea (CSS Bega), Carina Leș (CSS Bega), Alexandra Biriș (CSS Blaj), Diana Popa (CSS Blaj), Sabina Morth (CSS2 Baia Mare), Bianca Pop (CSS2 Baia Mare) si Roxana Bădică (CSS2 Baia Mare). Lor li se adaugă și o jucătoare cu experiența Diviziei A1, secundul Maria Matei, în vârstă de 21 de ani, care în ultimele sezoane a prins meciuri în prima divizie la CSM Lugoj.

Iată lotul complet al celor de la CSU Politehnica pentru ediția 2015/2016 a Diviziei A2 Vest:

Coordonatori: Iovanka Demian, Cristina Florea, Bianca Pop;
Secunzi: Claudia Fantaziu, Andreea Niculiță, Maria Matei, Diana Popa, Denisa Sfetescu;
Centri: Aryana Gădian, Alexandra Biriș, Sabina Morth;
Universali: Teodora Cotumbianu, Loredana Pașca, Roxana Bădică;
Libero: Cybill Catargiu, Carina Leș.

De pregătirea echipei se va ocupa, la fel ca și în sezonul trecut, profesoara Cerasella Șerban. Născută în 1972, ea a evoluat ani în șir la Politehnica, pe postul de ridicător, atât în prima, cât și în a doua divizie. A participat ca jucătoare la ultima promovare în elită din istoria voleiului feminin timișorean, cea de la finele sezonului 2002/2003, când Poli Tender urca în A1 în urma unui baraj organizat chiar pe Bega.

Divizia A2 Seria Vest programează chiar în prima etapă derby-ul Timișoarei. Sâmbătă, de la ora 13, CSU Politehnica va primi vizita concitadinei ACS Agroland. Meciul se va desfășura în sala „Mircea Albu”, din cartierul Circumvalațiunii.