Misiune ușoară pentru BCM Tymes Politehnica la Craiova

tymes-grupBCM Tymes Politehnica se va deplasa, în etapa intermediară de la mijlocul acestei săptămâni, pe terenul unei formații ce n-a mai câștigat din luna octombrie a anului trecut. E vorba despre SCM CSS Craiova, de departe „cenușăreasa” acestei ediții de campionat, o mostră a anomaliei din ultimii ani a campionatului de baschet feminin din România.

BCM Tymes Politehnica va înregistra, cel mai probabil, a patra victorie consecutivă și a cincea stagională miercuri după-amiază, la Craiova. Formația locală pare să fi însușit de tot „lanterna roșie”, pe care a păstrat-o și pe tot parcursul campionatului trecut.

Gruparea craioveană a suferit opt înfrângeri în primele opt meciuri disputate în acest sezon. Un șir de eșecuri ce se leagă cu cele 24 consecutive cu care oltencele au încheiat sezonul trecut. Mai mult, pentru a găsi ultima victorie a lui SCM CSS, trebuie să ne întoarcem cu aproape 13 luni în urmă, până pe 12 octombrie 2013, când caiovencele învingeau cu 67-63 pe Nova Vita Târgu Mureș. Cu alte cuvinte, sunt mari șanse ca mâine să consemnăm a 389-a zi consecutivă fără victorie pentru gazde.

Pentru BCM Tymes Politehnica, ar fi șansa de a pătrunde în premieră în acest sezon în zona play-off-ului. După un start dificil de campionat, timișorencele au obținut trei victorii în ultimele trei meciuri disputate: 74-70 cu CSM Satu Mare, 90-63 cu Rapid București și 86-70 cu Nova Vita Târgu Mureș, ultimele două partide fiind disputate pe teren propriu. Vă reamintim, săptămâna trecută clubul s-a despărțit de două dintre jucătoarele aduse în vară, Adelina Ștefan – de altfel, o fostă componentă a Craiovei și Ioana Ghizilă.

Partida SCM CSS Craiova – BCM Tymes Politehnica se va disputa miercuri, de la ora 15. În weekend, timișorencele vor evolua din nou în fața propriului public. Sâmbătă, fetele lui Kolarevic vor primi vizita formației Phoenix CSU Galați, pe care au eliminat-o din runda inaugurală a Cupei României.

BCM Tymes Politehnica, în fața unui duel direct pentru play-off

tymes politehnicaBCM Tymes Politehnica se va deplasa miercuri, în etapa intermediară a Ligii Naționale, la Satu Mare, pentru un duel extrem de important. Ambele echipe au ca obiectiv ocuparea unui loc ce asigură prezența în play-off, astfel că antrenorul baschetbalistelor timișorene, Ljubomir Kolarevic, vede acest meci ca pe unul extrem de important în perspectiva acestui țel.

BCM Tymes Politehnica a scăpat de startul infernal de sezon, bănățencele dând, în primele cinci etape, peste patru dintre formațiile de top ale României. Așa cum era de așteptat, formația timișoreană nu a reușit să câștige decât un singur meci în acest debut de campionat, cel de la Oradea, din urmă cu două runde.

În schimb, formația din Satu Mare, care a avut parte de o intrare mai „soft” în noul sezon, a strâns două victorii, în fața formațiilor din Craiova și Cluj. Pe lângă eșecul scotat de etapa trecută, de pe terenul campioanei CSM Târgoviște, fetele pregătite de Adriana Pricop au pierdut și în deplasările de la Phoenix Galați și Olimpia Brașov, în fața unor echipe teoretic candidate la locurile 5-8.

„Urmează un meci foarte greu, foarte dificil, la Satu Mare. Un meci pentru accederea în play-off, așa îl văd eu. Eu cred în această echipă și sunt copnvins că putem câștiga. Nu ar fi însă o surpriză dacă am câștiga la Satu Mare. Poate ar fi o surpriză pentru cei de acolo, dar pentru mine nu e vorba de așa ceva”, a prefațat întâlnirea din Ardeal antrenorul lui BCM Tymes Politehnica, Ljubomir Kolarevic.

Partida dintre CSM Satu Mare și BCM Tymes Politehnica Timișoara va avea loc miercuri, de la ora 18, în sala Liceului cu Program Sportiv din localitate. Arbitrii întâlnirii vor fi Vlad Potra și Mate Andras Stretea, iar comisar din partea Federației Române de Baschet a fost delegat Marian Oprea.

Înfrângere scontată pentru BCM Tymes Politehnica

politehnicaBCM Tymes Politehnica a înregistrat astăzi cea de-a patra înfrângere din totalul de cinci meciuri disputate în această ediție a Ligii Naționale. Formația timișoreană a fost învinsă pe teren propriu, scor 71-85, de Universitatea Alba Iulia, la capătul unui joc în care echilibrul a fost rupt definitiv în sfertul 3.

Startul de joc s-a disputat sub semnul echilibrului, Tymes Politehnicareușind să le țină în șah pe ardelence, scorul fiind egal la finalul primului sfert, 21-21. Până la pauza mare, trupa din Alba Iulia s-a distanțat la cinci puncte (37-32), un avans deloc liniștitor însă, în perspectiva celei de-a doua jumătăți a meciului. Fetele pregătite de Miroslav Popov au reușit să-și consolideze însă avantajul, după o jumătate de oră de joc înregistrându-se o diferență de 12 puncte în favoarea vizitatoarelor, 62-50. Gruparea din Alba Iulia a oprit tabela sălii „Constantin Jude”, la 85-71 în favoarea ei, înregistrând a patra victorie stagională.

Deși BCM Tymes Politehnica e deja la a patra înfrângere, gruparea timișoreană a avut o prestație mai convingătoare decât în precedentele jocuri. Fetele lui Ljubomir Kolarevic și-au dominat adversarele sub panou, totalizând 41 de recuperări, față de cele 26 ale adversarelor. O diferență clară în favoarea formației din Alba Iulia s-a înresigistrat în rubrica mingilor pierdute, Tymes Politehnica contabilizând 24 de turnover-uri, iar Universitatea doar 12. De remarcat și eficiența ardelencelor de la linia de libere, unde au înregistrat un procentaj de 100% (14/14).

Cele mai multe puncte pentru Tymes Politehnica le-a adus coșghetera obișnuită din ultimii ani, Biljana Pesovic, cu 25. O evoluție consistentă a avut și Jefimija Karakasevic, care și-a trecut în cont un double-double, cu 12 puncte și 12 recuperări, ea „punctând” și în extrema opusă, totalizând 9 mingi pierdute. Pentru formația timișoreană au mai înscris Erak 17 puncte, Krnjetin 10, Stoiedin 4 și Dumitrache 3. De partea cealaltă, la Alba Iulia s-a remarcat Agunbiade, cu 21 de puncte, urmată de McFarlend, cu 14. Fostele jucătoare ale echipei din Timișoara, Dora Ardelean și Marta Fodor au bifat șapte, respectiv zece minute pe parchet, dar nu și-au trecut în cont niciun punct.

Reacții la cald

„Alba Iulia e o echipă foarte bună, au un antrenor bun, au experiență mai mare. Problema noastră e rotația, banca scurtă, ne bazăm doar pe 6-7 jucătoare. Avem nevoie de Ivana Jovovic pentru rotația pe poziția 3, așteptăm să își revină după accidentare. Pozițiile 4-5 încep să se miște destul de bine, iar lucrul acesta mă bucură. Timp de 25 de minute am jucat bine și fără presiune, mai ales că noi n-aveam nimic de pierdut în acest meci”. (Ljubomir Kolarevic, antrenor BCM Tymes Politehnica)

„A fost un meci bun. Timișoara nu e o echipă rea, timp de o jumătate de meci a practicat un baschet bun. Noi avem în acest an o echipă mai tânără, o echipă nouă, cu americance care abia au terminat colegiul și sunt la prima experiență externă. Le remarc pe Larisa Toma și pe Alexandra Uiuiu, care au jucat foarte bine. Nu m-am așteptat la un joc ușor, pentru că, așa cum spuneam, Timișoara nu are o echipă rea. Chiar pot spune că m-am temut puțin de aces joc”. (Miroslav Popov, antrenor Universitatea Alba Iulia)

BCM Tymes Politehnica, în fața unui nou examen dificil

politehnicaBCM Tymes Politehnica revine pe teren propriu, după ce sâmbătă a bifat la Oradea primul succes stagional. Fetele lui Ljubomir Kolarevic vor avea însă parte de un duel infernal, cu Universitatea Alba Iulia, una dintre formațiile cu pretenții din baschetul feminin românesc.

BCM Tymes Politehnica nu are parte de startul cel mai fericit de sezon în Liga Națională. După ce în primele trei runde a înregistrat tot atâtea eșecuri în fața unor formații net superioare – Sepsi Sfântu Gheorghe, ICIM Arad și CSBT Alexandria, baschetbalistele timișorene au înregistrat prima victorie abia în runda a patra, disputată în weekend. Fetele lui Kolarevic au trecut cu 71-60 de CSM Oradea, chiar în sala „Antonio Alexe”, într-un joc în care Biljana Pesovic, Alexandra Dumitrache și Vladinka Erak și-au adus din plin contribuția pentru acest succes.

Timișorencele vor evolua, joi după-amiază, din nou în fața propriului public, însă e greu de crezut că vor putea lega a doua victorie stagională. Iar asta pentru că vor primi vizita uneia dintre formațiile cu buget și lot bun din Liga Națională, Universitatea Alba Iulia. Formația ardeleană începuse sezonul cu un eșec pe teren propriu, în fața campioanei CSM Târgoviște, pentru ca apoi să înregistreze trei succese clare, în compania Unversității Cluj, Olimpiei Brașov și a formației Phoenix Galați. Înaintea duelului de joi, echipa din Alba Iulia ocupă locul secund, cu 7 puncte, în timp ce BCM Tymes Politehnica e pe 11, cu 5 puncte.

Vă reamintim, clubul timișorean trece printr-o serie de frământări și la nivel de conducere. La începutul săptămânii trecute, președintele Marinko Lazarov a renunțat la funcție, care a fost preluată de Mladen Galovic. Unul dintre motive pare a fi și situația financiară deloc roză, clubul având datorii salariale către jucătoare datând încă din sezonul trecut.

Partida BCM Tymes Politehnica – Universitatea Alba Iulia va avea loc joi, de la ora 15, în sala „Constantin Jude”.

BCM Tymes Politehnica, la al treilea eșec consecutiv: 51-70 cu CSBT Alexandria

tymes-grupBCM Tymes Politehnica a pierdut categoric primul meci pe teren propriu din actuala ediție a Ligii Naționale. Fetele lui Ljubomir Kolarevic au fost învinse cu 51-70 de CSBT Alexandria, la capătul unui meci dominat de teleormănence, care deși nu au strălucit, au reușit să își asigure o victorie fără emoții, pe fondul procentajului slab ofensiv al gazdelor.

Doar primul sfert s-a disputat sub semnul echilibrului, ambele formații având câteva minute bune de „pauză” în ofensivă: gazdele de la 9-5 până la 9-18, iar formația oaspete de la 9-18 la 14-18. În cele din urmă echipa din Alexandria a încheiat primele zece minute în avantaj, 20-18, însă a reușit să se distanțeze semnficativ până la pauza mare, bănățencele găsind extrem de greu drumul spre coș. Practic, în întreg sfertul 2, Tymes Politehnica nu a marcat decât 7 puncte, față de 19 ale teleormănencelor.

În cea de-a doua jumătate a meciului, Alexandria, ajutată de avansul de 14 puncte luat la pauza mare, a menținut jocul sub control. Oaspetele aveau 53-36 după sfertul 3, tabela din sala timișoreană fiind oprită la o diferență de 19 puncte pentru vizitatoare, 70-51.

Jefimija Karakasevic a fost cea mai bună marcatoare a timișorencelor, cu 10 puncte, urmată de Pesovic 9, Krnjetin 9, Moraru 6, Stoiedin 6, Erak 4, Ștefan 4 și Dumitrache 3. De partea cealaltă, Alina Chivu a pus 16 puncte pe tabelă pentru Alexandria, urmată de bulgăroaica Miteva, cu 15.

„Nu căutăm scuze, dar Alexandria e o echipă bună, care probabil va termina în primele 5. Dar am jucat acasă și nu a fost bine deloc. Să pierzi la 19 puncte pe teren propriu, te pune pe gânduri și trebuie să găsești motivele în interiorul echipei, nu în afara ei. Trebuie să vorbim foarte serios, să vedem care e soluția cea mai bună. Cred în continuare în această echipă, cred în munca mea. Sper că a fost doar o zi proastă. Eu sunt realist, Alexandria e o echipă mai puternică decât a noastră, au un buget mai mare, deci acesta e unul dintre motive. Ratăm mult, și nu doar azi, ci și în ultimele două jocuri. Noi pregătim acest aspect în antrenamente. Dar pregătirea e doar 25%, restul e dat de mental în meciuri. Trebuie să muncim mult mai mult. Astăzi a fost mai bine decât în ultimele două jocuri, dar nu poți emite nici așa pretenții dacă ai procentaj de 35% într-un joc pe teren propriu”, a declarat antrenorul Ljubomir Kolarevic, după eșecul cu Alexandria.

Trebuie spus că la formația bănățeană s-au petrecut o serie de schimbări la nivel de conducere în această săptămână. Președintele Marinko Lazarov a renunțat la funcție, fiind înlocuit de managerul general Mladen Galovic. Fostul președinte va rămâne însă în club ca organizator de competiții. „Nu e o scuză pentru mine, eu răspund doar despre ce se întâmplă pe parchet. Într-adevăr, s-a schimbat președintele și sper că de acum încolo ne va fi mai bine. Și aici mă refer la toate aspectele”, a comentat Kolarevic mutările din fruntea clubului.

BCM Tymes Politehnica, în căutarea primei victorii din Liga Națională

tymes-clujBaschetbalistele de la BCM Tymes Politehnica vor disputa miercuri după-amiază primul joc pe teren propriu din noua ediție a Ligii Naționale. Fetele lui Ljubomir Kolarevic primesc vizita formației din Alexandria, în fața căreia speră să bifeze primul succes din campionat.

BCM Tymes Politehnica a avut parte de un start infernal de sezon, cu două deplasări legate, pe terenul unor formații cu pretenții în baschetul feminin din România. Așa cum era de așteptat, guparea timișoreană s-a întors învinsă din ambele meciuri. A fost, mai întâi, un 35-65 înregistrat la Sfântu Gheorghe, cu ACS Sepsi, în runda inaugurală, iar apoi sâmbătă, un 47-61 cu ICIM Arad. În partida de pe Mureș, timișorencele au evoluat însă peste așteptări, reușind să se mențină în meci până în ultimul sfert al întâlnirii.

Oaspetele de miercuri ale bănățenceleor au înregistrat o primă victorie stagională în runda precedentă, când s-au impus cu 79-62 pe terenul Universității Cluj. În prima etapă, trupa pregătită de Mădălin Piperea era înfrântă pe teren propriu de campioana CSM Târgoviște, scor 51-70.

Partida BCM Tymes Politehnica – CSBT Alexandria se va desfășura miercuri, de la ora 17, în sala „Constantin Jude”.

Înfrângere, dar calificare pentru BCM Tymes Politehnica: 58-66 cu Phoenix Galați

DSCF0111 (Medium)BCM Tymes Politehnica a pierdut primul joc oficial al sezonului disputat în sala proprie. Alb-violetele au cedat cu 58-66 în fața celor de la Phoenix Galați, însă câștigă per total „dubla” din primul tur al Cupei României, grație victoriei la 12 puncte diferență din prima manșă, disputată la malul Dunării. Chiar și așa, cele două echipe merg braț la braț în sferturile de finală, trupa din Galați fiind beneficiara statutului de „lucky loser”, o noutate a sistemului de desfășurare al competiției K.O. din acest an.

Față de jocul din tur, gruparea din Galați și-a putut alinia toate cele patru jucătoare străine, care au ridicat în mod cert nivelul echipei pregătite de grecul Theodosios Paralikas. BCM Tymes Politehnica și-a adjudecat primul sfert, cu 13-10, însă apoi a început să întâmpine probleme din ce în ce mai mari, în special pe faza ofensivă. Până la pauza mare, gălățencele au izbutit să preia conducerea (26-21), distanțându-se până la final, însă insuficient pentru a întoarce soarta „dublei”.

De remarcat discrepanța dintre cele două echipe în ceea ce privește recuperările: 52 pentru Phoenix Galați, față de doar 29 reușite de timișorence. Un aport important la această realizare a oaspetelor l-a avut americanca Chelsey Lee, cu 20 de rebound-uri, din care 11 ofensive.

Cea mai bună marcatoare a alb-violetelor a fost Natasa Krnjetin, cu 18 puncte, urmată de Pesovic 16, Erak 8, Karakasevic 7, Jovovic 4, Moraru 3 și Zidaru 2. De partea cealaltă, Trudy Armstead a încheiat cu 21 de puncte în cont, urmată de Lee 15, Filip 10, James 8, Cursaru 7, Hamilton 3 și Crețu 2.

„A fost un meci foarte dificil pentru noi. Am câștigat la Galați săptămâna trecută cu 12 puncte diferență, iar jucătoarele noastre au crezut că și-au îndeplinit deja misiunea. Nimic mai fals. Astăzi, Galațiul a avut la dispoziție toate americancele, jucătoare foarte bune, care au făcut o diferență clară între primul și al doilea meci. Noi am jucat bine doar în primul sfert, după care ne-am încheiat jocul și am devenit spectatori pentru 30 de minute. Nu avem voie să facem așa ceva, suntem profesioniști și trebuie să jucăm cu aceeași intensitate 40 de minute. Ok, suntem în turul următor, ne-am îndeplinit obiectivul, dar nu sunt deloc mulțumit de joc. Când diferența de recuperări e atât de mare în favoarea echipei adverse, nu poți fi mulțumit. De asemenea, cea mai bună jucătoare a noastră, Pesovic, a ratat patru aruncări libere, într-un meci cu o asemenea miză”, a declarat la final antrenorul formației timișorene, Ljubomir Kolarevic.

BCM Tymes Politehnica s-a „lansat” la apă: „Ne propunem să practicăm un baschet modern”

DSCF0046 (Medium)Baschetul feminin din Timișoara a căpătat o față nouă în această vară. Fosta BCM Danzio s-a transformat în BCM Tymes Politehnica și își propune formarea unei echipe competitive, lalolaltă cu lansarea spre marea performanță a tinerelor talente locale.

Pentru prima oară în ultimii ani, echipa de baschet feminin a Timișoarei a avut parte de o prezentare ca la carte a lotului. Pe vaporașul de la terasa D’arc, jucătoarele, staff-ul tehnic și cel administrativ s-au prezentat presei. La eveniment, au fost invitate și personalități din administrația locală, totul fiind încheiat cu fast, printr-un recital al lui Horia Crișovan.

Președintele clubului, Marinko Lazarov, e încrezător în reușita noului proiect, deși admite că rezultatele nu vor veni peste noapte, judecând și prin prisma programului dificil pe care îl va avea echipa la debut de sezon. „Totul a fost modificat foarte mult, sunt nouă jucătoare noi. Avem și fete tinere, și experimentate, un antrenor nou, dar care a mai antrenat aici. Pregătirea a decurs foarte bine, iar acum așteptăm să vină rezultatele. Nu ne putem însă aștepta la ceva foarte grozav încă de la început, pentru că în primele două etape întâlnim Sepsi Sfântu Gheorghe și ICIM Arad. În Cupă, mergem la Galați, unde vom încerca să facem un meci bun și să ne calificăm în returul de la Timișoara”, a spus Lazarov.

La fel ca și în anii trecuți, reprezentanta Timișoarei în LNF își propune accederea în play-off. „Noi dorim să accedem în primul rând în play-off, iar acolo rămâne de văzut ce se poate întâmpla. Avem cinci jucătoare străine, iar după regulamentul FRB, mai putem achiziționa încă o stranieră până la mijlocul lunii februarie. Dacă va fi nevoie, vom efectua și acest transfer”, a mai spus Lazarov

Antrenorul Ljunbomir Kolarevic nu poate fi considerat o noutate în baschetul timișorean. Sârbul a mai pregătit, în sezonul 2011/2012, fosta BCM Danzio, reușind atunci clasarea pe poziția a șasea. A revenit în această vară pe Bega, fiind convins „în zece secunde”, așa cum mărturisea la revenirea lotului.

„După 20 de zile de antrenamente și meciuri amicale, pot spune că sunt mulțumit. Nu suntem încă la capacitate maximă, dar e bine că până la startul campionatului mai avem opt ședințe de pregătire. Sper că vom reuși ceva frumos în acest sezon. Ceea ce pot să promit eu, în nume personal și în numele echipei, e că noi vom face tot ce ne stă în putință. Dacă a fost suficient, vom ști la finalul sezonului”, a declarat Kolarevic.

Tehnicianul sârb este adeptul unui stil de joc bazat pe o bună organizare defensivă și contraatacuri rapide, pe care speră să reușească să îl implementeze la BCM Tymes Politehnica. „Fanii noștri se pot aștepta la un baschet modern, pe contre, un joc inteligent, cu o apărare bună. Sperăm să reușim să punem în practică tot ceea ce lucrăm în antrenamente”, a mai spus Kolarevic.

 

Cupa Timișoara, premieră pentru baschetul feminin

 

La sfârșitul acestei săptămâni, se va organiza primul turneu amical în baschetul feminin timișorean după ani buni. Cupa Timișoara, aflată la ediția de debut, va fi un bun prilej pentru iubitorii acestui sport de a se familiariza cu noua echipă a orașului, care își va măsura forțele cu trei dintre viitoarele adversare din campionat: Universitatea Cluj, CSM Satu Mare și ICIM Arad.

„I-am invitat și pe cei de la Arad, cu care suntem în relații bune. Noi nu mergem pe rivalitățile din fotbal. Chiar glumeam cu cineva că, dacă ICIM ne-a împrumutat-o pe Didi Moraru, fiica directorului general de acolo, înseamnă că suntem în relații bune. Acum, cine e mai bun pe teren, vom vedea”, a precizat președintele Marinko Lazarov.

Vineri, de la ora 18.45, BCM Tymes va evolua contra Universității Cluj, sâmbătă, de la aceeași oră, se va duela cu echipa din Satu Mare, pentru ca duminică dimineață să întâlnească, probabil, multipla campioană ICIM Arad. Incertitudinea vine din programul formației de pe Mureș, care pregătește Supercupa României și nu a confirmat încă rămânerea și pentru a treia zi a competiției la Timișoara.

BCM Tymes Politehnica s-a pus în mișcare! Ljubomir Kolarevic, încântat de revenirea pe Bega: „Am bătut palma în 20 de secunde”

DSCF0002 (Medium)Noua echipă de baschet feminin a Timișoarei a pornit la drum. BCM Tymes Politehnica s-a reunit la mijlocul acestei săptămâni, efectuând deja primele antrenamente ale verii, pe stadionul „Știința”. Ljubomir Kolarevic, tehnician revenit pe Bega după doi ani, va avea dificila misiune de a închega o echipă dintr-un lot înnoit în proporție de 75% în această vară.

Ljubomir Kolarevic se declară încântat de revenirea la Timișoara. În sezonul 2011/2012, a stat pe banca fostei BCM Danzio, cu care s-a clasat pe locul 6. Sârbul s-a despărțit de club în urmă cu două veri, deși mai avea contract pe încă un sezon, iar acum e decis să continue ceea ce a început atunci.

„Sunt bucuros că am revenit aici, pentru că simt că nu mi-am încheiat misiunea în precedentul mandat și sper să reușesc acum. Spun asta deoarece eu eram atunci pregătit să stau doi ani la echipă, însă colaborarea a încetat după primul sezon. În această vară, când m-a contactat domnul Lazarov (n.r. președintele clubului), am bătut palma în 20 de secunde. Totul e nou, conducerea, chiar și clubul, au rămas doar trei jucătoare din lotul de anul trecut. Avem cinci sârboaice cu experiență și șapte jucătoare autohtone tinere, și ne dorim să facem o simbioză care să funcționeze bine”, a declarat Kolarevic.

Tehnicianul sârb își propune accederea în play-off, de pe locurile 6-7, deși admite că nivelul campionatului românesc a crescut considerabil în ultimii ani. „Obiectivul nostru e clar, accederea în play-off. Va fi însă foarte greu, pentru că sunt echipe bune în România. Noi încă nu suntem o echipă, dar vom deveni, sunt convins de asta. E mult mai greu decât acum trei sezoane, pentru că Sfântu Gheorghe, Arad, Alba Iulia și Târgoviște sunt foarte valoroase, Alexandria și Satu Mare au avut, de asemenea, tot timpul echipe bune. Un loc 6-7 după sezonul regulat ar fi foarte bun”, a mai spus Kolarevic.

În aceste prime zile de pregătire, accentul se pune pe acumulare, fetele de la BCM Tymes Politehnica lucrând mai mult sub comanda preparatorului fizic Miruna Crâsnic. „Din păcate, pregătirea fizică va fi mai scurtă decât am preconizat, pentru că ne așteaptă un turneu de pregătire la Cluj, la sfârșitul lunii. Dar fetele sunt entuziaste, conștiincioase, au lucrat peste vară, astfel că pentru mine e mult mai ușor”, spune fosta jucătoare a echipei, care consideră că lotul actual e mai valoros decât cel de anul trecut:  „Deși suntem la început, echipa e închegată, pentru că fetele se cunoșteau dinainte. E un plus și experiența, pentru că media de vârstă a crescut față de sezonul trecut, și cred că avem șanse mult mai bune”.

BCM Tymes Politehnica a transferat, în această vară, nu mai puțin de nouă jucătoare, patru dintre ele cu o bogată experiență, provenite din spațiul ex-iugoslav. Una dintre ele e Natasa Krnjetin, conducător de joc în vârstă de 26 de ani, ultima oară la gruparea sârbă Srbobran Reahem. „Sunt bucuroasă că mă aflu aici, oamenii de la echipă sunt foarte de treabă, iar fetele de aici sunt pregătite pentru o treabă bună. Cred că experiența pe care o aducem noi, cele din străinătate, va fi benefică. Mă aflu de trei zile la Timișoara, până acum totul este bine, mă înțeleg bine cu toată lumea. Auzisem că în România e o ligă puternică, e o provocare pentru mine și sper că voi face față cu brio. Îmi doresc să ajut echipa să atingă play-off-ul, acesta e țelul nostru principal”, spune Krnjetin, care a mai trecut în carieră pe la Hemofarm Vârșeț, Vojvodina Novi Sad, dar și în Slovacia, la Rucon Spisska Nova Ves.

BCM Tymes Politehnica va participa, la finele săptămânii viitoare, la un turneu amical la Cluj, pentru ca în septembrie, să organizeze un patrulater de prezentare al lotului, unde va participa și o formație de peste hotare.

Ljubomir Kolarevic revine pe Bega, la redenumita BCM Tymes Timișoara

kolarevic

Timișoara va fi reprezentată, pentru al șaselea sezon la rând, la nivelul primului eșalon de baschet feminin. Gruparea locală a trecut prin transformări importante în această vară, de la banca tehnică, la componența lotului și până la denumirea clubului. Din viitoarea stagiune, va dispărea „Danzio”, pecetea fostului antrenor și președinte Dan Ionescu, echipa urmând a se numi BCM Tymes Timișoara.

O primă certitudine ne-a fost confirmată de președintele formației de baschet feminin a orașului, Marinko Lazarov. E vorba despre numirea în funcția de antrenor principal a lui Ljubomir Kolarevic, tehnicianul sârb revenind astfel pe Bega după doi ani, el pregătind BCM Danzio în ediția 2011/2012, când echipa s-a clasat pe locul 6.

„Are licență FIBA, a absolvit Școala de Antrenori din Belgrad, recunoscută în toată lumea. A mai antrenat la noi, cunoaște bine baschetul feminin din România. Momentan, nu mergem pe ideea de a participa în cupele europene. Vrem să consolidăm echipa, să creștem jucătoare tinere din Timișoara în special. Bineînțeles, că îți trebuie și jucătoare străine, pentru a obține o clasare în 1-8”, ne-a spus președintele Lazarov.

Conducerea clubului e aproape de a bate palma cu patru jucătoare din Serbia, care să se alăture singurei straniere rămase în echipă de la ultima aventură a lui Kolarevic pe Bega, Biljana Pesovic. „Suntem în tratative cu jucătoare tot din Serbia, ne vom axa pe ele. Unele au mai jucat în campionatul românesc, dar să vedem ce iese. Promisiuni avem, însă momentan bugetul e foarte mic. Ne dorim să formăm o echipă cu care suporterii să se mândrească”, ne-a mai spus președintele clubului.

Din stagiunea viitoare, formația feminină a Timișoarei se va numi BCM Tymes, denumire inspirată din prima atestare documentară a orașului. Președintele Marinko Lazarov așteaptă finalizarea asocierii cu Municipalitatea și cu Universitatea Politehnica, aceasta din urmă urmând a-și aduce la rândul ei contribuția la denumirea clubului. „Probabil dacă se va încheia asocierea cu Universitatea Politehnica, va apărea și „Poli” în denumire”, a mai spus Lazarov.

„Danzio”, numele pe care clubul l-a purtat în ultimii cinci ani, dispare așadar, odată cu plecarea lui Dan Ionescu, o problemă pe care Marinko Lazarov a ținut să o mai lămurească o dată. „S-a înțeles greșit problema. Dan Ionescu a fost dat afară din funcția de antrenor, iar din cea de vicepreședinte s-a retras el”, a punctat președintele grupării timișorene.

BCM Tymes va relua pregătirile pe data de 20 august, conducătorul grupării mărturisind că intenționează ca, înaintea începerii sezonului, să organizeze un turneu de prezentare cu echipe puternice, din străinătate. Totul depinde însă de buget.