Grădinița de la Gara Mare: CFR Timișoara, în fața unui nou sezon fără obiectiv

1000752_491798617571272_177085257_n
Gruparea cu cea mai lungă activitate din actualul peisaj fotbalistic timișorean pare condamnată la încă un sezon în anonimatul Ligii a IV-a. CFR Timișoara și-a pierdut în această vară jucătorii exponențiali, iar antrenorul Andrei Pobega se vede în situația de a relua aproape de la zero o reconstrucție începută în urmă cu aproape doi ani.

„Sunt la club de peste 10 ani, dar niciodată n-am fost atât de săraci”, ni se destăinuia președintele CFR-ului, Constantin Nedela, înaintea amicalului de miercuri, cu ASU Poli. Gruparea de la Gara Mare a împlinit în această primăvară 80 de ani, însă de-abia acum, la „bătrânețe”, i-a fost dat să treacă prin cele mai crunte momente. Clubul se  regăsește în imposibilitatea de a-și remunera jucătorii, astfel că păstrarea „vârfurilor” din sezonul trecut era din start o misiune imposibilă.

Sergiu Iorgovan, golgheterul de 20 de ani al feroviarilor, a părăsit Gara Mare cu destinația Becicherecu Mic, acolo unde va avea șansa contactului cu Liga a III-a. În același eșalon a ajuns și Eduard Zele, poate cel mai activ jucător al CFR-ului din sezonul trecut, care se pregătește sub comanda timișoreanului Alin Artimon la Caransebeș. Talentatul portar Călin Toma s-a alăturat trupei din Ghiroda, acolo unde condițiile sunt net superioare față de ceea ce poate oferi în prezent gruparea alb-vișinie. În fine, căpitanul din sezonul trecut, Andrei Parfenie, singurul supraviețuitor ai „vremurilor bune” de ligă secundă la Gara Mare, s-a mutat cu serviciul la Reșița.

CFR-ul va aborda ediția viitoare a Ligii a IV-a cu un lot a cărui medie de vârstă probabil că n-ar depăși majoratul, fiind promovați juniori din propria pepinieră din generațiile 1997, 1998 și 1999! Excepția de la regulă vine din partea singurilor trei jucători născuți înainte de 1990: nou-venitul Costel Ionilă (1982), portarul Grațian Rain (1985) și căpitanul Daniel Oberșterescu (1989).

„Va fi un sezon destul de dificil pentru noi, ținând cont de faptul că vom avea probabil cea mai tânără echipă din Liga a IV-a. Dar sperăm să facem față cu brio”, ne-a declarat antrenorul CFR-ului, Andrei Pobega.

CFR Timișoara a disputat în această vară trei jocuri de verificare, toate soldându-se cu eșecuri clare: 0-3 și 1-6 cu ASU Poli și 0-8 cu Mama Mia Becicherecu Mic. Feroviarii mai au programat un singur test până la startul sezonului, pe 3 august, în fața divizionarei C, Millenium Giarmata. Apoi, din 10 august, „leoparzii” vor porni la drum în cel de-al treilea sezon consecutiv de Liga a IV-a.