Timișoara olimpică: Medaliat cu aur, nerecunoscut de către comuniști

Timișoara a dat, de-a lungul timpului, sportivi care s-au acoperit de glorie la marile competiții internaționale, dar care n-au primit recunoștința cuvenită din țară. E cazul lui Ionel Drîmbă, primul campion olimpic al scrimei românești, care a fost șters din analele sportului de către autoritățile comuniste, după ce a ales să fugă din țară.

Ionel Drîmbă, timișoreanul care a făcut minuni cu floreta, nu s-a bucurat niciodată de notorietatea care probabil i s-ar fi cuvenit. Campion olimpic în 1968, la Ciudad de Mexico, a fost șters din orice document oficial după 1970, atunci când a ales să nu se mai întoarcă în țară. Nici măcar revoluția n-a putut aduce reabilitarea primului medaliat cu aur al scrimei românești, candidatura sa la președinția Comitetului Olimpic Român fiindu-i respinsă, în 2001.

Născut la Timișoara, la 18 martie 1942, Ionel Drîmbă a deprins tainele scrimei în orașul natal. Talentul său a fost remarcat pentru prima oară la Campionatele Naționale de Juniori, din 1959, atunci când s-a impus atât în proba de floretă, cât și în cea de sabie. Cinci ani mai târziu, a devenit dublu campion național la seniori, la aceleași arme. A reprezentat de trei ori România la Jocurile Olimpice. A debutat timid la Roma, în 1960, apoi la Tokyo a obținut locul 6 cu eechipa, pentru ca în 1968, la Ciudad de Mexico, să își desăvârșească munca, printr-o medalie de aur la floretă individual, cucerită în dauna maghiarului Jeno Kamuti.

Pe plan internațional, are două titluri europene, în 1968 și 1969, dar și trei cupe mondiale („Coppa Giovannini, Bologna, 1967; „Souvenir Rommel”, Paris, 1968 și „Coppa Martini”, Torino, 1970).

Exclus din statistici

În 1970, a participat la un turneu în Germania și a decis să nu se mai întoarcă în România. Fuga în occident l-a costat prestigiul pe Drîmbă, acesta fiind exclus din orice document oficial, din orice statistică sportivă. În 1980, în cartea „Aur olimpic românesc”, dedicat sportivilor care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice, numele timișoreanului nu figurează nicăieri.

După ce a părăsit țara, a activat vreme de doi ani ca profesor de scrimă la Ulm, după care s-a stabilit peste Atlantic, continuându-și activitatea în Sua, Venezuela și Brazilia.

Ignorat și după revoluție

Ionel Drîmbă a revenit vreme de câțiva ani în România, la mijlocul anilor 90. În 2001, a fost unul dintre pretendenții fotoliului de președinte al Comitetului Olimpic Român, alături de concitadina lui, Iolanda Balaș, și de Cornel Mărculescu. Comitetul executiv al COR i-a respins însă candidatura, pe motiv că nu ar avea studii superioare, el fiind admis la Institutul de Educație Fizică în 1969, dar și-a întrerupt studiile odată cu fuga din 1970. Drîmbă a prezentat comisiei o copie a diplomei de absolvire a Academiei de Arte Duelistice din Germania, care îi atesta calificarea de profesor de scrimă, însă decizia nu a mai fost întoarsă.

Dezamăgit de modul în care a fost tratat în România, Ionel Drîmbă s-a întors în Brazilia, acolo unde avea de ani buni reședința. A încetat din viață în 2006, la vârsta de 64 de ani, moartea sa stârnind extrem de puține ecouri în țară.