În primăvara anului 1970, CFR Timișoara lăsase întreaga lume a fotbalului timișorean cu gura căscată. Condamnată la retrogradarea în Liga a III-a înaintea stagiunii de mai toate previziunile, formația de la Gara Mare a sfârșit prin a promova în elită după o pauză de 14 ani. Iar asta în condițiile în care, cu un an înainte se consemnase o mobilizare fără precedent a factorilor locali în jurul Politehnicii, rebotezată Ripensia, și care a adunat tot ceea ce era mai bun în fotbalul local, printre care și patru dintre vedetele CFR-ului.

1970. După o pauză de trei ani, fotbalul timișorean era din nou reprezentat pe prima scenă. Suprinzător, protdrapelul orașului de pe Bega a fost CFR-ul, care a promovat „la mustață”, în dauna lui CSM Sibiu și a Minerului Baia Mare. Euforia promovării a durat însă extrem de puțin, Divizia A dovedindu-se din start o pălărie prea mare pentru un club ce rupsese de aproape un deceniu și jumătate orice legătură cu marea performanță.

30 august 1970. Elevii antrenorului Nicolae Becker, artizanul promovării istorice din primăvară, primeau în prima etapă a campionatului vizita Universității Craiova, o echipă în plină ascensiune. Meciul care a adunat aproape 20.000 de spectatori în tribunele arenei de la Gara Mare a fost unul echilibrat, însă diferența a fost în cele din urmă făcută de cel mai în vogă vârf al acelor ani, Nelu Oblemeco, care a marcat singurul gol al partidei în minutul 18. Iată cum arăta echipa CFR-ului la acest prim meci în „A” după 14 ani: Tatar – Donca, Mehedințu, Spăriosu, Răcelescu, Gorduna, Hergane, Nestorovici, Periat, Floareș, Panici.

„Leoparzii” nu aveau să obțină primele puncte de la promovare decât în etapa a III-a. După un 0-1 la Politehnica Iași, CFR-ul a primit replica unei alte reprezentante a Moldovei, Dinamo Bacău, de care a reușit să treacă cu 2-0, printr-o dublă semnată de Bojin, în minutele 51 și 80. Victoria contra urmașilor lui Bacovia nu a avut însă rolul unei injecții cu încredere pentru feroviari, care urmau să piardă următoarele șapte meciuri din campionat: 0-1 la Steagul Roșu Brașov, 1-2 cu Dinamo, 1-2 la Jiul Petroșani, 0-1 cu CFR Cluj, 0-6 la UTA Arad, 1-3 cu Rapid și 1-2 la Farul Constanța.

Cu doar 2 puncte acumulate în 10 etape, CFR-ul a preluat „lanterna roșie”, devenind rapid una dintre victimele sigure la retrogradare. O rază de speranță a venit însă în runda a XI-a, prin victoria cu 1-0 de pe terenul Progresului București, una dintre contracandidatele la supraviețuire, unicul gol purtând semnătura lui Bojin. În ultimele patru etape ale turului, „leoparzii” nu au mai reușit decât o singură victorie, 1-0 cu Petrolul la Gara Mare, gol marcat de Periat în minutul 17.

În iarnă, s-a decis o schimbare la nivelul băncii tehnice. Nicolae Becker a fost înlocuit cu Dumitru Macri, fost fotbalist la Rapid București, aflat la prima experiență pe banca tehnică, ajutat în calitate de secund de Jackie Ionescu. CFR-ul a început promițător returul, cu un 1-1 smuls pe „Centralul” din Bănie în fața Universității Craiova. Teodor Floareș a deschis scorul cu un minut înainte de pauză, Oblemenco restabilind egalitatea pentru olteni abia în minutul 78. Feroviarii și-au confirmat forma bun în retur și în primul meci pe teren propriu din 1971, atunci când au dispus cu 2-1 de Politehnica Iași, prin golurile lui Floareș și Pârvu.

După o aparentă revenire pe șine, CFR-ul a deraiat din nou în etapele următoare, în care a înregistrat rezultate sub așteptări: 0-1 la Bacău, 0-0 acasă cu Steagul Roșu Brașov, 0-2 la Dinamo, 1-2 acasă cu Jiul, 1-3 la CFR Cluj. Gruparea alb-vișinie a avut totuși o tresărire de orgoliu în runda a XXIII-a, când a răpus, pe teren propriu, cu 2-0, campioana en titre, UTA. A fost o revanșă pentru eșecul drastic din tur, de pe Mureș (0-6), dar și una dintre puținele mostre de fotbal adevărat etalat de timișoreni în acel sezon. Floareș (min. 59) și Periat (min. 67) au fost autorii celor două goluri.

În ultimele șapte etape, CFR-ul a avut o prestație ceva mai solidă, pierzând doar două partide în acest interval, 0-3 la Rapid București și 1-3 pe terenul Argeșului lui Dobrin, autor a două goluri în acea partidă. S-au consemnat, printre altele, două victorii pe teren propriu, 2-1 cu Progresul București și 2-1 cu Universitatea Cluj, dar și un 1-1 reușit la Ploiești, rezultate meritorii, dar venite mult prea târziu pentru a mai redresa echipa timișoreană.

27 iunie 1971 a fost ziua în care suporterii CFR-ului au văzut pentru ultima dată fotbal de primă ligă la Gara Mare. „Leoparzii” aveau să își ia adio de la eșalonul de elită, printr-un meci contra Stelei, încheiat la egalitate, 0-0.

Puțini dintre cei ce au asistat la acest ultim joc cu Steaua își puteau imagina că feroviarii timișoreni nu aveau să mai respire niciodată cu aerul tare al primei divizii. În ciuda unor perioade de grație din punct de vedere financiar după 1989, trupa de la Gara Mare nu a mai repetat performanța din 1970, pendulând în ultimele patru decenii prin toate eșaloanele fotbalistice, din Liga a II-a și până în Liga a V-a.