Eveniment cu greutate! Timișoara, gazda Campionatului Național de powerlifting

998022_595472643825643_1948753950_n
Cei mai buni powerlifteri din România se vor afla în weekend la Timișoara. La sala „Profesor Mircea Albu”, din Circumvalațiunii, va avea loc Campionatul Național de powerlifting, atât la masculin, cât și la feminin, întrecere la care clubul gazdă, CS Caza Powerlifting, își dorește cât mai multe medalii.

Timișoara va fi, pentru două zile, capitala powerliftingului românesc. Cei mai bun practicanți ai acestei discipline din țară se vor reuni în orașul de pe Bega, pentru a doua oară gazdă a Campionatului Național. Evenimentul va demara sâmbătă, cu întrecerea feminină, urmând ca probele masculine să se desfășoare sâmbătă după-amiază și duminică, la amiază.

Cel mai important exponent al powerliftingului timișorean, Sorin Cazacu, spune că aducerea acestei competiții la Timișoara e o mândrie pentru el și pentru clubul său, CS Caza Powerlifting.

„Organizarea acestui eveniment înseamnă foarte mult pentru powerliftingul timișorean. E pentru a doua oară când clubul nostru organizează Campionatul Național. Suntem pe harta powerliftingului românesc și asta înseamnă că suntem un club serios, în care federația are încredere și pe care se bazează necondiționat. Mă aștept să câștigăm pentru a treia oară titlul național pe echipe și, de asemenea, cât mai multe medalii cu sportivii clubului nostru. Obiectivul nostru este ca sportivii să-și depășească rezultatele din competițiile precedente și să iasă o organizare cât mai bună”, a declarat Sorin Cazacu, președinte, antrenor și, nu în ultimul rând, sportiv la CS Caza Powerlifting Timișoara.

Sâmbătă, cu începere de la ora 14, vor avea loc întrecerile la cele șapte categorii de greutate feminine: 47kg, 52kg, 57kg, 63kg, 72kg, 84kg și +84kg. Prima zi va continua cu patru categorii masculine: 59kg, 66kg,120kg și +120kg. Duminică, cu începere de la ora 12, vor intra în concurs sportivii de la 74kg, 93kg, 93kg și 105kg.