Titlul de mai sus a apărut în Revista Stadion, din februarie 1969, însă ultimele „mișcări” din lumea voleiului timișorean îl readuc în actualitate. După ce ani la rând a deținut statutul de „cenușăreasă” a sportului timișorean – termen brevetat chiar de cei implicați – voleiul începe să devină pe Bega un sport ce atrage o atenție din ce în ce mai mare. Timișoara ar putea avea din nou, concomitent, reprezentare atât în prima ligă masculină, cât și în cea feminină, fiind aproape de un moment asemănător cu cel din anul 1968. Atunci, băieții de la Politehnica și fetele de la Universitatea își câștigau împreună dreptul de a evolua în elită. Iar asemănările cu anul mai sus amintit sunt mai multe decât ați crede.

În sezonul 1967/1968, Seria a II-a a Diviziei B masculine era formată din opt echipe, dintre care nu mai puțin de trei din Timișoara. Orașul de pe Bega miza pe două grupări studențești, Politehnica și Universitatea, și pe Înainte, o formație înțesată cu jucători experimentați. Lupta pentru primul loc, cel ce oferea dreptul participării în Divizia A, a fost extrem de acerbă, fiind implicate patru echipe, printre care și cele trei timișorene. „Intrusa” în această luptă s-a numit Electroputere Craiova.

Campionatul avea să fie câștigat de Înainte Timișoara, cu 27 de puncte, urmată de Politehnica și Electroputere, cu câte 23, în vreme ce Universitatea s-a clasat pe poziția a patra, cu 22 de puncte. Totuși, în prima ligă avea să evolueze, din sezonul 1968/1968 Politehnica, formație ce a fuzionat cu învingătoarea Înainte, aceasta din urmă având să dispară de pe harta voleiului timișorean (n.r. – în sezonul următor, în B și-a făcut apariția CFR Timișoara). Noul lot al lui „Poli” era o mixtiune între experiența celor veniți de la Înainte și tinerețea studenților, echipa fiind pregătită de antrenorul-jucător Mihai Coste.

La feminin, singura reprezentantă a Timișoarei era Universitatea, cu o secție de volei fondată cu doi ani în urmă, în 1966, și de care se îngrijea profesorul Dorin Jitaru. Formația bănățeană a câștigat la pas Seria I a Diviziei B, cu 28 de puncte, înregistrând doar victorii în cele 14 partide disputate. Contracandidatele la promovare s-au numit Medicina Târgu Mureș și Corvinul Deva, ambele cu câte 24 de puncte, completând podiumul.

Liderul de necontestat al echipei a fost Doina Moț (pe atunci, Coste), o voleibalistă consacrată la Rapid București și participantă cu echipa României la ediția din 1964 a Jocurilor Olimpice, cea de la Tokyo, prima la care sportul cu mingea la fileu și-a făcut loc în program. În jurul ei, de-a lungul anilor, s-au format alte jucătoare de renume național și internațional. Le-am aminti aici pe Rodica Popa (locul 7 cu naționala României la Campionatul Mondial din 1970 de la Varna) sau Emilia Cernega (locul 5 cu România la Campionatul Mondial din Mexic, în 1974). Lista poate însă continua, Universitatea Timișoara lansând, în anii 70, un număr de 10 jucătoare spre prima reprezentativă a țării.

 

La recenta conferință de presă, prilejuită de semnarea parteneriatului dintre echipa de volei feminin Agroland Timișoara și Universitatea de Vest, antrenorul Dan Jitaru a ținut să puncteze un aspect povestit de tatăl său. Da, tatăl său, mai sus amintitul Dorin Jitaru, cel ce reușea, în 1968, promovarea pe prima scenă cu fetele de la Universitatea.

„Ce-mi amintesc din poveștile tatălui meu – iar acest lucru ne dorim să-l realizăm și noi – e unitatea dintre sportivi. Nu exista meci să nu fie prezenți unii la ceilalți să îi susțină. Iar în vremea respectivă, pe lângă volei, Universitatea avea o echipă de handbal fete multiplă campioană națională, echipă de rugby, de baschet feminin și secție de pentatlon modern. Acest lucru nu poate decât să fie în folosul sportivilor. E foarte greu de repetat performanțele pe care aceste secții le-au avut la vremea respectivă, dar dacă nu facem nimic, cum am putea să reușim? Eu sunt optimist de felul meu, și nu unul care nu are simțul realității. De aceea, spun că vom reuși, nu foarte repede, dar vom reuși”, a declarat Dan Jitaru.

Tatăl lui Dan, Dorin Jitaru, a antrenat Universitatea Timișoara de la înființare, în 1966, până în 1977. Echipa pe care a format-o și a promovat-o în Divizia A în 1968 avea să reziste pe prima scenă 12 sezoane consecutive.

Paralele între 1968 și 2016

Voleiul timișorean se regăsește astăzi într-o situație asemănătoare cu cea din 1968. Nu are momentan nicio prim-divizionară, dar are toate șansele ca din toamnă să fie reprezentat în A1, atât la feminin, cât și la masculin. La fete, în pole-position pare UVT Agroland, dar șanse mari de a prinde barajul de promovare are și CSU Politehnica. La masculin, CSU UVT Timișoara a demonstrat că nu are adversar în seria vestică, prezența la barajul de promovare fiind ca și asigurată. Bazându-se pe un nucleu vechi de 5-6 ani, la care s-au adăugat și câțiva juniori talentați, echipa antrenată de Sorin Schiesz, supervizat de Sorin Grădinaru, pare pregătită să facă mult așteptatul pas spre A1.

Și dacă vorbeam despre asemănările dintre 1968 și 2016, iată-le:

– În 1968, voleibaliștii și voleibalistele din Timișoara au promovat împreună pe prima scenă. Atunci, au fost Politehnica și Universitatea. În vara acestui an, pot fi CSU UVT și UVT Agroland sau CSU Politehnica;

– În 1968, echipa feminină a Universității era antrenată de Jitaru. În 2016, UVT Agroland e antrenată de… Jitaru. Atunci a fost Dorin, astăzi e fiul său, Dan;

– În 1968, băieții de la Politehnica au debutat pe prima scenă având la timonă un antrenor-jucător, pe Mihai Coste. În 2016, băieții de la CSU UVT sunt pregătiți tot de un antrenor-jucător, Sorin Schiesz;

– În 1968, atât fetele, cât și băieții, își disputau meciurile din Divizia B în sala Facultății de Educație Fizică și Sport. Astăzi, UVT Agroland și CSU UVT joacă pe același parchet. (n.r. Meciurile de primă divizie s-au mutat la Sala Olimpia odată cu inaugurarea ei, în 1969);