Au fost ani în care numărul de terenuri de fotbal din Timișoara era insuficient pentru a face față numărului de echipe. Terenurile din cartiere erau luate cu asalt de formațiile de categorie inferioară, orașul având aproximativ 30 de team-uri din Divizia A până la Campionatul Municipal până în 1990. Vorbim astăzi de trei terenuri pe care bălăriile încă nu s-au instalat de-a binelea (două dintre ele chiar sunt încă în circuit), dar care din cauza nepăsării proprietarilor au rămas înghețate în timp.

DACIA

Stadionul „Dacia”, încadrat de străzile Mircea cel Bătrân și Ciocârliei, a rămas ultima dovadă a fotbalului care s-a jucat odinioară în Mehala. Cartierul alipit Timișoarei în 1910 a devenit cunoscut în întreaga țară în perioada interbelică pentru exportul de… fotbaliști, un număr semnificativ de internaționali făcând cunoștință cu mingea pe maidanele și terenurile improvizate din zonă.

Pe „Dacia” și, implicit, în Mehala, nu se mai joacă fotbal la nivel organizat. Iar asta de mai bine de șapte ani. Ultima grupare care a activat pe acest teren a fost echipa-satelit a CFR-ului, în sezonul 2008/2009, în eșalonul al patrulea. Deși n-a mai avut o gazdă din deceniul trecut, terenul din Mehala e tuns cu regularitate (lucru neobișnuit pentru alte stadioane neocupate din oraș). Totuși, ieșirea din circuitul competițional se simte din plin: porțile, o parte a gardului, fostele vestiare și ceea ce a mai rămas din tribună sunt toate năpădite de rugină. Gardul de beton dinspre strada Mircea cel Bătrân stă să cadă, pe când dinspre Ciocârliei se poate intra în voie pe teren, fără opreliști. De altfel, ieri, când am vizitat arena din Mehala, am întâlnit pe gazon trei puști din zonă, care băteau mingea în fața uneia dintre porți, supravegheați de bunicul unuia dintre ei.

Ani în șir, aici a evoluat Dacia, echipa fostei Fabrici de Pâine, care funcționa pe strada Gheorghe Lazăr. Cea mai importantă realizare a „brutarilor” s-a consemnat în sezonul 1993/1994, atunci când Dacia a fost campioana județului Timiș, însă a pierdut barajul de promovare în eșalonul terț în fața echipei Vega Caransebeș.

A fost o perioadă extrem de fastă pentru echipa pregătită de fostul jucător al Politehnicii, Doru „Pinto” Vușcan, care avea în echipă doi dintre fotbaliștii care, cu doar patru ani în urmă, o eliminau pe Atletico Madrid din Cupa UEFA: Vasile Ionuț și Adi Bungău. Dacă tot aminteam de barajul din 1994, să dăm citire echipei utilizate în manșa tur, disputată pe „Dacia”, în fața a 1.200 de spectatori: Pârva – Ionuț – Duțu (cpt.), Gligorovici, Tanasoglu – Mirescu, Barc, Bungău (67, Suboni), Koller (73, Nicolici) – Faimoc, Olasz. Pentru Dacia deschidea scorul Olasz, în minutul 15, după o centrarea a lui Gabi Koller, în vreme ce gugulanii au stabilit scorul final, 1-1, în minutul 79, prin… Călin Rosenblum, cel ce cu doi ani în urmă juca pentru Poli în fața lui Real Madrid. Și încă un amănunt interesant: Vega Caransebeș era antrenată la vremea respectivă de Costică Rădulescu! Returul avea să le dea câștig de cauză cărășenilor, care s-au impus cu 1-0 pe teren propriu și au obținut promovarea în Divizia C. Trebuie spus că în sezonul imediat următor, Dacia a luat-o la vale și a retrogradat în Campionatul Județean, revenind spre fnalul anilor ’90, pentru două prezențe sporadice în „D”, în sezoanele 1997/1998 și 1999/2000. După care i se pierde urma…

CIRCUMVALAȚIUNII

De ani buni, terenul încadrat de blocuri din zona Circumvalațiunii e utilizat doar de juniorii de la CSS Bega. Un teren răsărit la mijlocul anilor ’70, odată cu blocurile din zonă, dar care nu a fost niciodată la standarde, nici în ceea ce privește suprafața de joc și nici tribunele. De altfel, gardul împrejmuitor al arenei e compus din… pereți de bloc și diverse alte materiale, rămase după construcția „cutiilor de beton” din cartier.

Cea mai stringentă problemă a arenei o reprezintă suprafața de joc, extrem de denivelată și lipsită de iarbă pe anumite porțiuni. Poate n-ar fi atât de grav dacă aici și-ar desfășura activitatea o echipă de amatori, care ar bate stângaci mingea la final de săptămână ori cu prilejul sărbătorilor legale. În Circumvalațiunii activează însă un club cu profil juvenil, pe acest maidan semi-igienizat deprinzând copiii și juniorii tainele fotbalului… Două vorbe și despre micuța tribună dinspre strada Teiului: mai rezistă câteva scaune dintre cele montate în deceniul trecut. În rest, ciment și vegetație bogată. De altfel, nu știu cine ar avea curajul să se avânte în partea dreaptă a tribunei, către strada Gheorghe Lazăr, unde și-au făcut loc câteva tufe…

Pe acest teren s-a jucat fotbal de Divizia C până în urmă cu 25 de ani. Inițial, aceasta era arena proprie a celor de la Constructorul, o echipă cu prezențe episodice în eșalonul terț (sezoanele 1975/1976, 1982/1983 și 1983/1984). Ulterior, aici s-a stabilit Energia Timișoara, ajunsă în „C” în urma unei fuziuni de scurtă durată cu Auto. Echipa a rezistat trei sezoane la acest nivel, din 1988 până în 1991.

Să facem cunoștință cu echipa care a luat startul în ultimul sezon de „C” în Circumvalațiunii! Susținută de Antrepriza de Construcții Montaj (actualul Constructim), Energia a început ediția 1990/1991 cu Octavian Foale în rolul de antrenor principal și cu următorul lot: Caraivan, Bazoșan, Badea – portari; Cazac, Bordeianu, E. Foale, Franț, Trițoiu, Oancea, Titi Nicolae, Huruială, Preda, Țarălungă, Belea, Dodă, Drăgușin, Petcu, Miclea, Zah. Energia a încheiat respectivul sezon departe de grijile retrogradării, pe locul 8, dar s-a desființat în vara anului 1991.

VOINȚA (FRATELIA)

Vorbim despre unul dintre cele mai vechi terenuri de fotbal ale Timișoarei. Pe terenul încadrat de străzile Gavril Musicescu, Ulpia Traiana și Arcidava, cunoscut sub numele generic „Voința”, se bate lobda încă de prin anii ’20. Aici și-a desfășurat activitatea echipa cartierului, Fratelia, o protagonistă a Campionatului Orășenesc până după cel de-al Doilea Război Mondial. Iată una dintre cele mai vechi alcătuiri ale echipei amintite: Schoffer – Czako, Horvath – Nuber, Turak, Nagy – Fisch, Andresz, Lehnert, Sturm, Szili, o așezare utilizată în sezonul 1928/1929. Una dintre ultimele formule a fost folosită în ediția 1945/1946, atunci când Fratelia a câștigat Campionatul Orășenesc, categoria a II-a: Momirov – Covaci, Bolvari – Paloczy, Staron, Alașu – Takacs, Marosi, Molnar, Cojan, Toldi.

După dispariția echipei Fratelia, pe acest teren s-a perindat o puzderie de echipe. Venind spre zilele noastre, începând cu anii ’90, aici au activat Azur Timișoara (divizionară D), până în sezonul 1996/1997, când se consemnează fuziunea cu Timișul Șag, Solventul Timișoara (ani la rând în Campionatul Județean, până în vara anului trecut, când „chimiștii” au aruncat prosopul) și Luceafărul Timișoara, care utilizează acest teren și în prezent. Vorbim despre școala de fotbal a familiei Foale, inițiată de seniorul Octavian, ajutat în pregătirea juniorilor de cei trei fii ai săi, Antonio, Emanuel (Manu) și Angelo.

Terenul „Voința” a fost singurul dintre cele vizitate pe care am găsit funcționând un aspersor. De altfel, după cum se poate observa și în imaginile de mai sus, terenul nu arată deloc rău, având în vedere că suprafața de joc a fost, în ultimii ani, principalul minus al acestei baze. Din păcate, clădirea vestiarelor, care dă în strada Musicescu, se găsește într-o stare deplorabilă, deși s-au mai efectuat cosmetizări minime de-a lungul ultimilor ani. Geamurile sparte și poarta ruginită de la intrarea principală, de pe strada Ulpia Traiana, ne oferă cadrul dezolant al unei arene destinate (la fel ca și Circumvalațiunii) creșterii de copii și juniori.

Așadar, arene pe care încă se mai bate mingea, în cadru mai mult sau mai puțin organizat. Terenuri de fotbal rămase încă „în picioare”, dar care par desprinse din vremuri de mult apuse, lăsate în bună măsură de izbeliște de actualii proprietari și care ar merita, fără doar și poate, o soartă mai bună.