Foresta pornește cu gânduri mari spre Timișoara: „Nu am pregătit meciul la egal”

13958133_159243857840522_6215355447547503163_o

Foresta Suceava (în alb) a pierdut primele două meciuri din acest sezon: 1-4 cu Unirea Tărlungeni și 0-2 cu UTA (Foto: Facebook ACS Foresta Suceava)

ASU Politehnica primește duminică vizita unei echipe cu pretenții, după mișcările de trupe din vară, dar cu un început dezamăgitor de campionat. După două înfrângeri în primele două etape, cu golaveraj 1-6, Foresta Suceava l-a numit în funcția de antrenor principal pe Cristian Popovici, în locul demisionarului Adrian Iencsi. Fostul tehnician al Bacăului și Botoșaniului la nivelul Ligii I speră să debuteze pe banca sucevenilor cu un rezultat pozitiv în meciul de pe „Dan Păltinișanu”.

Cristi Popovici a preluat banca tehnică a Forestei la începutul săptămânii. Tehnicianul în vârstă de 46 de ani speră într-un rezultat pozitiv duminică, la Timișoara, pentru a debloca în primul rând psihic echipa, după rezultatele negative din primele două runde.

„Timișoara e un nume frumos în fotbalul românesc. Problema e că sunt două echipe acolo, dar din ce am văzut, mai curând suporterii susțin echipa cu care jucăm noi. Vom întâlni un adversar care și-a păstrat în mare parte lotul cu care a promovat în Liga a II-a. În prima etapă, chiar dacă a pierdut, a arătat o forță extraordinară de a reveni de la 0-4 la 3-4 cu Chindia, apoi a scos un punct la Vâlcea, pe terenul unei echipe care cred că se va bate la promovare. Nu am pregătit meciul la egal. Niciodată nu fac asta. Nu pot să merg în vestiar și să le spun jucătorilor că mergem la Timișoara să scoatem un egal. Sunt adeptul ideii că echipa mea trebuie să controleze jocul, nu să se lase dominată. Asta este mentalitate mea. În acest moment, un punct la Timișoara cred că l-am considera pozitiv, având în vedere că venim după două înfrângeri. Asta nu înseamnă că obiectivul nostru este să scoatem doar un punct. Mergem să câștigăm”, a declarat Popovici, citat de gazetasv.ro.

Pentru jocul de la Timișoara, sucevenii nu se vor putea baza pe Răzvan Avram, suspendat după cartonașul roșu încasat în partida de săptămâna trecută, cu UTA. Lotul Forestei a fost completat în această săptămână cu mijlocașul Constantin Aeroaiei. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a avut evoluții apreciate în sezonul trecut, la fosta Rapid CFR Suceava, însă în această vară, antrenorul Adrian Iencsi i-a comunicat că nu are nevoie de serviciile sale. Reprimirea sa în lot a fost una dintre primele măsuri luate în această săptămână de noul antrenor, Cristian Popovici. Sucevenii vor porni astăzi spre Timișoara, urmând a se stabili la Oradea, unde au programat mâine un antrenament.

Partida ASU Politehnica – Foresta Suceava se va desfășura duminică, de la ora 12.30, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Meciul va fi televizat de Digi Sport.