VIDEO Diana Bulimar revine cu două medalii din Portugalia

bulimar

Timișoreanca Diana Bulimar și-a îmbogățit colecția de medalii duminică, în finalele etapei de Cupă Mondială de la Anadia, Portugalia. Gimnasta ce-și va serba majoratul în august a terminat pe primul loc la sol, la egalitate cu colega sa de lot, Larisa Iordache, în vreme ce la bârnă a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului.

Diana Bulimar își respectă norma din acest an. Gimnasta născută la Timișoara a cucerit medalii la fiecare competiție internațională la care a luat parte în 2013. Excepție nu a făcut nici etapa de Cupă Mondială desfășurată în weekend la Anadia, în Portugalia, acolo unde „Didi” a urcat pe podium la ambele aparate la care a concurat.

Așa cum era de așteptat, cel mai bun rezultat a fost obținut la aparatul ei favorit, solul, care i-a adus până acum trei medalii internaționale în acest an. „Didi” s-a apropiat de perfecțiune în exercițiul ei, care a avut ca notă de plecare 5,9, totalizând la final un punctaj de 14,650. Aceeași notă a primit-o și cealaltă româncă aflată în concurs, Larisa Iordache, astfel că ambele reprezentante ale țării noastre au împărțit prima treaptă a podiumului. Le-a urmat chinezoaica Chunsong Shang, cu 14,125.

Diana Bulimar a avut o evoluție bună și la bârnă, aparat la care a reușit să repete clasarea din urmă cu două luni, de la Campionatele Europene Individuale de la Moscova. Timișoreanca a obținut medalia de bronz, după un exercițiu cu un grad de dificultate mai scăzut, doar 5,9, însă pentru execuție a primit cea mai mare notă din concurs, 8,750, ceea ce i-a adus un punctaj total de 14,650. „Didi” a fost depășită de Larisa Iordache, victorioasă cu 15,650, cu un exercițiu cu nota de plecare 6,9, urmată de reprezentanta Chinei, Chunsong Shang, care a totalizat 15,150.