Adelina Pastor țintește prima medalie din 2013


Cea mai prolifică atletă a Timișoarei a avut parte de o vacanță mai scurtă. Adelina Pastor va bifa, la finele acestei săptămâni, prima competiție înscrisă în calendarul oficial al federației de specialitate, Campionatul Național Universitar, unde țintește aurul la proba pe care o stăpânește cel mai bine.

Adelina Pastor va participa în acest weekend, la Bacău, la prima competiție atletică a anului 2013. Sportiva în vârstă de 19 ani va reprezente Universitatea de Vest la Campionatele Naționale Universitare, primul concurs din sezonul indoor.
Desemnată cea mai bună atletă a Timișoarei pe 2012, la Gala Sportului Timișorean, Adelina Pastor își propune să înceapă cu dreptul și acest an, chiar dacă întrecerea universitară de la Bacău nu are o miză extrem de ridicată. Ea va concura la proba care a consacrat-o, cea de 400m, unde nu își propune alt obiectiv decât locul I. De asemenea, va participa și la ștafeta de 4x400m, probă la care nu are însă mari speranțe.

Campionatul Național Universitar se va desfășura sâmbătă și duminică, în sala de atletism de la Bacău, și deschide practic sezonul 2013 în atletismul românesc. În orașul lui Bacovia sunt așteptați peste 200 de sportivi, reprezentanți a peste 20 de universități din întreaga țară. La această întrecere, Adelina Pastor își va face încălzirea pentru primele două etape ale Campionatelor Naționale de sală, ce vor avea loc la București pe 18, respectiv 25 ianuarie.