Mama Mia Becicherecu Mic a revenit în Liga a III-a după numai un an pretrecut în primul eșalon județean. Elevii lui Sorin Bălu au câștigat cu 3-0 barajul disputat la Deva, împotriva cărășenilor de la Metalul Oțelul Roșu, și continuă astfel tradiția favorabilă a campioanelor Timișului în disputele pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon.
Favorită conform tuturor calculelor hârtiei, Mama Mia Becicherecu Mic s-a impus clar în fața campianei Carașului, Matalul Oțelul Roșu, și a revenit în Liga a III-a. După o primă repriză disputată sub semnul echilibrului, „pizzerii” au deschis scorul printr-un penalty transformat de Centea, în minutul 46. Molcuț a dublat avantajul timișenilor în minutul 72, pentru ca foarte tânărul Mancaș să aducă liniștea în tabăra pregătită de Sorin Bălu, marcând pentru 3-0 în minutul 84.
Victoria de miercuri a trupei din Becicherecu Mic reconfirmă tradiția ultimilor 10 ani de la barajele de promovare în Liga a III-a. Din 2001 și până în prezent, campioanele „D”-ului timișean au disputat exact 10 astfel de dispute eliminatorii, reușind să se impună în șapte dintre acestea.
CFR Timișoara a fost, fără îndoială, cea mai ghinionistă campioană a județului, pierzând de două ori la rând promovarea în „C”, după loviturile de departajare. În 2001, au întâlnit chiar trupa din Oțelul Roșu și, chiar dacă au dominat per total vreme de 120 de minute, au fost întrecuți la 11 metri, cu 3-5. Un scenariu identic s-a petrecut și anul următor, atunci când „leoparzii” se regăseau la egalitate, tot 0-0, cu hunedorenii de la CS Vulcan, aceștia din urmă câștigând „loteria” penalty-urilor, cu 5-4.
Formația de la Gara Mare a fost salvată în cele din urmă de schimbările de regulament ale FRF, care nu a mai organizat baraje vreme de trei sezoane consecutive, facilitând astfel promovarea alb-vișiniilor în 2003. Singura formație din Timiș care a pierdut un baraj din 2006, de la reintroducerea acestora, a fost FC Chișoda, campioana din 2010 a județului pierzând cu 1-2 în fața celor de la Termo Turnu Severin.
Iată ultimele 10 baraje de promovare susținute de campioanele Timișului:
2001 CFR Timișoara – Metalul Oțelul Roșu (CS) 0-0, 3-5 pen.
2002 CFR Timișoara – CS Vulcan (HD) 0-0, 4-5 d.p.
2006 Timișul Albina – Metalul Bocșa (CS) 5-0
2007 Mama Mia Becicherecu Mic – Pandurii Cerneți (GJ) 5-2
2008 Progresul Gătaia – Scorillo Caransebeș (CS) 1-0
2009 AC Recaș – Partizan Satu Mare (AR) 7-0
2010 FC Chișoda – Termo Turnu Severin (MH) 1-2
2011 Flacăra Făget – Jiul Petroșani (HD) 1-0
2012 Vulturii Lugoj – Pandurii Cerneți (GJ) 3-0
2013 Mama Mia Becicherecu Mic – Metalul Oțelul Roșu (CS) 3-0
În această perioadă, au promovat fără baraj:
2003 CFR Timișoara
2004 FC Jimbolia
2005 Calor Timișoara