Timișoara are o tradiție aparte în sporturile de apă. Fie că vorbim despre natație sau sporturi cu ambarcațiuni, orașul de pe Bega a dat, de-a lungul anilor, performeri de mare excepție, unii dintre ei reușind chiar să urce pe podiumul olimpic. E și cazul lui Hilde Lauer, cea care a deprins tainele caiacului pe Bega, pentru a ajunge, mai târziu, prima româncă medaliată la această disciplină.

Tokio 1964. În delegația care a plecat din România în Țara Soarelui Răsare se afla și o șvăboaică nu foarte înaltă, dar vânjoasă, pregătită să-și încerce norocul în probele de caiac. Era Hilde Lauer, o tânără în vârstă de 21 de ani, născută la Orțișoara, și care a învățat să mânuiască padela pe Bega.

Până la Jocurile Olimpice de la Tokio, Hilde Lauer nu se remarcase cu performanțe deosebite. Speranțele pentru obținerea unei medalii erau destul de mici, mai ales că până atunci nicio româncă nu reușise să urce pe podium la această disciplină. Cu toate acestea, bănățeanca a reușit să-și depășească cu mult condiția, uimind până și staff-ul tehnic al echipei naționale.

La 3 secunde de aur

Lumea olimpică avea să audă pentru prima oară de Hilde Lauer după proba de caiac simplu 500 de metri. Pe lacul artificial de la Sagami, Hilde Lauer a reușit un timp de excepție în calificări, 2 minute și 10 secunde, stârnind atenția tuturor specialiștilor. Surpriza s-a confirmat și în finală, acolo unde, deși a reușit un timp mai slab cu 5 secunde, Hilde Lauer a cucerit o istorică medalie de argint. Bănățeanca a pornit ca din tun, conducând cursa pe primii 200 de metri, însă finalul i-a aparținut experimentatei caiaciste sovietice Liudmila Hvedosciuk, care a câștigat cursa cu un ecart de trei secunde. Pe ultimii 20 de metri, s-a dat bătălia decisivă pentru argint, Hilde rezistând eroic atacului americancei Marcia Jones.

„Cine ar fi bănuit că, obișnuită cu clapele pianului din vremea când era elevă la Școala de muzică din Timișoara, Lauer are în brațe atâta putere și în inimă atâta voință încât să se remarce într-o asemenea competiție? Emoționantă bucuria ei când un marinar i-a ținut caiacul la ponton și ea a coborât din barcă pentru a urca pe podium. Ploua, și ea râdea de fericire, când președintele Brudange i-a atârnat de gât medalia de argint”, scria Romeo Vilara, în cartea Tokio, olimpiada recordurilor, apărută la un an după competiție, la Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport.

Efort supraomenesc, pentru o nouă medalie

După performanța istorică de la simplu, Hilde Lauer și-a dorit enorm să recidiveze și la proba de caiac dublu 500 de metri, unde concura alături de Cornelia Sideri. Chiar dacă bănățeanca spărsese gheața pentru sportivele românce, nici acum delegația tricoloră nu îndrăznea să spere la o medalie în această probă, iar asta datorită oboselii acumulate de Hilde la simplu.

Foamea de performanță a șvăboaicei din Orțișoara nu cunoștea însă limite, astfel că, la nici o oră după cucerirea argintului de la simplu, Hilde s-a urcat din nou în caiac, alături de Cornelia Sideri. Echipajul celor două românce a ținut neașteptat de bine piept favoritelor. Aurul a fost totuși de neatins, nemțoaicele Roswitha Esser și Annemie Zimmermann câștigând cursa cu un ecart de peste 5 secunde. Româncele au fost aproape de locul 2, însă oboseala Hildei și-a spus cuvântul, echipajul american format dintr-o fetiță, Alice Fox, 14 ani, și o sportivă consacrată, Gilda Perrier, 37 de ani, câștigând  argintul, pe ultimii 15 metri. Cele două sportive românce au reușit să țină cu dinții de medalia de bronz, ieșind învingătoare din bătălia cu echipajul sovietic, care a fost nevoit să se mulțumească cu locul 4.

Pentru Hilde Lauer, Jocurile Olimpice de la Tokio au fost punctul culminant al carierei. Deși s-a consacrat la doar 21 de ani, n-a mai bifat nicio prezență sub semnul celor cinci cercuri. În orice caz, se poate lăuda cu faptul că a fost o deschizătoare de drumuri pentru sportivele românce de la această diciplină.