Informatica pierde clar primul meci al finalei: 0-4 la Târgu Mureș

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Informatica Timișoara a început cu stângul finala Ligii I de futsal. Bănățenii au fost învinși cu 4-0 în această seară, pe terenul campioanei en titre, City’US Târgu Mureș. Trupa lui Robert Lupu a practicat un joc static, previzibil, cu puține momente de real pericol la poarta lui Carlao, în vreme ce gazdele s-au distanțat pe tabelă, profitând și de numeroasele greșeli neforțate comise de alb-violeți, în special în primul mitan.

Fără Florin Matei, suspendat pentru cartonașul roșu încasat în semifinala cu United Galați, dar cu Vlad Iancu între buturi, revenit din nou la sentimente mai bune cu conducerea tehnică și administrativă a echipei, Informatica nu s-a regăsit pe parchetul sălii din Târgu Mureș. Mingile pierdute neforțat, în propria jumătate, le-au dat gazdelor elanul de a sări peste faza de tatonare.

City’US s-a apropiat din ce în ce mai periculos de poarta lui Iancu, iar după o ratare din poziție bună a lui Cesar Ribeiro, scorul a fost deschis în minutul 8, atunci când Fabio Aguiar a reluat din fața porții, după o pasă venită de la Ferreira. Informatica nu a găsit răspuns la reușita mureșenilor, astfel că tot jucătorii echipați în roșu au fost mai periculoși. Covaci și Răducu au dat noi emoții apărării Informaticii, iar oarecum firesc a căzut și golul al doilea, în minutul 12, prin același Bogdan Covaci, care a marcat cu o „scăriță” de la 9 metri. Informatica a oferit o replică palidă, doar șuturile de la distanță ale lui Novoselac și Rakic deranjându-l pe Carlao. Scorul primei părți avea să fie stabilit însă tot de mureșeni, care au marcat pentru 3-0, în minutul 18, prin experimentatul Mimi Stoica, pe contraatac.

Partea secundă a început cu Informatica presând mult mai decis în jumătatea adversă, însă fără rezultat pe tabelă. Timișorenii și-au îngreunat și mai mult situația în minutul 26, când Stefan Rakic a văzut al doilea galben, iar City’US a profitat din plin de situația de superioritate numerică, marcând pentru 4-0 prin Răducu. Până la final, Informatica nu a găsit drumul spre gol, cea mai mare șansă aparținându-i lui Savio Valadares, care a lovit bara, în minutul 33.

City’US Târgu Mureș: Carlao (C) – C. Ribeiro, F. Aguiar, M. Duque, P. Ferreira. Au mai evoluat Răducu, M. Stoica, Szocs, B. Covaci, Gherman, Țipău, Ruxandri.

Informatica Timișoara: Iancu – R. Lupu, Rakic, Janjic, Savio. Au mai evoluat Dobre (C), Novoselac, F. Pinto, Călugăreanu, Ilaș.

La fel ca în precedentele serii din play-off, cu CSMS Iași și United Galați, timișorenii au început cu un eșec, însă speră să întoarcă soarta finalei în meciurile 2 și 3 programate săptămâna viitoare, la Timișoara. A doua întâlnire va avea loc luni, iar în cazul în care va mai fi nevoie, manșa decisivă se va juca miercuri, la sala „Constantin Jude”.