După promovarea în urma controversatului baraj din 1946, cu Politehnica, echipa CFR-ului a demonstrat, cu vârf și îndesat, că nu a ajuns întâmplător pe prima scenă. Încă din anul de debut în elită, echipa pregătită de antrenorul-jucător Rudolf Kotormani s-a remarcat ca una dintre forțele campionatului, obținând în vara următoare o primă clasare pe podium.

CFR Timișoara a avut un debut fulminant în anul primei participări în elită. Echipa în care străluceau Reuter, Ritter, Avasilichioaie și Bădeanțu a pierdut un singur punct în primele șase etape, prima înfrângere, ce-i drept, una usturătoare, venind în runda a opta, 0-3 pe teren propriu, cu Carmen București. Avea să fie un prim cutremur suferit de feroviari, care două săptămâni mai târziu au fost scurtcircuitați și mai puternic de principala pretendentă la titlu, ITA Arad, care s-a impus cu 6-2 la Timișoara. Cele două insuccese aveau să zdruncine definitiv ideea unei lupte la titlu, la care tânjeau druckerii timișoreni, obișnuiți cu anii de glorie ai Chinezului și Ripensiei. În partea a doua a campionatului, după ce a scăpat de presiunea obiectivului, CFR-ul a realizat câteva meciuri de-a dreptul spectaculoase, dintre care se remarcă un 7-3 cu Prahova Ploiești, în etapa a XXIV-a, și mai cu seamă un 7-5 la Craiova, în ultima etapă a campionatului.

Una peste alta, CFR-ul a avut un debut reușit în elită, terminând primul sezon pe locul 3, cu 33 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului secund, Carmen București, dar cu un golaveraj inferior.

Argint în campionat și în Cupă

Jocul spectaculos etalat în primul sezon de Divizia A a făcut din CFR o echipă de urmărit în viitorul campionat. Banca tehnică a fost preluată de Blasius Hoksary, unul dintre cei mai titirați fotbaliști timișoreni din toate timpurile, care a cucerit ca jucător cinci titluri cu Chinezul și alte trei cu Ripensia. Un plus important l-a constituit transferul înaintașului Iosif Kovacs, reîntors la Timișoara de la vicecampioana Carmen București, pentru care reușise 24 de goluri în 22 de partide în precedenta ediție de campionat. Poarta avea să fie asigurată de Dumitru Pavlovici, fostul ripensist, considerat al doilea portar timișorean ca valoare din perioada interbelică, după Zombory.

Cu toți ochii ațintiți pe ea, formația feroviară a impresionat în turul campionatului. Șase victorii consecutive în primele șase runde, din care remarcăm un 7-1 în etapa a treia, cu Steaua. Unica înfrângere din toamna anului 1947 a fost înregistrată abia în etapa a IX-a, 1-3 la Târgu Mureș. După ce a iernat pe primul loc și a început la fel de promițător returul (patru victorii și un eșec în primele cinci runde), CFR-ul s-a stins după înfrângerea de pe teren propriu în fața ITA-ei, scor 0-1. Au mai urmat până la finalul sezonului alte două eșecuri drastice, 0-4 la Rapid București și 0-5 la CFR Cluj, astfel că formația timișoreană a fost nevoită să se mulțumească doar cu locul secund.

CFR-ul a avut un parcurs de remarcat și în prima ediție a Cupei României disputată după război. Elevii lui Hoksary au continuat tradiția echipelor timișorene din această competiție, ajungând până în ultimul act. Campania a început cu un 4-1 pe terenul celor de la UM Cugir, în șaisprezecimi, urmat apoi de un 5-2 la București, cu Socec Lafayette. În sferturile de finală, timișorenii s-au impus cu 2-0 la Turnu Severin, în fața echipei omonime din localitate, pentru ca, în penultimul act, să treacă cu 3-2, după prelungiri, de Politehnica Iași. De altfel, în acea ediție a Cupei României s-ar fi putut înregistra în premieră o finală 100% timișoreană, ITA învingând însă cu 6-0 în cealaltă semifinală revelația CAMT.

Ziua marii finale, 15 august 1948, le-a opus pe cele mai bune echipe ale momentului în România. Pe de o parte ITA Arad, iar pe de alta CFR Timișoara. După ce au pierdut titlul de campioană în fața „textiliștilor”, feroviarii și-au dorit cu ardoare să-și ia revanșa în cea de-a doua competiție a țării și să ofere Timișoarei primul trofeu major de după război.
Începutul a fost cât se poate de promițător pentru elevii lui Hoksary. Kovacs (min. 7) și Woronkowski (min. 8) au făcut rapid 2-0 pentru CFR. Arădenii au reușit să revină însă în joc înainte de pauză, prin golul lui Adalbert Kovacs, din minutul 38. Demoralizați de primirea golului, ceferiștii au slăbit ritmul în repriza secundă, ITA lovind prin Ioan Reinhardt, în minutul 56, iar apoi decisiv prin Gheorghe Băcuț, în minutul 82. Aradul reușea eventul, în vreme ce Timișoara trebuia să se mulțumească cu a doua treaptă a podiumului în ambele competiții.

Iată cum au arătat cele două combatante din memorabila finală disputată la București, pe stadionul „Venus”, în 1948:

ITA Arad (antrenor Gustav Juhasz): Marki – Vass, Farmati – Băcuț, Pall, Petschovski – A. Kovacs, Reinhardt, Bonyhadi, Stibinger, Dumitrescu.

CFR Timișoara (antrenor Blasius Hoksary): Boroș – Barna, Rodeanu – Cojereanu, Ritter, Woronkowski – Moniac, Reuter, I. Kovacs, Avasilichioaie, Bădeanțu.

CFR Timișoara (ulterior a purtat numele Locomotiva) a rezistat fără întrerupere în prima ligă până în 1956. Odată cu promovarea Politehnicii, din 1948, publicul timișorean avea să urmărească derby-uri extrem de disputate între cele două reprezentante ale orașului, care erau așteptate pe vremea aceea cu mult mai mult interes decât vizitele echipelor departamentale ce își începeau perioada de supremație forțată. Despre pasionantele dueluri Poli – CFR disputate pe prima scenă la începutul anilor ’50, vom vorbi în episodul următor al serialului nostru.