Flavius Biea revine cu succes în ring! Victorie după șase runde la Montreal

biea-canadaRevenire cu succes în boxul profesionist pentru Flavius Biea. După o pauză forțată, de 15 luni, pugilistul timișorean și-a adjudecat a opta victorie în cel de-al optulea meci profesionist, noaptea trecută, la Montreal, în fața belgianului Arnaud Dimidschtein.

Primul meci susținut de Flavius Biea în Canada, acolo unde își propune relansarea carierei profesioniste, a fost un real succes. În cadrul galei de azi noapte, de la Montreal, timișoreanul în vârstă de 25 de ani și-a adjudecat meciul cu Arnaud Dimidschtein, prin decizia unanimă a celor trei arbitri (60-54, 60-54, 59-55), după șase runde.

Învinsul său are 28 de ani și o experiență mai bogată în boxul profesionist, având înaintea confruntării cu Biea 18 meciuri la activ, dintre care 9 victorii (două prin K.O.), 7 înfrângeri (trei prin K.O.) și două remize. Succesul cu Dimidschtein a însemnat, pentru Flavius Biea, continuarea seriei perfecte din profesionism, timișoreanul având acum opt meciuri în palmares, opt victorii, dintre care trei prin K.O.

Flavius Biea a fost nevoit să stea pe tușă nu mai puțin de 15 luni, ultimul său meci fiind cel din luna martie a anului trecut, din cadrul galei „Timișoara – Capitala Boxului”, organizată la sala „Constantin Jude”, când l-a învins pe Robert Cristea, adjudecându-și Centura României. În a doua jumătate a anului trecut, clubul său din Germania, EC Boxing Hamburg, a întâmpinat mari dificultăți, Biea fiind nevoit să-și desfacă contractul.

„Cariera mea nu numai că a stagnat, dar au fost momente în care nu știam dacă voi mai boxa vreodată”, s-a destăinuit Flavius Biea, zilele trecute, unei publicații românești din Canada (zigzag-online.ro). A apărut însă varianta colaborării cu promoterul Chris Gănescu și apropierea de Lucian Bute și Jojo Dan, despre care spune că l-au ajutat enorm în relansarea carierei.