Liga a II-a | Etapă întinsă pe patru zile în Săptămâna Patimilor; Politehnica – Afumați se joacă vineri, pe „Știința”

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Etapa a 29-a din liga secundă de fotbal a fost decalată cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Astfel, un singur meci se va juca în weekend, cel dintre UTA și Sepsi Sfântu Gheorghe, celelalte șase meciuri programate în această rundă urmând a se disputa în timpul săptămânii. Politehnica Timișoara va reveni, cu această ocazie, pe arena „Știința” după aproape o lună, cu prilejul meciului cu CS Afumați.

Întâlnirea dintre alb-violeți și ilfoveni e programată vineri, de la ora 17:00, pe „Știința”. Partida din Vinerea Mare va fi transmisă în format video de Radio Timișoara, pe site-ul postului regional, iar stream-ul va fi disponibil, ca de obicei, și în aplicația „Politehnica Timișoara”, disponibilă atât utilizatorilor de Android, cât și celor de iOS.

Pentru Politehnica, meciul cu Afumați va fi primul pe „Știința” după aproape o lună. Ultimul joc per teren propriu al timișorenilor a foast cel din 18 martie, atunci când alb-violeții au cedat cu 2-1 în fața lui CS Mioveni. Vă reamintim, în runda a 27-a, poliștii au stat, întrucât ar fi trebuit să întâlnească pe teren propriu Șoimii Pâncota, formație exclusă din campionat în tur.

Runda a 29-a din liga secundă va începe, așadar, miercuri și se va încheia sâmbătă. Iată programul complet:

Dunărea Călărași – Olimpia Satu Mare (miercuri, 17:30)
Chindia Târgoviște – FC Brașov (joi, 17:30)
CS Balotești – Luceafărul Oradea (vineri, 11:00)
Dacia Unirea Brăila – Academica Clinceni (vineri, 12:00)
Politehnica Timișoara – CS Afumați (vineri, 17:00)
Foresta Suceava – Metalul Reșița (vineri, 17:00)
UTA – Sepsi Sfântu Gheorghe (sâmbătă, 11:30)

Unirea Tărlungeni – Juventus București 0-3 (la „masa verde”)
CSM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni 0-3 (la „masa verde”)

Tot în această etapă ar fi trebuit să se întâlnească ACS Berceni și Șoimii Pâncota, formațiile dispărute din competiție în tur.

Radio Timișoara realizează transmisiuni audio și video de la Oradea! Luceafărul – Politehnica, mai aproape de suporteri

Etapa a 29-a din eșalonul secund propune un derby vestic între Luceafărul Oradea și Politehnica Timișoara, meci ce suscită un interes deosebit în această parte a țării. Fanii alb-violeți sunt așteptați la meci într-un număr mai mare decât la deplasările obișnuite, dată fiind și distanța destul de mică dintre cele două orașe. La rândul lor, gazdele preconizează o afluență mai mare partea publicului local, meciul fiind programat în oraș, pe stadionul „Iuliu Bodola”, și nu pe baza de la Sînmartin, acolo unde Luceafărul și-a disputat până acum meciurile de pe teren propriu.

Suporterii care, totuși, nu vor avea ocazia să vadă pe viu duelul de mâine, de la Oradea, au opțiunea transmisiunilor realizate de Radio Timișoara. Cea în format audio se va putea auzi în cadrul emisiunii Arena Radio, pe toate frecvențele postului regional, între orele 11:00 și 13:00. Partenerul clubului alb-violet va oferi însă și transmisiune video, prin intermediul site-ului radiotimisoara.ro. Acesta e primul meci din deplasare al Politehnicii transmis de Radio Timișoara în 2017. În precedentul an calendaristic, echipa postului de radio a fost prezentă la meciurile susținute de alb-violeți la Cugir și Șiria (cu Șoimii Pâncota).

Partida Luceafărul Oradea – Politehnica Timișoara va fi disponibilă și în aplicația oficială a clubului de pe Bega. Aceasta e disponibilă atât pentru utilizatorii de Android, cât și pentru cei de iOS.

Aplicația „Politehnica Timișoara”, dezvoltată de firma americană AudioNow, a preluat stream-ul transmisiunii video realizate de Radio Timișoara și la alte două jocuri din această primăvară, cele de pe „Știința”, cu Dacia Unirea Brăila și CS Mioveni. În etapele în care echipa alb-violetă a evoluat în deplasare, fanii au putut fi la curent cu evoluția favoriților prin intermediul stream-ului audio a emisiunii Arena Radio.

Partida Luceafărul Oradea – Politehnica Timișoara se va desfășura mâine, de la ora 11:00, pe stadionul „Iuliu Bodola”. Jocul fa fi arbitrat de o brigadă clujeană, cu Marius Chioran la centru, asistat de Iulian Szekely și Doru Lucaciu. Rezervă va fi Cristian Codrea din Baia Mare, iar observatori au fost delegați Dan Jiga (Bistrița) – pentru arbitri și Viorel Lolea (Reșița) – pentru joc.

Politehnica – CS Mioveni, pe ecranele calculatoarelor și dispozitivelor mobile

Politehnica Timișoara revine acasă, pe „Știința”, pentru un ultim meci în fața propriilor suporteri, înaintea unei întreruperi prelungite a jocurilor de pe teren propriu, cauzată de retragerile din acest campionat. Sâmbătă, de la ora 15:00, alb-violeții vor primi vizita formației CS Mioveni, ocupanta locului 6 înaintea etapei a XXV-a.

Meciul de sâmbătă, de pe „Știința”, va putea fi urmărit și de cei aflați departe de casă, prin intermediul transmisiunii video realizate de Radio Timișoara. Difuzarea meciurilor cu imagine și sunet pe site-ul postului regional de radio a devenit deja o tradiție. Din vara lui 2015, odată cu barajul de promovare în Liga a III-a cu Voința Lupac, Radio Timișoara a oferit transmisiuni video de la aproape toate jocurile de pe teren propriu ale alb-violeților (uneori și din deplasare).

Noutatea primăverii se leagă însă de posibilitatea urmăririi meciurilor Politehnicii cu o mult mai mare ușurință și prin intermediul dispozitivelor mobile (telefoane inteligente, tablete etc.). Acest lucru e posibil prin intermediul aplicației „Politehica Timișoara”, disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS. Primul joc pe care suporterii poliști l-au putut viziona cu ajutorul aplicației a fost cel din etapa a XXIII-a, cu Dacia Unirea Brăila. În timpul partidei din 4 martie, aplicația a înregistrat aproape 5.000 de sesiuni.

Aplicația „Politehnica Timișoara”, lansată la 10 februarie, a înregistrat în prima lună peste 1.700 de descărcări, iar utilizatorii ei provin din peste 20 de țări. Aplicația a fost dezvoltată de AudioNow, o companie cu sediul la Washington DC, lider global al platformelor de distribuție mobilă pentru conținut de tip in-language. Printre companiile și instituțiile cu care colaborează AudioNow se numără ONU, BBC, RFI, Voice of America, Entravision sau talkSPORT. Mai multe informații despre aplicația „Politehnica Timișoara” veți putea găsi în programul meciului de sâmbătă, cu CS Mioveni, distribuit gratuit la stadion.

Foresta așteaptă întâlnirea cu alb-violeții: „Politehnica este o formație harnică, care nu refuză jocul”

Prima etapă a ligii secunde programată în 2017 o duce pe Politehnica tocmai în Bucovina. Alb-violeții au ajuns aseară la Suceava, unde astăzi au efectuat un antrenament de acomodare, iar mâine, de la ora 11:00, se vor duela pe stadionul „Areni” cu localnica Foresta. Antrenorul gazdelor de mâine, Cristian Popovici, a avut cuvinte de laudă la adresa timișorenilor, spunând că stilul practicat de echipa lui Sorin Brîndescu constituie premisa pentru un joc de calitate mâine dimineață.

„Timișoara este o echipă imprevizibilă, care a în turul campionatului a reușit rezultate bune acolo unde puțini se așteptau. Nu au jucători cu nume mari în echipă, însă se bazează pe fotbaliști tineri, de perspectivă, capabili să facă saltul la un nivel superior. Politehnica este o formație harnică, care nu refuză jocul, prin prisma acestui fapt existând premise ca fanii care vor veni pe stadion să asiste un la un joc plăcut, desigur, dacă și suprafața de joc va permite acest lucru. În ce ne privește, după o pauză competițională atât de lungă suntem nerăbdători să începem campionatul. Sper să debutăm în 2017 cu o victorie, chiar dacă, din cauza timpului nefavorabil și din dorința de a proteja gazonul de pe Areni, am fost nevoiți să ne antrenăm numai pe sintetic. Sper ca sâmbătă suprafața de joc să se prezinte în condiții decente, pentru ca fanii să poată asista la joc plăcut, dorința noastră fiind ca prin evoluții bune să atragem din nou publicul pe stadion”, a declarat Cristian Popovici, care a debutat pe banca Forestei chiar la meciul tur cu Politehnica, câștigat de bucovineni cu 3-1, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

Cu ocazia conferinței de presă premergătoare meciului, Foresta și-a prezentat și cele mai sonore achiziții. E vorba despre atacantul Cătălin Vraciu, sosit chiar de la Timișoara, din lotul prim-divizionarei ACS Poli, și fundașul Lucian Asanache, împrumutat de la Concordia Chiajna.

„Venim după o perioadă de pregătire foarte bună, în care am încercat să acumulăm cât mai mult din punct de vedere fizic și sa ne reglam jocul în plan tactic. Sperăm ca eforturile noastre din perioada de iarnă să se vadă în jocurile oficiale, dorința noastră fiind aceea să evoluăm la un nivel cât mai ridicat chiar de la primul meci”, a afirmat Vraciu.

„Am avut parte de o pregătire de iarnă bună, de aceea suntem încrezători în posibilitățile noastre. Chiar dacă nu vom beneficia de cele mai propice condiții de joc, vom încerca să ne adaptăm condițiile existente la ora meciului și să câștigăm duelul cu Timișoara. Returul se anunță a fi unul dificil, vor fi multe meciuri interesante în fața unor adversari tari, dar sper să încheiem campionatul cu fruntea sus”, a opinat și Asanache.

Partida Foresta Suceava – Politehnica Timișoara va avea loc mâine, de la ora 11:00, pe stadionul „Areni” și nu va fi televizat. Fanii vor putea fi conectați la evenimentele de la Suceava prin intermediul livetext-ului de pe site-ul oficial (sspolitehnica.ro), pe chat-ul aplicației „Politehnica Timișoara” (disponibilă pentru Android și iOS, dar și pe undele Radio Timișoara, în cadrul emisiunii Arena Radio, programată în intervalul orar 11:00-13:00.

De asemenea, site-ul druckeria.ro va reflecta jocul, pe parcursul zilei de mâine, prin cronică, reacții și o galerie foto