Ripensia întâlnește UTA, în faza a V-a Cupei României

5
Cupa României merge mai departe cu faza a V-a, ale cărei meciuri au fost stabilite astăzi, la Federația Română de Fotbal. Singura reprezentantă a Timișoarei din acest act, Ripensia, va primi miercurea viitoare vizita UTA-ei. Să mai precizăm că acesta e ultimul tur dinaintea intrării în scenă a prim-divizionarelor.

Cele 14 meciuri ale turului V din Cupa României s-au stabilit astăzi, la FRF. Pe Ripensia o așteaptă un duel al vestului, cu UTA, formație intrată în competiție direct în această fază, ca urmare a clasării din sezonul trecut. După o vară extrem de zbuciumată, în care soarta „Bătrânei doamne” era în coadă de pește, se pare că lucrurile s-au pus în mișcare la Arad, cu doar câteva zile înaintea startului noii ediții a ligii secunde. Pe banca tehnică a fost instalat Eugen Trică, iar la echipă au sosit în jur de 30 de jucători, din care noul antrenor va fi nevoit să-și încropească o echipă pe ultima sută de metri.

Haosul din ultimele luni ar putea să-și spună însă cuvântul în disputa de miercurea viitoare, astfel că aparent, UTA ar fi o pâine de mâncat pentru Ripensia. Rămâne de văzut dacă va fi una albă. Vă reamintim, formația timișoreană a acces până în această fază jucând doar două partide. În faza I, CS Flacăra nu s-a prezentat la meci, iar în faza a IV-a, sorții le-au scos în cale roș-galbenilor pe CS Turnu Severin, fosta prim-divizionară desființându-se în această vară. Ripensia a eliminat în turul II pe Millenium Giarmata, iar apoi în turul III pe Muncitorul Reșița, de fiecare dată după prelungiri.

Partida Ripensia Timișoara – UTA Arad se va desfășura miercurea viitoare, de la ora 16.30, pe arena „Electrica”. Iată și celelalte jocuri din această fază:

FCM Dorohoi (BT) – CSMS Iași (IS), SC Bacău (BC) – Dunărea Galați (GL), Farul Constanța (CT) – CF Brăila (BR), Gloria Buzău (BR) – FC Clinceni (IF), FC Voluntari (IF) – Rapid București (B), CS Balotești (IF) – ACS Berceni (IF), Petrolistul Boldești (PH) – Unirea Tărlungeni (BV), Chindia Târgoviște (DB) – CSU Craiova (DJ), CSM Râmnicu Vâlcea (VL) – FC Universitatea Craiova (DJ), Armata Aurul Brad (HD) – Metalul Reșița (CS), FC Hidișeul de Sus (BH) – FC Bihor Oradea (BH), Sănătatea Cluj (CJ) – ASA Târgu Mureș (MS), Avântul Bârsana (MM) – Gloria Bistrița (BN).