ASU Politehnica începe anul 2015 la Sibiu

politehnica fara-patroniASU Politehnica va participa, pe 10 ianuarie, la un turneu de minifotbal inedit, la Sibiu. Patru dintre cele mai frumoase proiecte fotbalistice ale țării se vor întâlni pe parchetul sălii „Transilvania”, iar fondul sonor va fi asigurat de cântece ale galeriilor. Impresionant, având în vedere că toate cele patru participante evoluează în cel de-al patrulea eșalon. Alături de alb-violeți, vor mai fi prezente formațiile FC Argeș 1953, FC 2002 Vaslui și LSS Voința Sibiu – gazda evenimentului. În toate cele patru cazuri, suporterii au decis să își susțină echipa mai mult decât prin cântece și coregrafii și se implică în bunul mers al clubului.

ASU Politehnica e singura dintre cele patru participante la turneul „Fotbal fără patroni” care iernează pe primul loc în Liga a IV-a. Gazdele de la LSS Voința Sibiu au încheiat turul de campionat pe poziția secundă, însă la o distanță considerabilă în spatele Măgurei Cisnădie, formație ce a acumulat maximum de puncte. În fond, e vorba despre campioana en titre a Sibiului, care a pierdut dramatic barajul de promovare cu Metalul Oțelu Roșu, la loviturile de departajare.

FC 2002 Vaslui e un proiect născut în vara acestui an, la inițiativa suporterilor, pentru a duce mai departe tradiția fotbalistică a orașului, după ce fostul club, patronat de Adrian Porumboiu, s-a desființat. Pe galben-verzi îi așteaptă o primăvară interesantă, prin prisma aglomerației din fruntea clasamentului. Echipa pregătită de Sorin Tătaru a încheiat turul pe locul 4, însă la doar două puncte în spatele liderului Atletico Vaslui.

ASU Politehnica se cunoaște deja bine cu piteștenii de la FC Argeș 1953, care s-au aflat la Timișoara, pe 6 decembrie, pentru un amical, la aniversarea a 93 de ani de la înființarea lui Poli. Trupa pregătită de Vali Năstase și care în tur s-a bazat pe nume sonore ale fotbalului românesc din ultimele două decenii (Adrian Neaga, Constantin Schumacher, Jean Barbu etc.) iernează pe locul al doilea. Prima în clasament e Unirea Bascov, cu 5 lungimi în fața principalei urmăritoare.

Turneul „Fotbal fără patroni” va avea loc, așadar, pe 10 ianuarie 2015, la Sibiu. Meciurile ce se vor desfășura pe parchetul Sălii Transilvania vor avea două reprize a câte 25 de minute.

Iată și prezentarea turneului, de pe pagina oficială a evenimentului: