GALERIE FOTO: Cetate Deva – ASU Politehnica 2-3

ASU Politehnica a reușit ieri o victorie dramatică, 3-2 la Deva, cu CNS Cetate. Alb-violeții au condus cu 2-0, prin reușitele lui Vucea (min. 33) și Ghinescu (min. 49), dar gazdele au reușit să revină, restabilind egalitatea prin Făgărășanu (70) și Lintaru (82). Totuși, timișorenii s-au mobilizat pe final și au găsit drumul spre golul […]
Vineri 13, cu noroc pentru lider: Cetate Deva – ASU Politehnica 2-3

ASU Politehnica a obținut o victorie extrem de importantă în deplasarea de astăzi, de la Deva, care o menține pe prima poziție în C4, cu avansul de trei puncte câștigat din etapa trecută. Alb-violeții s-au impus dramatic, cu 3-2, în fața celor de la CNS Cetate, la capătul unui meci în care gazdele au revenit […]
Robert Lupu: „Ne bucurăm că ne-au ieșit aceste goluri din poartă în poartă”

Informatica Timișoara a reușit o victorie entuziasmantă aseară, 7-2 în primul derby disputat în acest sezon, în fața campioanei en titre, City’us Târgu Mureș. Formația de pe Bega i-a delectat pe cei aroape 1.000 de suporteri din tribunele sălii „Constantin Jude”, reușind spre final două goluri extrem de spectaculoase, din poartă în poartă. Antrenorul-jucător al […]
CH Poli pierde dramatic în fața rivalului tradițional

CH Poli a fost învinsă în această seară, pe propriul teren, de rivala istorică, Dinamo București. Alb-roșii s-au impus la Timișoara, la capătul unui meci de luptă, extrem de încrâncenat, cu decizii nu de puține ori ciudate ale brigăzii de arbitri și, mai presus de toate, decis la aruncarea cu zid de după expirarea timpului […]
Informatica Timișoara câștigă prima bătălie: 7-2 în fața campioanei City’us Târgu Mureș

Informatica Timișoara a trecut cu brio primul test al adevărului. Robert Lupu & co. au primit în această seară vizita campioanei en titre, City’us Târgu Mureș, într-o restanță din etapa a III-a a primei ligi de futsal, iar cei aproape 1.000 de spectatori din tribuna sălii „Constantin Jude” au savurat fiecare secundă din timpul de […]
Sorin Brîndescu speră să oprească șirul de invincibilitate al Devei: „Să le fim superiori și să câștigăm meciul”

ASU Politehnica va evolua mâine după-amiază, în deplasare, pe terenul unei alte nou-promovate în Liga a III-a, CNS Cetate Deva. În ciuda unui început mai timid de campionat, gruparea hunedoreană traversează o formă bună, fiind neînvinsă în ultimele cinci etape. Antrenorul liderului, Sorin Brîndescu, a studiat în detaliu adversarul de mâine și speră să îi […]
Liga a III-a | Etapă cu derby-uri la Sebiș și Alba Iulia; ASU Politehnica joacă mâine la Deva

Ne apropiem, cu pași repezi, de finalul turului de campionat din C4. A mai rămas mai puțin de o lună de jucat în sezonul de toamnă, astfel că „sita” începe deja să cearnă, plutonul fruntaș începe să se contureze. Runda a 12-a, programată mâine și sâmbătă, programează câteva dispute extrem de interesante mai cu seamă […]
ASU Politehnica vizitează o formație neînvinsă de cinci etape

ASU Politehnica va evolua vineri, de la ora 14, în deplasare, tot cu o nou-promovată în Liga a III-a, Cetate Deva. Cele două formații au avut starturi diferite de sezon, alb-violeții ocupând detașat prima poziție, după 11 etape scurse din campionat, în timp ce gruparea de sub Cetate ocupă abia locul 11, cu 10 puncte […]
Liga a IV-a | Surpriză în epilogul etapei; Nanu și Mediop, la egalitate în fruntea ierarhiei golgheterilor

Etapa cea mai întinsă de până acum din „D”-Timiș s-a încheiat ieri după-amiază cu o surpriză în complexul „Dan Păltinișanu”. Dumbrăvița lui Nohai și Bălace s-a impus în fieful lui ACS Poli II, trupa lui Adi Săvoiu ratând astfel ocazia de a urca pe locul secund în clasament. O etapă dominată de derby-ul de vineri, […]
Proiectul „bazine de cartier” începe să miște! Calea Șagului și Calea Buziașului, primele beneficiare

Una dintre promisiunile actualei administrații locale din Timișoara pe care site-ul nostru a marșat în ultimii ani e cel al construirii a patru bazine semi-olimpice în marile cartiere ale orașului. După mai bine de trei ani, în care nici măcar n-au fost identificate cartierele care ar urma să beneficieze de aceste facilități, iată că s-a […]