Schimbare de lider! ASU Poli preia șefia în Liga a IV-a, după 2-0 cu Gătaia

ASU - Gataia 2-0 20.10 (27) (Small)
ASU Poli a trecut cu brio cel mai important examen al toamnei, reușind să se impună cu 2-0 în fața fostului lider, Progresul Gătaia. Alb-violeții lui Paul Codrea trec astfel pe prima poziție în Liga a IV-a, având chiar perspective de distanțare dacă nu vor face pași greșiți în ultimele patru runde rămase din tur.

ASU Poli avea mari emoții înaintea partidei cu Gătaia, și nu doar datorită faptului că urma să întâlnească liderul. Lui Paul Codrea nu-i mai rămăseseră decât doi atacanți de meserie în lot, aruncându-i atât pe Făgețan, cât și pe Vișan în luptă încă din primul minut. După un sfert de oră de joc dârz, chiar cu un iz de duritate din partea oaspeților, alb-violeții au primit o mână de ajutor din partea atacantului oaspeților, Carmin Lungu, care în decurs de doar patru minute a făcut două faulturi dure, fiind trimis la cabine de centralul Tarcea.

Pe acest fond, prezențele ofensive ale oaspeților s-au rărit considerabil, iar Făgețan a deschis scorul pentru alb-violeți în minutul 24, cu un șut înșelător, din lateral stânga, care l-a păcălit pe portarul Boșca. Până la pauză, nu s-a mai consemnat nicio ocazie periculoasă la vreuna dintre porți, gazdele dominând teritorial, în vreme ce oaspeții au stat la cutie, încercând să speculeze fiecare șansă de contraatac.

La începutul părții a doua, oaspeții au avut o ocazie bună de a marca la lovitura liberă a lui Apro, însă Burtic a fost la post. Lucrurile s-au liniștit în minutul 62, atunci când Făgețan a realizat „dubla”, după o acțiune creată de Ilie pe partea dreaptă. Până la final, ambele echipe mai puteau produce modificări ale tabelei. Nou-intratul Ionuț a șutat peste poarta goală, în minutul 75, în vreme ce Boldor nu a nimerit ținta în minutul 82, după ce a scăpat singur cu Burtic.

S-a încheiat 2-0, iar ASU Poli egalează la puncte Progresul Gătaia, dar trece în față, grație golaverajului mai bun. Vă reamintim că alb-violeții au și un meci în minus față de adversarii de astăzi, trupa lui Brian Filimon urmând a sta peste două etape.

ASU Poli (antrenor Paul Codrea): Burtic – Birău, Obrejan, Gălan, Maranescu – Ilie, Popoviciu (cpt.), Neagoie, Vucea – Vișan, Făgețan. Au mai intrat Ionuț, Oberșterescu, Opriș și Florea.

Progresul Gătaia (antrenor Brian Filimon): Boşca – Românu, Gavriluţă, Moga, Apro, Horţ, Suciu, Ionesi, Bucure, Lungu, Palade. Au mai intrat Marcu, Boldor, Mandache și Parvany.

Reacții la cald

„În sfârșit o văd pe Poli acolo unde îi este locul, adică în fotoliul de lider. Mă bucur foarte mult că am reușit acest lucru și sper să rămânem aici până la finalul campionatului. În Liga a IV-a diferențele dintre echipe sunt mici, astfel că meciurile directe fac diferența. Mă bucur că am învins Ghiroda, Dumbrăvița, iar acum Gătaia. Cu siguranță, eliminarea venită atât de repede în echipa lor a contat mult, dar eu zic că și fără acel incident, meciul ar fi fost câștigat de noi. I-am văzut pe băieți montați, concentrați, am văzut o atitudine așa cum mi-o doream. N-am riscat nimic, și știam 100% că vom câștiga astăzi. Îngrijorarea legată de lipsa atacanților poate că a fost benefică, pentru că ne-a pus într-o stare de alertă. Am fost concentrați, s-a văzut că ne-am dorit victoria și am obținut-o”. (Paul Codrea, antrenor ASU Poli)

„E primul nostru eșec, dar ne așteptam la un joc foarte greu. Așa cum am mai spus, am întânit cel mai bine organizat club de Liga a IV-a din România, la toate capitolele. Antrenor, pregătire, public, tot ce înseamnă Politehnica Timișoara. Nu pot să spun că sunt supărat că am pierdut, ci pentru faptul că am făcut câteva greșeli inadmisibile, pe care o echipă ca Poli le fructifică. Dacă eram puțin mai atenți, meciul se juca până în ultimul minut. Când iei roșu în minutul 15, ți se dau planurile peste cap, e mult mai greu să pui probleme pe faza ofensivă. Se putea însă și prin acea eliminare să rezistăm. Jucătorii merită toate felicitările mele, pentru că au trecut 12 etape în care au fost tari psihic. Noi ne pregătim doar de două ori pe săptămână, și asta a fost.  Nu văd unde s-ar mai putea încurca Poli până în iarnă. Din ce am văzut, merită să fie pe primul loc și îi felicit. Să dea Dumnezeu să ajungă la baraj echipa cea mai bună”. (Brian Filimon, antrenor Progresul Gătaia)

About Gabriel Toth