REMEMBER Cum a crescut Elba sub comanda lui Dragan Petricevic

Dragan Petricevic și-a început luni cel de-al doilea mandat ca antrenor la Timișoara, la doi ani și jumătate după ce l-a încheiat pe primul. Bosniacul a sosit pentru prima oară pe Bega în 2006 și a rezistat până în primăvara lui 2011, devenind cel mai longeviv tehnician al celor de la Elba din 2000 încoace. Nu lungimea mandatului l-a transformat însă într-un veșnic punct de referință al baschetului local, ci rezultatele, el reușind să resusciteze formația timișoreană, obișnuită preț de un deceniu cu un loc călduț, în pluton.

Dragan Petricevic a ajuns la Timișoara în vara lui 2006. Elba traversa o perioadă de mari frământări, mai ales din punct de vedere financiar. În plus, precedentul sezon fusese marcat de o instabilitate acută a băncii tehnice, unde s-au perindat Srboljub Djordjevic, Srdjan Fiser și Paul Miron, cu două mandate scurte ca interimar. La rândul său, tehnicianul bosniac sosea pe Bega după un final trist de poveste la Arad, cu West Petrom, echipă cu care a reușit să mute polul baschetului românesc în vestul țării.

În acea vară, Elba își pierdea unul dintre oamenii de bază, Mihai Paul, plecat la Asesoft, însă Petricevic a reușit două mutări ce s-au dovedit extrem de inspirate, la Timișoara sosind Dejan Mladenovic, de la Politehnica Iași, și Miljan Marjanovic de la Dinamo. Într-o formulă schimbată față de precedentul sezon, Elba a debutat în Cupa României, cu o dublă victorie asupra celor de la Cuadripol Brașov, 96-65 la Timișoara și 96-76 sub Tâmpa.

Debutul în campionat a fost însă cu stângul, Elba părăsind învinsă sala Rapid din București, scor 68-78, la capătul unui joc în care s-a remarcat însă Marjanovic, prin cele 27 de puncte marcate. Primul joc pe teren propriu a fost, în schimb, un adevărat recital ofensiv al trupei timișorene, care a dispus cu 116-79 de CSS Râmnicu Vâlcea, într-un joc în care gazdele au reușit nu mai puțin de 15 „trițe”. Avea să fie un sezon peste așteptări pentru Elba, care încheia prima parte a campionatului pe locul 4, iar apoi pierdea greu în fața Universității Cluj, în primul tur de play-off. În plus, echipa a ajuns până în finala Cupei României, pierdută însă cu 66-89 în fața celor de la Asesoft Ploiești.

Reîntâlnirea cu Europa

Accederea în finala Cupei României le-a permis celor de la Elba să participe în primul tur preliminar al EuroCup, singura competiție organizată sub egida FIBA Europe în sezonul 2007/2008. Era prima participare a baschetului timișorean într-o competiție oficială internațională după 12 ani. În 1995, Universitatea ELBA, cu Mihai Bolcu antrenor, avea parte de o aventură scurtă în Cupa Europei „Radivoj Korac”. Era generația în care străluceau Bîcov, Bota, Ionescu, Bobrovszky și Aleksandar Ilic, unul dintre primii străini din istoria echipei, născut la Prijepolje, la fel ca marele Vlade Divac.

Sorții n-au fost foarte generoși cu Elba, care a dat în primul tur din EuroCup de ucrainienii de la BC Dnipro. Chiar și așa, băieții lui Petricevic au reușit o surpriză de proporții în meciul tur, de la Dnepropetrovsk, unde s-au impus cu 74-64. Nisavic reușea atunci 17 puncte pentru bănățeni, urmat de Kabengele, cu 16, Markovic și Păltinișanu, cu câte 14. Returul, disputat la 6 noiembrie 2007 la Timișoara, s-a încheiat însă nefericit pentru gazde, care s-au văzut învinse cu 71-82 de către ucrainieni. Kabengele (14p.), Velickovic (13) și Markovic (11) au fost remarcații învinșilor.

Cea mai înaltă clasare din campionat

Până la venirea lui Dragan Petricevic, baschetul timișorean se mândrea cu două clasări pe locul 3, obținute în anii 90, de Mihai Bolcu. Bosniacul a ridicat însă ștacheta, Elba terminând sezonul 2008/2009 pe cea de-a doua treaptă a podiumului. Clasată tot pe locul secund la finele sezonului regulat, gruparea timișoreană a trecut mai întâi în play-off de Energia Rovinari, după un joc decisiv disputat la Timișoara și tranșat în prelungiri, scor final 102-100. A urmat la rând CS Otopeni, iar apoi, în finală, Asesoft Ploiești, formație ce s-a dovedit imposibil de oprit, în ciuda ambiției bănățenilor.

Locul 2 în Divizia A, o performanță pe care Dragan Petricevic a obținut-o cu următorul lot: Rade Dzambic, Daniel Tudosă, Florin Popa, Uros Velickovic, Milos Pesic, Nikola Vasojevic, Nenad Markovic, Dan Păltinișanu, Bojan Grubisic, Petru Czmor.

Un eveniment important s-a desfășurat la Timișoara în ianuarie 2009, atunci când sala „Constantin Jude” a fost gazda turneului Final 4 al Cupei Europei Centrale. În semifinale, Elba a trecut de cehii de la Geofin Novy Jicin, grupare la care evolua viitorul jucător al formației bănățene, Robert Sarovic. Apoi, în finală, Dzambic & co au pierdut, în fața unei săli arhipline, disputa cu maghiarii de la Albacomp Szekesfehervar, scor 66-92. După respectivul meci, antrenorul Dragan Petricevic remarca un câștig mai important decât trofeul pus în joc: „Acest public creşte odată cu echipa. Am pierdut acest trofeu, dar am câştigat dragostea publicului, iar acest lucru este cel mai important important”. După ani de zile în care meciurile de baschet se disputau într-o liniște mormântală, cu o mână de oameni în tribună, timișorenii au reînvățat drumul spre sala Olimpia, care s-a transformat rapid într-un vulcan.

„A venit Cupa în Banat!”

Sezonul 2009/2010 va rămâne unul de referință pentru istoria baschetului timișorean, fiind marcat de câștigarea Cupei României. Pentru a treia oară în decurs de patru ani, Dragan Petricevic a reușit să o ducă pe Elba în finala celei de-a doua competiții a țării. În turneul Final 4 organizat la Sibiu, timișorenii au trecut mai întâi în semifinale de CS Otopeni, la diferență de doar un coș 64-62. Cum în cea de-a doua semifinală, Gaz Metan Mediaș o eliminase pe Asesoft, echipa în fața căreia Elba pierduse precedentele două finale, speranțele la cucerirea trofeului creșteau vertiginos.

La 10 aprilie 2010, timișorenii au reușit un meci mare în fața Mediașului, care avea o puternică susținere din tribune. Într-un colț al sălii „Transilvania” se afla însă și galeria alb-violetă, care a cântat neîncetat pentru Dzambic și compania, purtându-i spre o victorie istorică, 92-83. A fost finala lui Milos Pesic, MVP cu 24 de puncte, urmat de Velickovic, cu 23, Dzambic cu 15, Grubisic cu 11, Markovic cu 10, Talabă cu 5 și Păltinișanu cu 4. Au mai evoluat Daniel Tudosă și Petru Czmor, iar în lot s-au mai aflat Cătălin Petrișor și Alexandru Mihuți.

În campionat, echipa a încheiat pe locul 5 sezonul regulat, ajungând apoi până în semifinale, după eliminarea Sibiului, din prima fază a play-off-ului. Timișorenii au câștigat primul joc în deplasare, cu U Mobitelco Cluj, scor 84-76, dar nu au mai avut energia de a păstra aceeași cadență, pierzându-le apoi pe următoarele trei, 54-90 la Cluj, 63-86 și 72-95 la Timișoara. Acest ultim meci a marcat un episod memorabil, cu o sală întreagă scandând pentru echipa favorită, deși aceasta nu mai avea nicio șansă la calificare. O dovadă a celor spuse chiar ieri de către Dragan Petricevic, la revenirea sa pe Bega: „ Atunci când Timişoara te susţine şi te respectă, e un lucru formidabil, deoarece aici poţi pierde la 25 de puncte şi totuşi să fii aplaudat. Totul depinde de modul în care lupţi”.

Cel de-al cincilea sezon cu Dragan Petricevic pe bancă a marcat schimbări majore în viața clubului timișorean. Acesta și-a pierdut sprijinul financiar din partea sponsorului tradițional, Elba, a trecut sub tutela autorităților locale și a trecut la denumirea actuală, BC Timișoara. Deși așteptările au fost mari, echipa nu a reușit să se califice nici măcar în play-off, antrenorul Petricevic fiind îndepărtat în luna martie de la echipă și înlocuit, până la finele sezonului, de Djordje Jovicic, cel ce se ocupa de echipa secundă, din Divizia B.

În ciuda unui ultim sezon nereușit, Dragan Petricevic a izbutit să îndrepte din nou atenția timișorenilor către baschet. Timp de două-trei sezoane, Elba s-a transformat într-un fenomen, povestea unei echipe ce face performanță cu buzunarele goale atrăgând ca un magnet lumea la sală. Spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă generația lui Dzambic, Pesic și Velickovic a smuls aplauze chiar și la înfrângeri. Baschetul, o disciplină departe de tradiția handbalului, fotbalului sau poloului, și-a câștigat, încet dar sigur, un loc de cinste în peisajul sportiv al orașului.