Liga a IV-a a intrat în vacanță, după cea de-a XVII-a etapă, consumată în weekend. Goluri multe, diferențe mari de scor și realizări personale cu duiumul la ultima reprezentație a combatantelor din acest eșalon. Pe toată durata iernii, în postura de golgheter se va afla Fabian Novac, atacantul celor de la Pobeda marcând de patru ori în victoria zdrobitoare cu CFR-ul.
ASU Politehnica e campioana de toamnă a Ligii a IV-a, după ce duminică a dispus și de Unirea Sânnicolau Mare, ce-i drept, după un joc extrem de dificil. Alb-violeții au acumulat 46 de puncte și se află la trei lungimi în fața principalei contracandidate la promovare, CS Ghiroda.
Ultima rundă a turului a adus însă o schimbare la nivelul podiumului, acolo unde a urcat Pobeda Dudeștii Vechi. Bulgarii au marcat o victorie zdrobitoare pe teren propriu, cu CFR-ul, 9-1, profitând din plin de eșecul drastic al celor de la Progresul Gătaia, 0-3 la Chișoda. De altfel, în retur se anunță o luptă acerbă pentru ocuparea poziției a treia, la care ar mai putea râvni și Arsenal Flacăra Făget, care a acumulat 31 de puncte în prima jumătate a campionatului, fiind una dintre surprizele plăcute ale acestui sezon.
Schimbări interesante și în clasamentul golgheterilor, acolo unde prima treaptă a podiumului va fi ocupată, pe perioada iernii, de Fabian Novac de la Pobeda, autor a patru goluri în meciul cu CFR. Tot patru reușite a avut și senegalezul lui CS Ghiroda, Mediop, care urcă și el vertiginos în ierarhia „bomberilor”. Cu o „triplă” s-a remarcat și Adrian Dobrilă, de la Peciu Nou, care și-a purtat echipa spre o victorie extrem de importantă în lupta din subsol, cu Real Dragșina.
Iată cum arată clasamentul golgheterilor la jumătatea campionatului:
19 goluri: Fabian Novac (Pobeda);
17 goluri: Ema Pătrașcu (Ghiroda);
15 goluri: Sergiu Iorgovan (CFR);
12 goluri: Tulcan (ASU Poli), Dobrilă (Peciu Nou), Mediop (Ghiroda);
11 goluri: Z. Kovacs (Dumbrăvița);
9 goluri: Făgețan (ASU Poli), Moga (Gătaia), Jivan (Făget);
8 goluri: Dragodan (Ghiroda), Sabău (Șag), Coca (Orțișoara);
7 goluri: Crișan (Sânnicolau Mare), Leonte (Dumbrăvița);
6 goluri: Ardelean (ASU Poli), Baranyi (Ghiroda), Galea (Sânnicolau Mare);
5 goluri: Marchiș (ex-ASU Poli), Bucure (Gătaia), Abu-Lebda (Chișoda), Ionaș (Ghiroda), A. Nanu (Racovița), Schipor (Auto), Berceanu (Chișoda), Mihali (Făget), Vasilcin (Pobeda), Vântură (CFR), Gherman (Chișoda), Mohamed (Auto);
4 goluri: Filimon (Gătaia), Apro (Gătaia), Radu (Sânnicolau Mare), Boldor (Gătaia), Enăchescu (Dragșina), Ardelean (Giroc), Ignea (Racovița), Ciumacenco (Peciu Nou), Laczko (Racovița), Niță (Jimbolia), Ioviță (Giroc), Ilie (ASU Poli), Kalapiș (Pobeda), Handrache (Peciu Nou), R. Mirciov (Pobeda), Gălan (ASU Poli), Popoviciu (ASU Poli).
Rezultatele și marcatorii etapei a XVII-a:
AS Peciu Nou – Real Dragșina 5-0 (Dobrilă 3, Handrache, Preda – a.g.)
Timișul Șag – Arsenal Flacăra Făget 1-2 (Chitescu – Jivan, Benea)
CS Ghiroda – Progresul Racovița 7-0 (Mediop 4, Protopopu, Pătrașcu, Baranyi)
Pobeda Dudeștii Vechi – CFR Timișoara 9-1 (Novac 4, Kalapiș 2, R. Mirciov, S. Budur, Vasilcin – Vântură)
CS Chișoda – Progresul Gătaia 3-0 (Gherman 2, Crișanov)
Auto Timișoara – Marcel Băban Jimbolia 2-0 (Mohamed 2)
CS Giroc – CS Dumbrăvița 1-1 (Șoreanu – Bârsanu)
ASU Politehnica – Unirea Sânnicolau Mare 3-2 (Gălan, Tulcan, Popoviciu – Nagy, Galea).
Cocoșul Orțișoara a stat.