
ASU Politehnica e, fără îndoială, cea mai activă echipă din Liga a IV-a pe piața transferurilor. Alb-violeții au reținut în cantonamentul de la Valea lui Liman șapte jucători noi față de turul campionatului, unul dintre ei venind tocmai din „curtea” principalei contracandidate la primul loc, CS Ghiroda. E vorba despre Alin Ionaș, atacant în vârstă de 22 de ani, care a punctat de cinci ori pentru formația de lângă Timișoara în prima parte a campionatului.
Printre jucătorii nou-veniți în această iarnă la ASU Politehnica se numără și Alin Ionaș. Fotbalist cu experiența Ligii a III-a, eșalon în care a jucat pentru Reșița, Caransebeș și Giarmata, tânărul atacant își dorește să revină în această ligă alături de noua sa formație.
„Mă simt foarte bine aici. Mi-am dorit mult să vin la această echipă și sper să facem împreună o figură cât mai frumoasă și să promovăm. Îmi doresc ca după meciul direct, de la Ghiroda, să nu mai avem probleme. Nu cred că va fi o luptă foarte grea pentru promovare”, ne-a declarat Ionaș.
Atacantul născut la 11 iunie 1991 vine tocmai de la principala contracandidată la promovare a timișorenilor, CS Ghiroda. „Nu sunt prea multe rivalități aici, cum sunt în primele două ligi. Eu m-am simțit foarte bine la Ghiroda, consider că mi-am făcut datoria acolo, dar vreau ceva mai mult. Sper ca venirea mea la ASU Politehnica să fie de bun augur”, ne-a mai spus Ionaș.
Fotbalistul a luat primul contact cu noii săi colegi la începutul săptămânii trecute, atunci când liderul din Liga a IV-a s-a reunit, mărturisind că a fost primit cu brațele deschise în „familia” alb-violetă. „Am fost primit foarte bine, sunt mulți jucători pe care îi cunosc, cu care am mai fost coleg la juniori. Cu toții tragem pentru același obiectiv, cu toții ne dorim să ajungem cât mai sus, atât pe plan individual, cât și cu echipa”, mai spune Ionaș.
ASU Politehnica a plecat joi în cantonament, la Valea lui Liman. Cu toate că e o perioadă nu foarte îndrăgită de fotbaliști, Alin Ionaș e de părere că acest stagiu își va spune cuvântul în campionat. „Acest cantonament e binevenit pentru toți jucătorii. Va trebui să muncim cât mai bine, pentru că eu zic că ne pregătim pentru Liga a III-a, nu pentru Liga a IV-a”, a conchis Ionaș.
Alin Ionaș a marcat de cinci ori pentru CS Ghiroda în actuala ediție de campionat. În meciul direct, disputat la 30 august, Ionaș a intrat la pauză, nereușind să modifice „zeroul” aflat în dreptul echipei sale pe tabelă.