Handbalul bănățean, în febra derby-ului! Recapitularea ultimelor dueluri Poli – Reșița de la Timișoara

CSU Poli - CS Caras Severin (4)
Noua ediție a Ligii Naționale începe cu derby-ul Banatului. Duelul celor două centre puternice din vestul țării, Timișoara și Reșița, au constituit un punct de atracție în ultimele campionate, mai de fiecare dată confruntările directe născând meciuri spectaculoase, încrâncenate și săli pline. Ani la rând, Reșița, indiferent de sigla sub care evolua, a fost „nașul” Politehnicii. Totuși, în sezonul trecut, alb-violeții au întrerupt seria de invincibilitate a cărășenilor și promit să se impună și luni seară.

Până în 2004, Politehnica s-a întâlnit răzleț cu reprezentantele handbalului reșițean în meciuri oficiale. La începutul anilor 60, în primele ediții de handbal în 7, CSM Reșița a fost o prezență constantă în primul eșalon, reușind chiar o calificare la turneul final, în 1963, chiar în dauna alb-violeților. Cărășenii au dispărut însă din elită în 1968, având, până la revoluție, o revenire episodică, în 1973/1974. De atunci, Politehnica și CSMR-ul s-au mai intersectat în trei ediții ale ligii secunde – 1996/1997, 1998/1999, 1999/2000 – cele două nefiind niciodată contracandidate directe la promovare.

Începând cu ediția 2004/2005, Banatul avea să se laude din nou, după mulți ani, cu două prim-divizionare masculine. Chiar dacă până atunci, nu se putea vorbi despre o rivalitate între handbalul timișorean și cel reșițean, aceasta a fost clădită în duelurile încrâncenate din anii ce au urmat.

Prima întâlnire dintre cele două echipe la Timișoara s-a consumat pe 9 aprilie 2005. A fost un joc pe muchie de cuțit, cu nou-promovata UCM Reșița conducând la pauză, scor 15-14, la final consemnându-se o remiză spectaculoasă, în care s-au marcat 64 de goluri, câte 32 de fiecare parte. În acel meci, ex-polistul Adomnicăi, trecut între timp în Banatul montan, a hărțuit efectiv apărarea timișoreană, reușind să marcheze 14 goluri. Pentru gazde punctau atunci Coajă – 7 goluri, Grasu – 5, Cristescu – 5, Burileanu – 4, Sadoveac – 4, Băban – 3, Bota – 2 și Novanc – 2. Să mai spunem că acea ediție de campionat a fost ultima în care Politehnica a terminat deasupra Reșiței în clasament.

Din sezonul următor, avea să înceapă hegemonia cărășeană în derby-urile bănățene. S-a mai înregistrat o remiză la Timișoara, 25-25 în ediția 2006/2007, pentru ca în campionatul următor, Politehnica să câștige cu 10-0 la „masa verde”, după ce reșițenii își adjudecaseră duelul din teren, cu 28-23. Apoi, cinci ani la rând, UCMR și, mai târziu, CS Caraș-Severin, s-a impus de fiecare dată la Timișoara.

Tradiția s-a rupt la începutul sezonului trecut, atunci când Politehnica s-a impus cu 21-18, meci la finalul căruia antrenorul alb-violeților, Nedeljko Vuckovic avea să exclame „Acesta este handbalul european, handbalul modern!” Pentru învingători, punctau atunci Grasu – 8 goluri, Mrakic – 3 goluri, Timofte – 3, S. Ignat – 3, Fenici – 2, Spahic – 1 și Cotinghiu 1. Cel mai bun om al Reșiței a fost un ex-polist, Sebastian Pârvan, cu 6 goluri, celelalte reușite cărășene semnându-le Ciubotariu – 3, Vaidasigan – 3, Irimescu – 2, Rohozneanu – 1, Grigoraș – 1, Tucanu – 1, Grozăvescu – 1 și Petrea – 1.

Iată cum s-au terminat duelurile dintre Poli și Reșița disputate în ultimii ani la Timișoara:

2012/2013 Poli – CS Caraș-Severin 21-18
2011/2012 Poli – CS Caraș-Severin 18-22
2010/2011 Poli – UCM Reșița 27-36
2009/2010 Poli – UCM Reșița 21-28
2008/2009 Poli – UCM Reșița 24-27
2007/2008 Poli – UCM Reșița 10-0 (masa verde)
2006/2007 Poli – UCM Reșița 25-25
2005/2006 Poli – UCM Reșița 26-30
2004/2005 Poli – UCM Reșița 32-32

About Gabriel Toth