FOTO+VIDEO: ASU Politehnica cedează la mare luptă cu Giarmata

ASU Politehnica a înregistrat al doilea eșec din meciurile de verificare. Elevii lui Paul Codrea au cedat, la limită, scor 1-2, în fața uneia dintre fruntașele Ligii a III-a, Millenium Giarmata, care a aliniat pe „Știința” un lot experimentat, din care nu au lipsit Cristi Dancia, Leo Naidin sau Răzvan Leucă.

ASU Poli continuă seria testelor puternice. După ce săptămâna trecută au întâlnit revelația din eșalonul al treilea, Mama Mia Becicherecu Mic, de această dată, alb-violeții s-au înfruntat cu ocupanta poziției a patra din aceeași serie vestică, Millenium Giarmata.

După un început furtunos al timișorenilor, care au beneficiat de trei lovituri de colț în primele cinci minute, Giarmata a deschis scorul în minutul 10, la prima fază mai periculoasă, prin fundașul Oneț. Alb-violeții au încercat să dea o replică rapidă, însă s-au apropiat cu destulă greutate de buturile lui Gîrlea. Doar Vucea, în minutul 17, a reușit să creeze ceva panică, șutul său de la distanță trecând însă puțin peste transversală.

Giarmata și-a dublat avantajul, în minutul 23, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de cel mai longeviv jucător al echipei, Răzvan Leucă. Până la pauză, ASU Politehnica a avut două șanse bune de a reveni în joc, prin cel mai activ fostbalist trimis de Codrea în prima repriză, Ionuț Vucea. Mai întâi, mijlocașul a lovit bara din stânga lui Gîrlea, în minutul 29, pentru ca în minutul 42, să îl întindă serios, dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri.

În partea secundă, ritmul meciului a mai scăzut, alb-violeții continuând să alerge după gol. Ionaș a fost cel mai aproape de a scutura plasa, în minutul 48, însă lovitura sa de cap a trecut puțin pe lângă poartă. Apoi, în minutul 68, Opriș și-a încercat norocul de la distanță, însă nu a nimerit ținta. Timișorenii au punctat în cele din urmă, în minutul 74, dintr-un penalti obținut și transformat de Popoviciu.

S-a încheiat 1-2, iar pentru ASU Politehnica urmează, sâmbătă, un nou test, în compania celor de la CS Dumbrăvița. Până în acest moment, nu s-a stabilit însă locația de desfășurare a meciului.

ASU Politehnica (antrenor Paul Codrea): Burtic – Birău, Gălan, Brânzan, Paulevici – Ilie, Neagoie, Rebenciuc, Vucea – Tulcan, Făgețan. În repriza a doua au mai intrat Rogojină – Florea, Obrejan, Călin, Maranescu, Codrea, Popoviciu, Opriș, Panc, Ghinescu și Ionaș.

Millenium Giarmata (antrenor Călin Cojocaru): Gîrlea – Mihălceanu, Oneț, Gârba, Dancia – Sturz, Leucă, Naidin, Zele – Gideon, Jichici. Au mai intrat M. Bota – Baidoc, Hoța, Moroșan și Podină.

Reacții la cald

„Un test bun, la fel ca și cel de săptămâna trecută, cu Mama Mia. Dăm peste echipe bune, poate mai bune decât noi în momentul de față. Giarmata e peste noi, dar jocul a fost echilibrat, zic eu. Ei formează o echipă mai experimentată, au fructificat erorile noastre și au câștigat. Așa e, când joci cu o echipă de nivel superior, contează orice greșeală. Mă interesa în primul rând ca băieții să facă efort, pentru că și ieri am avut un antrenament greu. Putem progresa mult, mai sunt multe de pus la punct, încă nu jucăm ceea ce ar trebui. Dar mai sunt trei săptămâni până începe campionatul și trebuie să ne punem la punct”. (Paul Codrea, antrenor ASU Politehnica)

„Mă interesa mai mult efortul. Bineînțeles, mă interesa și jocul presta și eu zic că am evoluat destul de bine. Am văzut agresivitate, mai ales că noi venim după un cantonament în care am făcut o pregătire fizică puternică. Mă așteptam să fim mai obosiți dar, din contră, am văzut multă poftă de joc. Adversarul a fost unul bun. Deocamdată sunt în Liga a IV-a, vom vedea în vară dacă au față de Liga a III-a. Nu sunt eu în măsură să îmi dau cu părerea de ei. Mă interesează echipa mea, să vedem ce putem scoate din acest retur. Eu îmi doresc maximum”. (Călin Cojocaru, antrenor Millenium Giarmata)

About Gabriel Toth