Cupa Timișoara, gata de start! „Leii din Banat” se prezintă în fața fanilor

zlaja
BC Timișoara va disputa, la finalul săptămânii, primele două jocuri în fața propriului public. Cu un antrenor nou și o garnitură mult schimbată față de sezonul trecut, „leii” promit să nu își dezamăgească suporterii, pe care îi așteaptă în număr cât mai mare la sală începând cu primul joc, programat vineri, cu Vojvodina Novi Sad.

După aproape o lună și jumătate de pregătire și jocuri de verificare, antrenorul Tudor Costescu și-a făcut deja o idee asupra modului în care va arăta echipa sa. Noul tehnician al „leilor” e de părere că aceste două jocuri de la Cupa Timișoara vor avea o încărcătură diferită față de celelalte jocuri de pregătire din vară.

„Avem o imagine mult mai clară față de primele zile de pregătire. Sigur, meciurile oficiale vor fi cu totul altceva decât cele amicale, dar și aceste jocuri, în fața propriilor suporteri, vor fi cu totul diferite față de cele pe care le-am disputat până acum. Aștept și eu cu nerăbdare acest turneu, pentru a vedea unde ne aflăm în momentul de față”, a declarat Costescu.

Noul antrenor al alb-violeților are încredere în echipa sa, fiind convins că BC Timișoara are posibilitatea de a învinge orice adversar din campionat. „Pot să vă asigur că suntem o echipă care am câștigat din punct de vedere fizic și care a început deja să lege relațiile de joc. Probabil nu suntem în momentul cel mai bun al formei noastre, dar sper ca în cele două jocuri să arătăm un baschet de calitate. Vom încerca să speculăm calitățile individuale ale fiecărui jucător. Din ce am arătat până acum, în fața unor oponenți destul de puternici, cred că avem posibilitatea de a învinge orice adversar în campionat”, a mai spus Costescu.

Tehnicianul timișorenilor face un apel către fanii echipei, de la care se așteaptă să umple tribuna sălii „Constantin Jude” la primul joc al echipei din cadrul turneului, programat vineri seară, cu Vojvodina Novi Sad. „Pentru noi e un joc cu o încărcătură deosebită. E primul în fața propriilor suporteri, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare la sală. Sperăm ca începând chiar de vineri să construim în jurul echipei un sprijin real din partea lor și noi, la rândul nostru, să răspundem așteptărilor suporterilor”, a afirmat Tudor Costescu.

Noul căpitan al „leilor”, Zlatko Jovanovic, spune că nu rezultatele vor prima la Cupa Timișoara, cele două jocuri din weekend fiind un bun prilej pentru echipă de a intra în formă în vederea „dublei” cu Steaua, din Cupa României, ce va deschide noul sezon. „Pe moment, sunt mulțumit de modul în care arătăm. Am jucat câteva meciuri amicale, dar mai avem unele lucruri de corectat. Cupa Timișoara va fi puternică, cu adversari buni, noi vom juca împotriva celor de la Vojvodina. Ne concentrăm asupra jocului nostru, deoarece e important să ne intrăm în formă pentru meciul cu Steaua. Sper ca și publicul să vină alături de noi, întotdeuana ne simțim bine jucând în fața unei săli pline. Dar sunt convins că ne vor susține”, a declarat „Zlaja”.

Iată programul Cupei Timișoara, ediția 2013:

Vineri, 13 septembrie
Ora 18,30:  Balkan Botevgrad – Borac Cacak
Prezentarea lotului BC Timișoara
Ora 20,45: BC Timișoara – Vojvodina Novi Sad

Sâmbătă, 14 septembrie
Ora 15,00: finala mică
Ora 17,30: finala mare

About Gabriel Toth