CH Poli a încheiat duminică turul Ligii Naționale, cu un eșec dureros, pe teren propriu, 25-28 cu Pandurii Târgu Jiu. După ce a traversat o perioadă bună la mijlocul sezonului de toamnă, trupa lui Constantin Ștefan s-a îndepărtat considerabil de locurile de play-off, înregistrând patru înfrângeri consecutive pe final.
CH Poli a pornit la drum, în vară, cu un nou proiect de revitalizare a handbalului timișorean. Cu un nou antrenor la timonă, Constantin Ștefan, și cu un lot remaniat aproape în totalitate, s-a început reclădirea echipei, cu scopul final de a reveni într-o competiție europeană la finalul stagiunii 2014/2015. Pentru primul an în noua formulă, s-a fixat un obiectiv la prima vedere realizabil, accederea în play-off, ceea ce însemna clasarea pe unul dintre primele șase locuri la finalul sezonului regulat.
Startul a fost însă anevoios, cu un eșec pe teren propriu, în fața rivalei din Reșița, care avea să fie, până în prezent, cel mai mare regret al timișorenilor, judecând și după parcursul ulterior al trupei lui Aihan Omer. Tot o înfrângere a adus și etapa a doua, în deplasarea de la Dinamo, victoria venind finalmente în cel de-al treilea meci al sezonului, 31-29 la Timișoara, cu Steaua. Timișorenii și-au început ascensiunea, profitând și de programul mai lejer, învingând apoi la Suceava și, din nou acasă, pe CSM București. Din etapa a cincea, alb-violeții n-au mai obținut însă decât o singură victorie, în runda a VII-a, 30-24 cu Minaur Baia Mare, la capătul celui mai bun meci reușit de echipă în această toamnă. După disputa cu maramureșenii, campionatul s-a întrerupt, din cauza programului echipei naționale, însă revenirea în circuit a echipei a fost sub așteptări. Deși a avut într-adevăr un program greu, cu meciuri la Bacău, cu Odorhei, la Turda și cu Pandurii – toate patru pretendente la play-off, formația timișoreană a capotat în fiecare dintre aceste dueluri.
Ce spun cifrele despre formația timișoreană, după consumarea unei jumătăți de campionat? Ofensiva echipei e conformă cu locul din clasament, alb-violeții marcând 288 de goluri, al șaptelea atac din ligă, cu o medie de 26.1 reușite pe meci. Interesant e că în această ierarhie, CH Poli depășește Pandurii Târgu Jiu (284) și vicecampioana Știința Bacău (267), cu mențiunea că aceasta din urmă are un meci mai puțin disputat.
În anii trecuți, CH Poli s-a remarcat drept una dintre echipele cu o apărare bine pusă la punct, în urmă cu două ediții fiind chiar fruntașă la acest capitol. De această dată, lucrurile nu stau la fel de bine, alb-violeții ocupând locul 9 în clasamentul defensivelor din Liga Națională, cu 294 de goluri încasate, adică o medie de 26.7 pe meci.
CH Poli a avut 13 marcatori în acest tur de campionat, remarcându-se o mai mare diversitate din acest punct de vedere față de anii trecuți, când statisticile erau dominate efectiv de un singur jucător, fie că era vorba despre Șimicu, Stan, ori Grasu. Lider la numărul de goluri în acest moment e sârbul Zarko Petkovic, cu 53 de reușite, urmat însă la mică distanță de Irakli Chikovani (52) și Mihai Timofte (50).
Iată lista completă a marcatorilor formației timișorene din acest sezon:
53 goluri: Zarko Petkovic;
52 goluri: Irakli Chikovani;
50 goluri: Mihai Timofte;
27 goluri: Stelian Irimiaș;
26 goluri: Denis Kaftin;
22 goluri: Andrei Santeiu, Iulian Halcă;
16 goluri: Gabriel Daninfeld;
12 goluri: Dragan Mrakic;
7 goluri: Alexandru Ursu;
1 gol: Cristian Arseni, Andrei Lela, Bogdan Ungureanu.
CH Poli va disputa, în 8 decembrie, prima rundă din retur și, totodată, ultimul joc din acest an calendaristic. E vorba chiar despre derby-ul Banatului, de la Reșița, acolo unde timișorenii speră să spargă gheața și să obțină un succes care să dea speranțe pentru o minune în sezonul de primăvară.