CH Poli revine cu trei puncte de la Suceava

DSC_0758
CH Poli începe să lege victoriile. După succesul de joi, cu Steaua, alb-violeții s-au impus și pe terenul Bucovinei Suceava, o formație ce traversează o perioadă extrem de delicată. A fost 31-27 pentru elevii lui Constantin Ștefan, printre remarcații jocului numărându-se tânărul Iulian Halcă, ce pare să-și reintre în formă după o accidentare ce l-a ținut departe de parchet vreme de 9 luni.

CH Poli a obținut un prim succes extern, pe terenul grupării din Suceava, care în ciuda situației dificile în care se află, a încercat să se agațe de fiecare oportunitate în jocul de duminică. Gazdele s-au aflat la conducere în prima repriză, însă alb-violeții au reușit să întoarcă scorul până la pauză, conducând după o primă jumătate de oră de joc cu 16-13. În partea secundă, CH Poli s-a aflat la conducere, reușind să se desprindă la cinci lungimi, 20-15 în minutul 35, dar cu 9 minute înainte de final, handbaliștii pregătiți de Răzvan Bernicu s-au apropiat la un singur gol, 25-26. În ultimele secvențe ale jocului, timișorenii s-au folosit de experiența superioară, reușind să gestioneze situația și să oprească tabela la o diferență de patru goluri, 31-27.

Cel mai bun marcator al lui CH Poli a fost gruzinul Irakli Chikovani, cu 8 goluri, urmat de surpriza plăcută din tabăra timișoreană, Iulian Halcă, autor a 5 goluri. Au mai punctat pentru alb-violeți Timofte – 4, Irimiaș – 4, Mrakic – 3, Petkovic – 3, Kaftin – 3 și Lela – 1. De partea cealaltă, Târzioru a adus 9 goluri pentru Suceava, urmat de Sandu – 7, Roșu – 5, Burlacu – 3, Petrea – 2 și Olariu – 1.

CH Poli ar putea ajunge chiar la trei victorii consecutive, în condițiile în care sâmbătă vor poposi la Timișoara cei de la CSM București, o formație ce pare la îndemână pentru elevii lui Constantin Ștefan.

About Gabriel Toth