Handbaliştii de la CH Poli au reluat pregătirile în această dimineaţă, la stadionul “Ştiinţa”, cu o primă sesiune de teste fizice, care au determinat nivelul la care se află jucătorii după pauza de iarnă. Antrenorul Constantin Ştefan va fi nevoit să se descurce în a doua jumătate a campionatului cu acelaşi lot de jucători, datorită modificării regulamentului de transferuri din acest sezon, dar speră ca echipa sa să aibă o comportare cât mai bună în meciurile rămase.
Vacanţa s-a încheiat pentru handbaliştii de la Poli, care în această dimineaţă au efectuat primul antrenament al noului an, la stadionul “Ştiinţa”. Antrenorul Constantin Ştefan a testat capacitatea fizică a jucătorilor de după sărbători, declarându-se mulţumit de modul în care s-au prezentat după această perioadă încărcată de calorii.
“Avem la dispoziţie o perioadă relativ scurtă pentru pregătirea reluării campionatului, dar sperăm ca în timpul pe care îl avem să putem aduce echipa într-o formă cât mai bună. A fost o pauză activă pentru băieţi, dar a trebuit să dăm câteva teste de rezistenţă, pentru a vedea la ce nivel ne regăsim în acest moment. Ei se află în limita normalului, au avut grijă în această perioadă. Sunt jucători profesionişti şi trebuie să fie conştienţi că din această activitate îşi câştigă existenţa. Sper ca această pauză să le fi priit băieţilor, sper că şi-au încărcat bateriile, pentru că drumul va fi lung, cu multe jocuri”, a declarat Ştefan.
Antrenorul formaţiei alb-violete speră ca echipa să aibă o comportare cât mai bună în sezonul de primăvară iar apoi, pentru stagiunea viitoare, să poată fi făcute câteva întăriri la nivel de lot. “Pentru noi cea mai mare împlinire ar fi să nu avem accidentaţi, să putem duce la bun sfârşit ceea ce ne-am propus în acest an. De asemenea, sper ca Moşul să fi fost darnic cu noi, să avem un buget consistent şi să aducem jucători valoroşi, care să poată face performanţă la Timişoara”, a mai spus Ştefan.
În acest sezon, regulamentul de transferuri a suferit o serie de modificări, singura perioadă de mercato derulându-se în toamnă, într-o perioadă în care foarte puţine echipe din Liga Naţională s-au putut mişca. În aceste condiţii, CH Poli va aborda cea de-a doua jumătate a campionatului cu lotul neschimbat faţă de toamnă.
“Ne-a dezavantajat un pic, pentru că, practic, n-au fost decât zece zile de transferuri, iar într-o perioadă atât de scurtă e foarte greu să găseşti jucători de valoare care să fie liberi de contract. De aceea, n-am putut face nicio mişcare în această iarnă”, a afirmat Ştefan.
Până la reluarea campionatului, CH Poli va susţine o serie de partide de verificare. La sfârşitul acestei săptămâni, va avea loc o “dublă” cu prim-divizionara maghiară Oroshaza, primul joc disputându-se vineri, de la ora 17, în sala “Constantin Jude”, iar al doilea sâmbătă, de la ora 13, dar cu porţile închise. Apoi, la finele săptămânii viitoare, alb-violeţii vor participa la un turneu de verificare la Târgu Jiu, unde pe lângă gazdele de la Pandurii va mai fi prezentă şi revelaţia Ligii Naţionale, Potaissa Turda.