CH Poli rămâne fără punct după două runde: 25-31 la Dinamo

ursu
CH Poli nu are niciun punct în clasament după primele două etape scurse din Liga Națională. Elevii lui Constantin Ștefan au pierdut prima deplasre a sezonului, pe terenul lui Dinamo București, scor 25-31.

După înfrângerea la limită din derby-ul Banatului, cu CS Caraș-Severin, CH Poli nu a izbutit să acumuleze primele puncte stagionale nici pe terenul lui Dinamo. Alb-roșii, care au disputat primul joc de campionat în noua sală polivalentă a clubului, și cu un lot mult îmbunătățit față de anul trecut, s-au impus la o diferență finală de șase lungimi, după ce au profitat de greșelile alb-violeților, care au ratat din nou exasperant.

Timișorenii au început mai bine confruntarea din capitală, având patru goluri avans după primele 10 minute. Dinamo și-a revenit însă, i-a ajuns din urmă pe elevii lui Constantin Ștefan, iar la pauză s-au regăsit în avantaj minim, 15-14. Jocul Politehnicii a scârțâit serios în partea a doua, în care numeroasele ratări ale bănățenilor le-au permis dinamoviștilor să se desprindă. Tabela a înghețat la o diferență de șase lungimi, 31-25 în favoarea gazdelor, care bifează prima victorie din campionat. În schimb, CH Poli așteaptă succesul, ce poate veni însă în runda a treia, atunci când pe Bega va poposi un alt adversar de tradiție al „studenților”, Steaua.

CH Politehnica a punctat prin Kaftin – 6, Petkovic – 5, Timofte – 5, Chikovani – 4, Irimiaș – 3, Ursu – 1, Santeiu – 1. De partea cealaltă, Șandru s-a remarcat, cu 8 goluri, urmat de Savenco, cu 5 reușite.

About Gabriel Toth