CFR Timișoara n-a reușit să bifeze și cea de-a treia victorie la rând, în intermediara de astăzi, din Liga a IV-a. „Leoparzii” n-au putut trece de „cocoșii” din Orțișoara, fluierul final al centralului Macedolean consemnând o remiză, 1-1.
CFR Timișoara a fost încurcată pe propriul teren de una dintre cele mai reprezentative figuri din istoria sa. Ghiță Chimiuc, recent „uns” principal la Cocoșul Orțișoara, a făcut parte din ultima generație a clubului feroviar ce evolua în primul eșalon, în ediția 1970/1971, după care a ocupat postul de antrenor, în mai multe mandate, la Gara Mare. Asta nu l-a împiedicat să își încurce însă echipa de suflet, mai ales că actuala sa grupare avea nevoie de puncte la fel de mult ca și „leoparzii”.
Prima repriză a jocului de la Gara Mare a fost lipsită de sare și piper, la pauză intrându-se cu 0-0. Cel de-al doilea mitan a fost ceva mai animat, iar după ce a zguduit bara cu un șut de la 30 de metri, fotbalistul oaspeților, Mircea Colf, a deschis scorul, în minutul 62. Avantajul trupei din Orțișoara n-a durat decât 10 minute, Crișan reușind să obțină un penalti, transformat cu siguranță de căpitanul Oberșterescu. Până la final, ambele formații au avut șansa de a da lovitura decisivă, dar în cele din urmă au trebuit să se mulțumească cu un X, scor 1-1.
CFR Timișoara a evoluat astăz în formula Rain – Neamțu, Oberșterescu, Șuleap, Livădaru – Berar, Parfenie, Baidoc, Crișan – Vântură, Iorgovan. Au mai intrat Domșa, Popa și Iakab.
Pentru elevii antrenorului Andrei Pobega urmează sâmbătă o deplasare dificilă, pe terenul nou-promovatei Progresul Racovița.