BCM Danzio a învins Crvena Zvezda în meciul de prezentare

558052_565081000195187_697018953_n
BCM Danzio s-a prezentat astăzi în fața noului public în compania unui adversar de calibru. Crvena Zvezda, un nume legendar al Serbiei, a fost invitata grupării timișorene, care a reușit să facă un prim pas cu dreptul în sala proprie, câștigând partida la mare luptă, scor 74-72.

BCM Danzio a disputat astăzi primul joc în sala „Constantin Jude” în noua formulă. Antrenorul Dan Ionescu va aborda noul sezon cu o combinată a școlilor din România și din spațiul ex-iugoslav, iar meciul de prezentare al lotului nu putea fi decât în fața unui reper al baschetului din zonă, Crvena Zvezda.

Gruparea din Belgrad, semifinalistă a precedentului campionat intern, a condus o bună parte din meci, însă inspirația din final a bănățencelor și-a pus amprenta și pe tabela de marcaj. După un prim sfert disputat pe muchie de cuțit, și încheiat cu sârboaicele la conducere, 25-24, BCM Danzio a început cursa de urmărire a adversarei, care n-a reușit totuși să se distanțeze prea mult. A fost 43-40 la pauza mare pentru Zvezda, care avea să conducă și după sfertul 3, cu 56-54. Ultimele 10 minute au aparținut însă formației timișorene, care a reușit să întoarcă rezultatul și să se impună la o diferență finală de două puncte, 74-72.

După ce a câștigat titlul de MVP al turneului din weekend, de la Nyiregyhaza, Milena Marjanovic a fost principala marcatoare și în jocul cu Crvena Zvezda. Jucătoarea venită în această vară de la Vârșeț a pus 20 de puncte pe tabelă, recuperând și 7 mingi. Au urmat-o Biljana Pesovic – 14 puncte, Milana Zivadinovic – 11 puncte, Tunde Kilin – 10 puncte, Marta Fodor – 6, Christina Zidaru – 5 puncte, Adina Stoiedin – 2 puncte, Gabriela Necula – 2 puncte, Dora Ardelean – 2 puncte, Bianca Blanaru – 2 puncte. La formația sârbă s-au remarcat Mirijana Beronja, cu 18 puncte, și Tina Jovanovic, cu 17.

La final, antrenorul Dan Ionescu s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale, remarcând și revenirea căpitanului de echipă, Adina Stoiedin, care a participat recent împreună cu echipa națională la Jocurile Francofoniei de la Nisa. „Și Zvezda, ca și noi, e în reconstrucție. A fost un meci binevenit pentru echipa noastră, în fața unei formații bune, care a terminat pe locul 3 în Serbia anul trecut. Astăzi e prima zi când am avut toată echipa prezentă la antrenament, a venit și Adina Stoiedin, dar ea încă e neintegrată în lot. Mai avem de muncă, au rămas trei săptămâni până începe campionatul, deci timp este suficient”, a declarat Ionescu.

Antrenorul lui BCM Danzio speră ca în sezonul viitor echipa să fie mai puternică sub panou, mai ales că în această vară posturile 4 și 5 au fost întărite consistent. „Spre deosebire de anii trecuți, putem spune că acum avem talie sub panou. Sper ca acest aspect să se materializeze și printr-un număr mai mare de recuperări. Din păcate, astăzi ne-am păstrat vechea meteahnă, adversarele au recuperat mai mult decât noi. Mai avem de lucru, dar pot spune că suntem pe o pantă ascendentă”, a mai spus Dan Ionescu.

BCM Danzio va disputa primul meci oficial marțea viitoare, în deplasare la CSM Universitatea Oradea, în prima manșă a turului I din Cupa României.

About Gabriel Toth