BC Timișoara pare a avea o misiune ușoară în weekend, când urmează să întâlnească în deplasare Farul Constanța. Ineditul acestei partide ține de locația de desfășurare, cele două echipe hotărând de comun acord să se întreacă la București, în Arena de Baschet.
BC Timișoara va disputa sâmbătă meciul considerat în deplasare, cu Farul Constanța, în Arena de Baschet din capitală. Favoriți cerți pe hârtie, alb-violeții nu se vor putea baza pe Zlatko Jovanovic și Aleksandar Radulovic, doi dintre cei mai eficienți oameni ai începutului de campionat, ei suferind ușoare intervenții chirurgicale.
Antrenorul Tudor Costescu are încredere că elevii săi vor trata cu maximă seriozitate acest joc, mai ales că prin prisma celor două absențe din lot, jucătorii cu minute mai puține vor avea șansa să se remarce. „Este un meci ca oricare altul, pe care ne dorim să-l câştigăm. Suntem într-o situaţie specială, pentru că ne lipsesc doi jucători de bază, din motive medicale, dar este şi un prilej să vedem la lucru şi alţi componenţi ai lotului. Tratăm meciul cu foarte mare seriozitate, deoarece avem nevoie de puncte şi, de asemenea, pentru că urmează partida cu Oradea”, a declarat Tudor Costescu, pentru site-ul oficial al clubului timișorean.
Partida Farul Constanța – BC Timișoara va avea loc sâmbătă, de la ora 16, în Arena de Baschet din București.