BC Timba a anunțat astăzi oficializarea despărțirii de căpitanul Dehnam Brown. Clubul galben-negru încearcă să își echilibreze situația financiară, iar experimentatul jucător canadian era unul dintre cei cu salariu mare.
Cum au deja asigurată prezența în Liga Națională pentru sezonul viitor, după ce Federația a anunțat că nu va retrograda nimeni la finele actualei stagiuni, cei de la Timba au început să mai reducă din cheltuieli. Primul salariu tăiat de pe listă e chiar cel al căpitanului Denham Brown, care s-a despărțit pe cale amiabilă de clubul timișorean.
Denham Brown a fost cel mai sonor nume ce a evoluat până acum la „urși”, el fiind draftat de formația de NBA Seattle Supersonics în 2006. De asemenea, a fost o prezență obișnuită la naționala Canadei, împreună cu care a participat în ultimii ani la mai multe turnee finale. Brown a sosit la Timba înaintea returului campionatului trecut, iar în vară a bătut palma cu galben-negrii pentru prelungirea înțelegerii.
Următoarea despărțire pare a fi cea de Jordan Glynn. Cel mai constant jucător din sezonul trecut al echipei a revenit la Timișoara înaintea startului actualului sezon, dar a făcut-o accidentat. Cum problemele sale medicale nu pot fi rezolvate decât printr-o intervenție chirurgicală, e foarte posibil ca bănățenii să renunțe, cel puțin deocamdată, la serviciile sale.
BC Timba va disputa următorul meci în Liga Națională luni, de la ora 18, atunci când va primi vizita celor de la Energia Rovinari.