ASU Politehnica și-a stabilit programul de iarnă! Cantonamentul și patru amicale sunt bătute în cuie

1375886_531329913618142_56369744_n

Campioana de toamnă din Liga a IV-a, ASU Politehnica, și-a creionat programul de pregătire pentru perioada de iarnă. Alb-violeții vor reveni din vacanță la începutul săptămânii viitoare, urmând ca până la startul returului să efectueze un cantonament la Valea lui Liman  și să dispute un număr de opt meciuri de verificare.

Vacanța se apropie de sfârșit pentru fotbaliștii de la ASU Politehnica. Popoviciu & co. se vor reuni sub comanda lui Paul Codrea luni, 13 ianuarie, de la ora 18, urmând ca primele zece zile să fie destinate reacomodării la efort și vizitei medicale.

În perioada 23-30 ianuarie, echipa va efectua în premieră un stagiu de pregătire centralizat, locația aleasă fiind Valea lui Liman, acolo unde alb-violeții vor beneficia de toate condițiile unui cantonament ca la carte. La întoarcere, pe data de 30, ASU Politehnica se va opri la Lugoj, pentru un prim meci amical, în compania divizionarei C din localitate, Vulturii, pregătită de Ilie Rotariu.

Trupa lui Paul Codrea își va mai măsura în această iarnă forțele cu o formație din eșalonul al treilea, Millenium Giarmata, întâlnirea fiind programată pentru 12 februarie. De asemenea, pentru datele libere se negociază tot cu echipe din ligile superioare, chiar Liga a II-a. Să mai spunem că programul ar putea suferi modificări, în funcție de data de începere a Cupei României – faza județeană, necomunicată până în acest moment.

Până în momentul de față, programul de amicale al echipei e următorul:

30 ianuarie: Vulturii Lugoj (D3)
1 februarie: CFR Timișoara (D4)
5 februarie: adversar nedecis
8 februarie: adversar nedecis
12 februarie: Millenium Giarmata (D3)
15 februarie: CS Dumbrăvița (D4)
19 februarie: adversar nedecis
22 februarie: adversar nedecis

About Gabriel Toth